25 septembrie 2026 · Inițiator: Maricel Anton, primarul comunei

HCL 71/2026 Curtești adoptată

Aprobarea proiectului „REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI”, a Studiului de Fezabilitate, a Indicatorilor tehnicoeconomici și a cheltuielilor aferente, în vederea…

Pe scurt

Consiliul local aprobă proiectul „Realizare sistem de stocare a energiei electrice” în comuna Curtești, inclusiv studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și cheltuielile aferente, pentru a depune cerere de finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1. Asta înseamnă că administrația poate solicita bani pentru a dezvolta capacități de stocare a energiei produse din surse regenerabile, cu impact asupra costurilor și bugetului local, în termenele și condițiile menționate în document. Avizul a fost favorabil din partea comisiilor locale, iar investiția este destinată entităților publice din comună.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă participarea Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Curtesti și depunerea spre finanțare a proiectului “REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTESTI, JUDEȚUL BOTOȘANI ” în cadrul apelului aferent programului „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entități publice”, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Fondul pentru modernizare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 71 din 2026 a Consiliului Local Curtești
Titlu oficial
Hotărâre privind Aprobarea proiectului „REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI”, a Studiului de Fezabilitate, a Indicatorilor tehnicoeconomici și a cheltuielilor aferente, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei
Emitent
Consiliul Local Curtești
Număr
71 / 2026
Data
25 septembrie 2026
Inițiator
Maricel Anton, primarul comunei
Localitate
Curtești, județul Botoșani
Stare
adoptată
Locuri citate
Livezii

Pe același subiect în Curtești

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CURTEŞTI JUDEŢUL BOTOŞANI localitatea Curteşti, cod poştal 717110, cod fiscal 3433866, tel/fax 0231/584001 site: www.primariacurtestibt.ro; email: [email protected] H O T Ă R Â R EA nr.71 Din 25.09.2026 Privind: Aprobarea proiectului „REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI”, a Studiului de Fezabilitate, a Indicatorilor tehnico- economici și a cheltuielilor aferente, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei Iniţiator: Maricel Anton, primarul comunei; Numărul de înregistrare şi data depunerii proiectului: 82 din 15.09.2026______________________ Consiliul local al comunei Curtești, judeţul Botoșani, întrunit în şedinţa extraordinară, convocată în data de 25.09.2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare al Primarului comunei Curtești, județul Botoșani, înregistrat sub nr. 9830 din 15.09.2026 în calitatea sa de inițiator; - Raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Curtești, înregistrat sub nr. 9831 din 15.09.2026; - Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Realizare sistem de stocare a energiei electrice în Comuna Curtești”, elaborat de S.C. GOODWILL STUDIO S.R.L. Cluj-Napoca, nr. proiect 202/2026, înregistrat la Primăria Comunei Curtești sub nr. 9666 din 09.09.2026; - Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare pentru „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entități publice”, versiunea 07.09.2026, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1065/2026; - Avizul favorabil al comisiilor pe cele trei domenii de activitate din cadrul consiliului local, respectiv: a) avizul Comisiei pentru agricultură, activități economice-financiare, amenajarea teritoriului și urbanism; b) avizul Comisiei pentru învățământ, sănătate și familie, activități social-culturale, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport; c) avizul Comisiei pentru protecția mediului și turism, juridică și disciplină; În conformitate cu prevederile: - Art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată; - Art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare; - Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată; În temeiul: prevederilor art. 129 alin. (2) lit. „b” și alin. (4) lit. „d”, art. 139 alin. (3) lit. „a”, precum și ale art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă participarea Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Curtesti și depunerea spre finanțare a proiectului “REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTESTI, JUDEȚUL BOTOȘANI ” în cadrul apelului aferent programului „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entități publice”, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Fondul pentru modernizare; Art. 2. Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru proiectul “REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTESTI, JUDEȚUL BOTOȘANI ”, inclusiv scenariul/opțiunea tehnico-economică recomandată de proiectant; Art. 3. Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai proiectului “REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTESTI, JUDEȚUL BOTOȘANI ”, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă valoarea totală a proiectului în cuantum de 1.640.697,16 lei, inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă este de 1.616.987,09 lei, inclusiv TVA, iar valoarea neeligibilă este de 23.710,07 lei, inclusiv TVA, conform anexei la prezenta hotărâre. Art. 5. Se aprobă solicitarea unui ajutor public nerambursabil în valoare de 1.616.987,09 lei, inclusiv TVA cu respectarea limitelor și condițiilor prevăzute de Ghidul solicitantului. Art. 6. Se aprobă asigurarea din bugetul local al Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Curtesti a finanțării tuturor cheltuielilor proiectului care nu sunt acoperite din ajutorul public nerambursabil, inclusiv a cheltuielilor neeligibile, precum și a eventualelor depășiri rezultate pe parcursul implementării, necesare realizării proiectului în condițiile aprobate. Art. 7. Sumele reprezentând cheltuieli conexe necesare implementării proiectului, cheltuieli de operare și întreținere în perioada de durabilitate, precum și orice alte cheltuieli care, potrivit contractului de finanțare și legislației aplicabile, revin beneficiarului vor fi asigurate din bugetul local și/sau din alte surse legal constituite. Art. 8. Se desemnează domnul Anton Maricel, având funcția de PRIMAR, în calitate de REPREZENTANT LEGAL, să reprezinte solicitantul în relația contractuală cu finanțatorul și să semneze cererea de finanțare, declarațiile, contractul de finanțare, actele adiționale și celelalte documente necesare pregătirii, contractării și implementării proiectului, în limitele competențelor legale. Art. 9. Se constată că sistemul de stocare propus este de tip „în spatele contorului” și va fi conectat la instalația existentă de producere a energiei electrice din surse regenerabile, respectiv parcul fotovoltaic existent cu puterea instalată de 350,00 kW, conform Avizului Tehnic de Racordare nr. 1006220348 din 19.05.2026, racordarea instalației de stocare realizându-se la postul de transformare existent, în condițiile Studiului de fezabilitate. Art. 10. Primarul Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Curtesti, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 11. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al Unității Administrativ- Teritoriale Comuna Curtesti, Primarului, Compartimentelor de specialitate, Instituției Prefectului - Județul Botoșani, finanțatorului și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet https://www.primariacurtestibt.ro/ . PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier – Sidonia Eugenia NIȚURĂ Secretar general– Alexandra BEREJANSCHI ………………………………………… ……….....….......………………………… Curteşti, Botoşani „Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 13 voturi pentru, din totalul celor 13 consilieri prezenți. Numărul consilierilor în funcție: 15.” ANEXA LA HCL nr. 71 din data de 25.09.2026 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier – Sidonia Eugenia NIȚURĂ Secretar general– Alexandra BEREJANSCHI ………………………………………… ……….....….......………………………… ANEXA LA HCL nr. 71 din data de 25.09.2026 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI PROIECTULUI “REALIZARE SISTEM DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN COMUNA CURTESTI, JUDEȚUL BOTOȘANI” 1. Date generale Element Valoare/Informație aprobată Beneficiar/Solicitant Comuna Curtesti, Județul Botoșani „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru Program/apel entități publice”, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Fondul pentru modernizare str. Livezii, Comuna Curtesti, sat Baiceni, județul Botoșani, C.F. / nr. Amplasament cadastral 58973 Durata estimată de 6 luni (durata de execuție prevăzută în SF), fără a depăși 31.12.2029 implementare Scenariul/opțiunea Scenariul 1 - opțiunea tehnico-economică recomandată aprobată 2. Descrierea investiției Proiectul vizează instalarea unui sistem nou de stocare a energiei electrice de tip „în spatele contorului”, cu puterea nominală de 108,00 kW, capacitatea nominală de 1.290,00 kWh și energia utilizabilă de 1.290,00 kWh, amplasat în str. Livezii, Comuna Curtesti, sat Baiceni, județul Botoșani, pe imobilul identificat prin C.F. / nr. cadastral 58973. Sistemul va fi conectat la instalația existentă de producere a energiei electrice din surse regenerabile, având puterea instalată de 350,00 kW. Principalele componente ale investiției sunt: baterii LFP (LiFePO4), cu capacitate unitară de 215 kWh, sisteme BMS (Battery Management System), PCS pentru conversia puterii, EMS (Energy Management System), dulapuri de distribuție electrică, sisteme de automatizare și protecții, SCADA, transformatoare de putere joasă/medie tensiune și celule de conectare la rețeaua de 20 kV. Racordarea instalației de stocare se va realiza la postul de transformare existent, conform Avizului Tehnic de Racordare. 3. Valoarea investiției Categorie valorică Valoare Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA 1.640.697,16 lei Valoarea eligibilă a proiectului, inclusiv TVA 1.616.987,09 lei Valoarea ajutorului public nerambursabil solicitat 1.616.987,09 lei Valoarea neeligibilă a proiectului, inclusiv TVA 23.710,07 lei Contribuția beneficiarului 23.710,07 lei 4. Indicatorii obligatorii la nivel de proiect ID Indicator U.M. Valoare I.1 Capacitatea nou instalată de stocare a energiei electrice MWh 1,29 I.2 Reducerea emisiilor de CO2 tCO2/an 683,25 ST.1 Puterea instalată a centralei existente (P_RES) kW 350,00 ST.2 Puterea nominală a stocării (P_stoc) kW 108,00 ST.3 Capacitatea nominală a stocării (E_nom) kWh 1.290,00 ST.4 Adâncimea de descărcare utilizabilă (DoD) - 100% ST.5 Energia utilizabilă (E_use) kWh 1.290,00 ST.6 Durata de stocare (T) h 3,69 5. Alți indicatori tehnico-economici din Studiul de fezabilitate Indicator tehnic/economic U.M. Valoare Baterii LFP Tehnologia sistemului de stocare - (LiFePO4) Capacitate unitară baterie/modul kWh 215 Eficiență orientativă a bateriei % 91,30 Nivel de racordare la rețea kV 20 Categoria de importanță - D Clasa de importanță - IV Durata de execuție a lucrărilor luni 6 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier – Sidonia Eugenia NIȚURĂ Secretar general– Alexandra BEREJANSCHI ………………………………………… ……….....….......…………………………

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala