12 mai 2025 · Inițiator: Lucian Ioan RUS

HCL 170/2025 Deva adoptată

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 170 din 2025 a Consiliului Local Deva
Emitent
Consiliul Local Deva
Număr
170 / 2025
Data
12 mai 2025
Inițiator
Lucian Ioan RUS
Localitate
Deva, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul care descrie cum se pot cere și se pot acorda finanțări nerambursabile din bugetul local pentru proiecte nonprofit de interes general, respectând Legea nr. 350/2005. Pentru locuitori înseamnă că autoritatea locală poate susține proiecte comunitare cu bani publici, conform unui proces clar (depune dosar, evaluare, contract, raportare) și cu termene stabilite. Creditele publice se alocă printr-un cadru organizat de comisii și proceduri, iar regulile obligatorii sunt disponibile în Regulament.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Prezentul regulament are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general și a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum și căile de atac ale actului sau deciziei autorității finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă acordată din bugetul local al Municipiului Deva pentru activităţi nonprofit de interes local, prin apeluri deschise ale proiectelor. Art.2. Legislaţie aplicabilă - finanțarea proiectelor selectate se acordă în conformitate cu: = Legea nr.350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare; = Ordonanța Guvernului nr.26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare; = Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; = Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; = Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; = Hotărârea Guvernului nr.395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; = Hotărârea Guvernului nr.714/2018, privind drepturile și obligaţiile personalului autorităţilor și instituţiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare; = Hotărârea Guvernului nr.518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare; = Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare; = Legea nr. 186/2003, privind susţinerea și promovarea culturii scrise, republicată, cu modificările și completările ulterioare; = Ordinul nr.664/2018, privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare; = Hotărârea Guvernului nr.1447/2007, privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportive, cu modificările și completările ulterioare; = Legea nr.69/2000, a educaţiei fi

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă