28 iunie 2026 · Inițiator: primarul comunei Dărmănești

HCL 40/2026 Dărmănești adoptată

Hotărâre privind aprobarea rezultatelor inventarierii bunurilor (mijloace fixe şi obiecte de inventar) pe anul 2026, ce constituie patrimoniul public şi privat al comunei Dărmănești

Denumire
Hotărârea nr. 40 din 2026 a Consiliului Local Dărmănești
Emitent
Consiliul Local Dărmănești
Număr
40 / 2026
Data
28 iunie 2026
Inițiator
primarul comunei Dărmănești
Localitate
Dărmănești, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă rezultatele inventarierii bunurilor din patrimoniul Comunei Dărmănești pentru anul 2026, adică ce bunuri sunt puse în evidență ca patrimoniu public și privat, conform unor proceduri contabile și legale. Pentru locuitori înseamnă că autoritatea locală a stabilit ce bunuri apar în evidența statului lor (școli, drumuri, clădiri comunitare etc.) și cum sunt gestionate, păstrate sau casate, cu impact asupra bugetului local și a zonelor afectate. Practic, se confirmă ce are comuna în proprietate, ce valoare are și ce se poate face cu ele în viitor (întreținere, vânzare, casare) în termenele aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL DÂMBOVIŢA COMUNA DÃRMÃNEȘTI Consiliul Local Hotărâre privind aprobarea rezultatelor inventarierii bunurilor (mijloace fixe şi obiecte de inventar) pe anul 2026, ce constituie patrimoniul public şi privat al comunei Dărmănești Consiliul Local al comunei Dãrmãnești, Jud. Dâmbovița, întrunit în sedința ordinară din data de 29.06.2026, Având în vedere: 1. Proiectul de hotãrâre nr. 49/16.06.2026, inițiat de primarul comunei Dãrmãnești; 2. Referatul de aprobare al inițiatorului, inregistrat sub nr. 5021/16.06.2026; 3. Raportul de specialitate nr. 5193/22.06.2026, intocmit dedna. Roxana Mărgărit – Comp. Contabilitate; 4. Avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 3 ale Consiliului Local Dãrmãnești, 5. Dispoziţia Primarului comunei Dărmănești nr. 56/23.03.2026 privind constituirea Comisiei de inventariere anuală a patrimoniului comunei Dărmănești și a comisiei de casare, pentru anul 2026 Ținând cont de: – Legea nr. 273/2006 – Legea finanţelor publice locale, modificată si actualizata – art. 20 alin. 1 lit. ”e”; – Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii, republicată şi modificată si actualizata – art. 1 alin. (2) şi art. 7 ; – Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată; – Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi a capitalurilor proprii; – Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, modificată; – Oug nr. 57/2019 privind Codul Administrativ ; – Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi modificată prin; – HCL nr. 64/31.10.2022 privind actualizarea Statutului comunei Dãrmãnești, județul Dâmbovița; – Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, precum și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 831/2022; În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 1 si alin.2 lit.”c”, art. 155 alin. 1 lit. “d”, alin. 5 lit. d coroborat cu art. 289 , art. 139 alin. (3) lit. g coroborat cu art. 5 lit. cc) şi art. 196 alin. (1) lit. “a” , art. 198, art. 199 si art. 197 alin. 1, alin. 2 si alin. 4 din OUG nr. 57/2019 Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă rezultatele inventarierii bunurilor (mijloace fixe şi obiecte de inventar) faptice şi valorice ale anului 2026, ce constituie patrimoniul comunei Dărmănești administrat de către Consiliul Local al comunei Dărmănești, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă casarea mijloacelor fixe pentru anul 2026 în valoare de 387.749,11 lei, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre, după cum urmează : – casarea mijloacelor fixe Primărie în valoare de 387.749,11 lei. – casarea mijloacelor fixe la Învăţământ în valoare de 0 lei.. – casarea mijloacelor fixe Biblioteca in valoare de 0 lei. Art. 3 Valorificare bunurilor casate se va face cu respectarea legilației , în vigoare la momentul acestei operațiuni. Art. 4. Anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii se însărcinează Primarul comunei Dărmănești, prin Compartimentul Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate. Art. 6 Prezenta hotărȃre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Dãrmãnești, Primarului Comunei Dãrmãnești, Institutiei Prefectului Judetul Dambovita, si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul primariei si prin publicarea pe pagina de internet a instituție, www.primaria-darmanesti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local. Preşedinte de ședinţã, Contrasemneazã pentru legalitate, Cezar Gheorghe Pătrașcu Secretar general, Ana-Maria Slotea NR. 40 Dãrmãnești, 29.06.2026 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local Dãrmãnești în şedinţa ordinară, desfășurată in ziua de 09.06.2026, cu respectarea prevederilor art. 139 din OUG nr. 57/2019, cu un număr de 11 voturi din numărul total de 13 consilieri locali în funcţie şi 13 consilieri participanți la vot.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: darmanesti.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă