30 august 2021 · Inițiator: Primarul comunei Dãrmãnești și

HCL 30/2021 Dărmănești adoptată

Hotãrâre privind acordarea de burse pentru elevii din învăţământul gimnazial din comuna Dãrmãnești, pentru anul școlar 2021-2022

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2021 a Consiliului Local Dărmănești
Emitent
Consiliul Local Dărmănești
Număr
30 / 2021
Data
30 august 2021
Inițiator
Primarul comunei Dãrmãnești și
Localitate
Dărmănești, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Comuna Dărmănești stabilește cuantumurile burselor pentru elevii preuniversitari în anul școlar 2021-2022: 200 lei pentru 5 burse de performanță, 150 lei pentru 100 burse de merit, 120 lei pentru 50 burse de studiu, 100 lei pentru 50 burse de ajutor social și 100 lei pentru bursele de ajutor social ocazionale. Burselor li se aplică criteriile generale aprobate prin ordin, iar acordarea se face de către unitățile de învățământ pe baza acestor criterii. În practică, elevii eligibili vor primi banii în funcție de categoria din care fac parte, iar numărul burselor și sumele sunt clar menționate, deci impactul asupra bugetului local se reflectă prin alocări către școli pentru plata burselor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă cuantumul si numãrul pentru fiecare categorie de bursă acordată elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din comuna Dãrmãnești, în anul școlar 2021- 2022, după cum urmează:  a) 200 lei pentru bursa de performanță - 5 burse;  b) 150 lei pentru bursa de merit - 100 burse;  c) 120 lei pentru bursa de studiu - 50 burse;  d) 100 lei pentru bursa de ajutor social - 50 burse;  e) 100 lei pentru burse de ajutor social ocazionale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL DÂMBOVIŢA COMUNA DÃRMÃNEȘTI Consiliul Local Hotãrâre privind cuantumul burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Dãrmãnești, în anul școlar 2021-2022 Consiliul Local al comunei Dãrmãnești, întrunit în ședință ordinară, în data de 31.08.2021: Având în vedere:  Proiectul de hotărâre inițiat de Primarul comunei Dãrmãnești și Inregistrat sub nr. 7516/20.08.2021  Referatul de aprobare nr. 7517/20.08.2021;  Raportul de specialitate nr. 7564/23.08.2021;  Avizele Comisiilor nr. 1, Nr, 2 și Nr. 3 ale Consiliului Local;  Amendamentul adoptat cu unanimitate de voturi;  Prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,  Dispozițiile Ordinului nr.5576/2011 al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare;  Prevederile art.129 alin.(2) lit. ”d” și alin.(7) lit. ”a” din Codul administrativ, cu completările ulterioare;  Hotãrârea nr. 1064/2020 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2020-2021, In temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) și 196 alin. (1) lit. ”a” din Codul administrativ, cu completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Se aprobă cuantumul si numãrul pentru fiecare categorie de bursă acordată elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din comuna Dãrmãnești, în anul școlar 2021- 2022, după cum urmează:  a) 200 lei pentru bursa de performanță - 5 burse;  b) 150 lei pentru bursa de merit - 100 burse;  c) 120 lei pentru bursa de studiu - 50 burse;  d) 100 lei pentru bursa de ajutor social - 50 burse;  e) 100 lei pentru burse de ajutor social ocazionale (2) Acordarea burselor prevăzute la alin. (1) se face de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat din comuna Dãrmãnești în baza Criteriilor generale de acordare a burselor, aprobate prin Ordinul nr. 5576/2011 al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, precum și a criteriilor specifice de acordare a burselor, stabilite anual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, tuturor elevilor care îndeplinesc criteriile legale de acordare, în limitele fondurilor repartizate cu această destinație. (3) Bursele sunt lunare, cu excepția situațiilor prevăzute expres de Ordinul nr. 5576/2011 al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare. (4) În funcție de solicitările elevilor și ale instituțiilor de învățământ, numărul de burse acordate poate fi modificat, printr-o hotărâre ulterioară a Consiliului Local. Art. 2 Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor vor fi suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli al com Dãrmãnești aferent anului 2021, respectiv aferent anului 2022, alocate din capitolul 65.02.59 – Burse. Art. 3 Primarul comunei Dãrmãnești, în calitate de ordonator principal de credite şi Compartimentul Contabilitate din cadrul Primăriei comunei Dãrmãneștii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 4 Secretarul general al comunei va comunica în copie prezenta hotărâre:  Instituţiei Prefectului Dâmbovița  Primarului com Dãrmãnești  Comp. Contabilitate  Școlii Gimnaziale Dãrmãnești PRESEDINTE DE SEDINTÃ, CONTRASEMNEAZÃ, Marius – Drãghici Gheboianu SECRETAR GENERAL , Ana – Maria Slotea Nr. 30 Dãrmãnești, 31.08.2021 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local Dãrmãnești, în şedinţa ordinară din data 31.08.2021, cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) it a) din OUG 57/2019 cu un număr de 13 voturi din numărul total de 13 consilieri locali în funcţie şi 13 consilieri prezenţi la vot.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: darmanesti.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă