Hotărâre privind aprobarea încheierii și semnarii Contractului de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din județul Arad, ZONA 4, cu Asocierea DEMO RECYCLING SOLUTIONS S.R.L. – DMV PROSAL CONSULTING S.R.L
Denumire
Hotărârea nr. 86 din 2024 a Consiliului Local Dieci
Se aprobă încheierea unui contract de delegare a gestiunii pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și a celor similare din activități comerciale, industriale și instituții, inclusiv fracții colectate separat din județul Arad, zona 4, cu o asociere formată din DEMO RECYCLING SOLUTIONS S.R.L. – DMV PROSAL CONSULTING S.R.L. și partenerii săi, pentru localități din județul Arad. Pentru locuitori, înseamnă că serviciul de salubrizare va funcționa sub acest contract în zona menționată, iar costuri, termene și modificări operaționale vor fi gestionate de colaborarea dintre autorități și asocierea desemnată, cu impact asupra zonelor indicate (colectare separată, transport separat).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Număr înregistrare Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a
Deşeurilor judeţul Arad /
Număr înregistrare Asocierea Demo Recycling Solutions S.R.L. — DMV Prosal Consulting
S.R.L., prin lider de asociere Demo Recycling Solutions S.R.L.
/
CONTRACT
de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv
colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare
provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate
separate din județul Arad, ZONA 4
Părţile,
1. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor
judeşul Arad, cu sediul în municipiul Arad, Bulevardul Revoluţiei nr. 81, Judeţul Arad, înregistrată
la Registrul Asociaţilor şi Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Arad sub nr. 44/28.07.2008, având
CIF RO24975720, denumită în continuare "ADISIGD Arad” sau ”Asociaţia”, reprezentata
prin Cadar Răzvan Olimpiu, având funcţia de Președinte, în numele și pe seama următoarelor
unități administrativ-teritoriale membre:
2. Judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad, cu sediul în str. Corneliu COPOSU nr. 22, Arad,
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.