Hotãrâre privind preluarea în domeniul public al Comunei Dãrmãnești a imobilului cu “Salã de Sport Scolarã”, situat în Comuna Dãrmãnești, sat Dãrmãnești”, Jud. Dâmbovița, Str Dumitru Popescu, nr. 2.
Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2024 a Consiliului Local Dărmănești
Se aprobă preluarea în domeniul public al Comunei Dărmănești a imobilului „Sala de Sport Școlară” și a terenului de 2126 mp pe care îl ocupă, de la Compania Națională de Investiții (prin Ministerul Dezvoltării) în administrarea locală. Înseamnă pentru localnici că această clădire și terenul devin bunuri ale comunității, gestionate de primărie, pentru eventuale investiții, întreținere sau utilizări publice; nu apar termene exacte de plată, însă mutarea se face în baza unui protocol și a documentelor oficiale, cu prevederi din legislație. Decizia este eficientă după adoptare și comunicare către primărie, prefectură și alte instituții.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă preluarea de la Compania Națională de Investiții ”C.N.I.-SA”, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în domeniul public al Comunei Dãrmãnești, a imobilului ” Sală de Sport Școlarã” amplasatã în comuna Dãrmãnești, sat Dãrmãnești,, str Dumitru Popescu, nr. 2. (2) Se aprobă preluarea de la Compania Națională de Investiții ”C.N.I.-SA”, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a terenului in suprafatã de 2126 mp, proprietate publicã a comunei Dãrmãnesti care face parte din terenul în suprafatã totalã de 10920 mp identificat cu nr.…
ROMÂNIA
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
COMUNA DÃRMÃNEȘTI
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
pentru preluarea în domeniul public al Comunei Dãrmãnești a imobilului cu “Salã de Sport
Scolarã”, situat în Comuna Dãrmãnești, sat Dãrmãnești”, Jud. Dâmbovița,
Str Dumitru Popescu, nr. 2
Consiliul local al comunei Dãrmãnești, intrunit în sedinţa ordinară din data de
29.02.2024,
Având în vedere:
Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 1808/20.02.2024;
Raportul de specialitate întocmit de Comp. Achiziții publice și Implementare proiecte înregistrat sub
nr. 1967/23.02.2023;
Prevederile art.12, Cap.III din Ordonanța nr.16/19.08.2014 pentru modificarea și
completarea OG 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții ”C.N.I.-
SA”,
Dispozițiile art. 129 alin.(2), lit(c) și (d), art. 139 alin (3) , art. 197 din OUG 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
Tinând cont de:
Procesul–verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 67522/30.01.2023 (9945/30.10.2023);
Protocolul încheiat la data de 12.12.2023 între Compania Națională de Investiții ”C.N.I.-SA” și
UAT Comuna Dãrmãnești
În temeiul prevederilor, art.196, lit.(a) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu
modificãrile și completãrile ulterioare adoptã urmãtoarea;
HOTÃRÂRE
Art.1 (1) Se aprobă preluarea de la Compania Națională de Investiții ”C.N.I.-SA”, prin
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în domeniul public al Comunei Dãrmãnești,
a imobilului ” Sală de Sport Școlarã” amplasatã în comuna Dãrmãnești, sat Dãrmãnești,, str Dumitru
Popescu, nr. 2.
(2) Se aprobă preluarea de la Compania Națională de Investiții ”C.N.I.-SA”, prin Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a terenului in suprafatã de 2126 mp, proprietate
publicã a comunei Dãrmãnesti care face parte din terenul în suprafatã totalã de 10920 mp identificat
cu nr. cadastral 73550.
Art.2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comuneei
Dãrmãnești, prin aparatul sãu de specialitate.
Art. 3. Prezenta hotãrâre se comunica, prin intermediul secretarului general al comunei
Dãrmãnești, Primarului Comunei Dãrmãnești, Institutiei Prefectului Judetul Dambovita, si se aduce la
cunostinta publica prin afisare la sediul primariei si prin publicarea pe pagina de internet a instituție,
www.primaria-darmanesti.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local.
Preşedinte de ședinţã, Contrasemneazã pentru legalitate,
Marin Vasilache Secretar general,
Ana-Maria Slotea
NR. 10
Dãrmãnești, 29.02.2024
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local Dãrmãnești în şedinţa ordinarã, din data de 29.02.2024, cu
respectarea prevederilor art. 139 din OUG nr. 57/2019, cu un număr de 12 voturi din numărul total de 13 consilieri locali
în funcţie şi 12 consilieri prezenţi la vot.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.