HCL 65/2023 Dărmănești adoptată
Hotãrâre privind neasumarea responsabilitãții organizãrii și derulãrii procedurilor de atribuire a contractelor/ acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și/sau serviciilor pentru derularea mãsurilor educative aferente Programului pentru școli.
- Denumire
- Hotărârea nr. 65 din 2023 a Consiliului Local Dărmănești
- Emitent
- Consiliul Local Dărmănești
- Număr
- 65 / 2023
- Data
- 30 august 2023
- Inițiator
- Valentin Mihalache, Primar al comunei Dărmănești
- Localitate
- Dărmănești, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local al comunei Dărmănești decide să nu-și asume responsabilitatea pentru organizarea și derularea licitațiilor/ acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și/sau serviciilor necesare derulării măsurilor educative din Programul pentru școli. Practic, cheltuielile și contractele vor fi gestionate de alte entități (posibil cu implicarea altor autorități), iar decizia afectează ce bani și cu ce termene rămân în sarcina comunității locale pentru proiectele educaționale. Se comunică oficial tuturor instituțiilor relevante și publicului.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL DÂMBOVIȚA
COMUNA DÃRMÃNEȘTI
Consiliul Local
Hotãrâre
privind neasumarea responsabilitãții organizãrii și derulãrii procedurilor de
atribuire a contractelor/ acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și/sau serviciilor
pentru derularea mãsurilor educative aferente
Programului pentru școlisiliul Local al municipiului
Paşcani, judeţul Iaşi;
Consiliul Local al comunei Dãrmãnești, judetul Dâmbovița întrunit în ședința ordinarã
din data de 31.08.2023;
Având în vedere
Proiectul de hotãrâre inițiat de cãtre primarul comunei Dãrmãnești, Valentin Mihalache, nr.
67/24.08.2023
Referatul de aprobare al inițiatorului, inregistrat sub nr. 7904/24.08.2023;
Raportul de specialitate intocmit de secretarul general al comunei, inregistrat cu nr. .
7944/25.08.2023.;
Avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Dãrmãnești;
Prevederile din O.G. Nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul
pentru şcoli al Uniunii Europene, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
Dispozițiile H. G. 652/2023 din 3 august 2023privind aprobarea Programului pentru şcoli al
României în perioada 2023 - 2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru
implementarea acestuia în anul şcolar 2023 – 2024;
Prevederile art. 129 alin.(14), art. 136 alin (1), art. 197 din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu completările ulterioare;
Adresa Consiliului Județean Dâmbovița nr. 19264/18.08.2023 (7792/21.08.2023) ,
In temeiul prevederi.lor art.196 alin (1) lit a) din OUG. nr. 57/2019, privind Codul
Administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.1. Consiliul Local Dãrmãnești nu îsi asumã responsabilitatea organizãrii și derulãrii
procedurilor de atribuire a contractelor/ acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a
contractelor/ acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea mãsurilor educative
aferente Programului pentru școli.
Art. 2 Hotãrârea se comunicã, prin intermediul secretarului general al comunei Dãrmãnești,
Consiliului Județan Dâmbovița, Institutiei Prefectului Judetul Dambovita Primarului Comunei
Dãrmãnești și se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul primariei si prin publicarea pe
pagina de internet a instituție, www.primaria-darmanesti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local.
Preşedinte de ședinţã, Contrasemneazã pentru legalitate,
Constantin Uța Secretar general,
Ana-Maria Slotea
NR. 65
Dãrmãnești, 31.08.2023
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local Dãrmãnești în şedinţa ordinarã, din data de 31.08.2023,,
cu respectarea prevederilor art. 139 alin (1) din OUG nr. 57/2019, cu un număr de 13 voturi din numărul total de 13
consilieri locali în funcţie şi 13 consilieri prezenţi la vot.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 61/2023Hotãrâre privind aprobarea Notei conceptuale a obiectivului de investiții „Modernizare drumuri agricole în comuna Dãrmãnești…HCL 62/2023Hotarare privind privind rectificarea, în luna august, a bugetului local pe trimestrul III al anului 2023HCL 63/2023Hotãrâre pentru validarea Dispoziţiei Primarului comunei Dãrmãnești nr. 89/08.08.2023 privind aprobarea modificãrii, prin…HCL 64/2023Hotãrâre privind aprobarea executiei bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Dãrmãnești la 30.06.2023.HCL 66/2023Hotãrâre privind aprobarea acordului privind scoaterea temporarã din circuitul agricol a terenului proprietate privatã a comunei…HCL 67/2023Hotãrâre pentru modificarea și completarea H.C. L. Dãrmãnești nr. 10/13.02.2023. privind aprobarea proiectului "Sistem de…HCL 68/2023Hotãrâre pentru modificarea H.C.L. nr. 59/27.07.2023 privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și…HCL 69/2023Hotãrâre pentru modificarea HCL nr. 58/27.07.2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.