29 aprilie 2026

HCL 31/2026 Dobroești adoptată

Se aprobă trecerea unui teren de 8 mp din domeniul public în domeniul privat al comunei Dobroești, situat în sat Fundeni, str. Piersicului, identificat prin nr. cadastral 68553

Pe scurt

Se aprobă trecerea unui teren de 8 mp din domeniul public în domeniul privat al comunei Dobroești, situat în sat Fundeni, str. Piersicului, identificat prin nr. cadastral 68553. Aceasta înseamnă că terenul devine proprietate a autorităților locale, iar gestiunea lui trece în administrarea primăriei, fără destinație de drum public. Decizia este definitorie pentru clarificarea drepturilor de proprietate și poate implica ulterior eventuale operațiuni de înstrăinare sau valorificare pe plan local, în baza prevederilor legale aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Piersicului.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Piersicului” în Dobroești

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2026 a Consiliului Local Dobroești
Emitent
Consiliul Local Dobroești
Număr
31 / 2026
Data
29 aprilie 2026
Localitate
Dobroești, județul Ilfov
Stare
adoptată
Locuri citate
Piersicului CF 68553, nr. cad. 68553

Pe același subiect în Dobroești

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOBROEȘTI HOTĂRÂREA nr. 31 privind trecerea unui imobil - teren în domeniul privat al comunei Dobroești, cu suprafaţa de8 mp, identificat prin nr. cadastral 68553, carte funciară 68553, situat în Tarlaua 20, Parcela 79/4, Lot (1, lot 1/1/1, lot A/1/2, lot A/2/1)/1/2, str. Piersicului, sat Fundeni, comuna Dobroești, judeţul Ilfov Analizând temeiurile juridic: a. b. art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Cosntituţia Românie, republicată; art. 3 şi art. 4 alin (1)-(4), art. 8 şi art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; art. 553, art. 557, art. 562 alin 2, art. 888, art. 889 alin (1) şi (2) din Cod Civil. Ordinul nr. 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, emis de Agenţia Naţională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările şi completările ulterioare; Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7 / 1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; H.C.L. Dobroeşti nr. 45/2010 privind acceptarea procedurii de acceptare a donațiilor în ceea ce priveşte terenurile ce urmează a avea destinaţia de drum public, cu modificările aduse prin H.C.L. Dobroeşti nr. 32/2021; art. 129 alin. (1), alin. (2), lit. b), c) şi d) coroborat cu alin. (4) lit. e). alin. (6) lit. c) şi alin. (7) lit. m), art. 354 din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57 / 2019, cu modificările şi completările ulterioare; Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică; Legea nr. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ținând cont de: a. adresa înregistrată la registratura Primăriei comunei Dobroeşti cu nr. 12145 din data de 03.04.2026, prin intermediul căreia domnul [persoană fizică], în calitate de proprietar înaintează Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate, autentificată la Societatea Profesională Notarială "Rodica Stroe şi Asociaţii”, prin Notar Public Brumaru Ruxandra lulia, cu nr. 25 din data de 21.01.2026, privind terenul - imobil în suprafaţă de 8 mp, situat în str. Piersicului, comuna Dobroeșşti, Sat Fundeni, Tarla 20, Parcela 79/4, Lot (1, lot 1/1/1, lot A/1/2, lot A/2/1)/1/2, Judeţ Ilfov, identificat prin nr. cadastral 68553, carte funciară 68553, jud. Ilfov. Luând în considerare a. H.Cu proiectul de hotărâre nr. 29/2026 iniţiat de Primar Condu Valentin Laurenţiu; Dobroești nr. 31 /29.04.2026 pag. 1/3 b. referatul de aprobare al d-lui. Condu Valentin-Laurențiu, în calitate de Primar; c. referatul de specialitate înregistrat sub nr. 12146 / 03.04.2026, întocmit de către doamna Chiran Camelia- inspector superior în cadrul structurii Arhitect șef; d. avizul favorabil al comisiilor de specilaitate din cadrul Consiliului Local. În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 139 alin. (1), (3) lit. e) şi g), art. 140 alin. (1), art. 243 alin. (1) lit. a) precum şi ale art. 196 alin. 1 lit. a. din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57 / 2019, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOBROEŞTI întrunit în a 5-a şedinţă din 2026 adoptă prezenta HOTĂRĂŞTE Art. 1. a) Se ia act de Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate, autentificată la Societatea Profesională Notarială ”Rodica Stroe şi Asociaţii”, prin Notar Public Brumaru Ruxandra Iulia, cu nr. 25 din data de 21.01.2026, asupra imobilului - teren deţinut de către Ghinea Liuviu, în condiţiile art. 562 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, modificat şi actualizat, în suprafață de 8 mp, situat în str. Piersicului, comuna Dobroeşti, Sat Fundeni, Tarla 20, Parcela 79/4, Lot (1, lot 1/1/1, lot A/1/72, lot A/2/1)/1/2, Judeţ Ilfov, identificat prin nr. cadastral 68553, carte funciară 68553, jud. Ilfov. b) Se ia act de Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate, autentificată la Societatea Profesională Notarială "Rodica Stroe şi Asociaţii”, prin Notar Public Brumaru Ruxandra lulia, cu nr. 25 din data de 21.01.2026, asupra imobilului - teren deţinut de către Ghinea Liuviu, în condiţiile art. 889 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, modificat şi actualizat, 8 mp, situat în str. Piersicului, comuna Dobroeşti, Sat Fundeni, Tarla 20, Parcela 79/4, Lot (1, lot 1/1/1, lot A/1/2, lot A/2/1)/1/2, Judeţ Ilfov, identificat prin nr. cadastral 68553, carte funciară 68553, jud. Ilfov Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul privat al comunei Dobroeşti, a imobilului - teren indicat la articolul 1 din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri se încredintează Primarul comunei Dobroeşti și persoanele responsabile din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art. 4. Prezenta hotărâre poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 5. Prezenta hotărâre are un caracter individual. H.C.L. Dobroești nr. 31 /29.04.2026 pag. 2/3 Art. 6. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului comunei şi se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului Local, către: > Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov ; >». structura Arhitect Şef; > Compartiment relaţii cu publicul, secretariat, registratură din Primăria Dobroești; > prin afişare la sediul Primăriei Dobroeşti cât și pe site-ul www.primariadobroesti.ro; > dl. [persoană fizică]. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, IVANOV NICOLAE Contrasemnează pentru legalitate „Dentru ”, niciun vot împotrivă, niciun vot abţinere, cu respectarea prevederilor art. 140 alin. (1) din Codul Adminisrativ 2019, cu modificările şi completările ulterioare. —— ————————— CARTUȘ CARE SE COMPLETEAZĂ ANTERIOR ATESTĂRII AUTENTICITĂȚII HOTĂRÂRII, nr. 31 / 29.04.2026 —— PROCEDURA Dă pg) a A aaa FEFE E DESCHSBRRRR E SECRET VOT UTILIZATA: prin ridicarea mâinii Ep ] prin apel nominal ar Lp Ia HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV DANU> ! DA | HOTĂRÂRECU CARACTER INDIVIDUAL DA/NU > __._NU da: ; ! majorităţii calificate de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie DA/NU >! ! ; Far : i | Se înserie numărul de —] - +Hotărâre care se; majorităţii absolute a consilierilor locali în funcţie DANU > DA i oo, b. i ' he * potrivit majorității [i —: adoptă cu votul: + ț ! necesare : ? ! !majorităţii simple a consilierilor locali prezenți DA/NU > H ' 1. [Numărul consilierilor locali. potrivit legii 17 2. |Numărul consilierilor locali în funcţie (rând 2>rând | şi rând 2 =rând4+ 5+6+7+8+9) 17 3. Numărul consilierilor locali prezenţi la adoptarea hotărârii (rând 3 < rând 2 şi rând 3 = rând4 + 5+6+9) 17 4. Numărul voturilor „PENTRU” (rând 4 = rând 3); hotărârea este adoptată numai dacă rând 4 > rând 0 L7 5. ÎNumărul voturilor ÎMPOTRIVĂ” (rând 5 < rând 3) : pica ; fi te SER 0 6. Numarul voturilor „ABȚINERE” (rând 6 = rând 3) Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „IMPOTRIVĂ”. 9 7. | Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0 8.__| Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0 9. Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare şi la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot > 10 ! a se avea în vedere dispozițiile art 228 și 243 alin. (1) it. n) din Ordonana de urgenţă a Guvemului n. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare ! NOTĂ. |. În numărul consilierilor locali este/sunt inclus/incluşi și viceprimarul/viceprimarii, după cum numărul voturilor cuprinde şi votul acestuia/acestora; pentru consiliul județean sintagma „consilierilor locali” se înlocuiește cu „consilierilor judeţeni”, iar cea de „viceprimari” cu „vicepreşedinţi consiliului judeţean. 2. Dacă la rândul 9 nu este niciun consilier local în această situație, se trece „zero”, iar pe rândul corespunzător nominalizării consilierilor locali respectivi, se menţionează „nu este cazul”. *Semnătura secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, numai în lipsa! zs acestuia, a persoanei din compartimentul pentru monitorizarea procedurilor administrative > H.CL. Dobroeșşti nr. 31 /29.04.2026 pag. 3/3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariadobroesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala