HCL 96/2013 adoptată
HCL 96/2013
Documente
- hcl 96.2013.doc
Text
MUNICIPIUL CURTEA DE ARGES
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE nr. 96
pentru aprobarea impozitelor si taxelor locale pe anul 2014
Consiliul Local al Municipiului Curtea de Arges;
Analizand Referatul inregistrat sub numarul 15821 / 8.07.2013 prin
care Directia economica propune aprobarea impozitelor si taxelor
locale pentru anul 2014;
Avand in vedere prevederile art. 247 si urm. din Codul Fiscal;
Vazand avizul dat de Comisia economica;
In temeiul art. 45 alin. 2 din Legea nr. 215 / 2001
hotaraste :
Art.1 Impozitele si taxele locale pentru anul 2014, se stabilesc
dupa cum urmeaza:
1. Impozitul pe cladiri in cazul contribuabililor persoane juridice,
se calculeaza prin aplicarea cotei de 1,2% asupra valorii de inventar a
cladirii, inregistrata in contabilitatea acestora, conform prevederilor
legale in vigoare. In cazul unei cladiri care nu a fost reevaluata in
ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinta, impozitul pe cladiri se
calculeaza prin aplicarea cotei de 10% iar pentru cladirile nereevaluate in
ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinta se aplica o cota de 30%
si se calculeaza la valoarea de inventar a cladirii inregistrata in
contabilitate, pana la sfarsitul lunii in care s-a efectuat reevaluarea,
exceptie facand cladirile care au fost amortizate integral si pentru care
cota de impozitare este de 1,2%.
Cota de impozit pentru cladirile cu destinatie turistica ce nu
functioneaza in cursul unui an calendaristic este de 9% din valoarea de
inventar a cladirii.
Impozitul pe cladiri, in cazul contribuabililor persoane fizice, se
calculeaza prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea
impozabila a cladirii, prevazuta in anexa nr. 1.
Valoarea impozabila a cladirii se ajusteaza in functie de rangul
localitatii si zona in care este amplasata cladirea, prin inmultirea
valorii determinate conform aliniatului precedent cu coeficientul de
corectie din tabelul urmator:
|Zona in cadrul localitatii |Rangul localitatii = 2 |
|A |2,4 |
|B |2,3 |
|C |2,2 |
|D |2,1 |
Valoarea impozabila a cladirii se reduce in functie de anul
terminarii acesteia, dupa cum urmeaza:
- cu 20% pentru cladirea care are o vechime de peste 50 de ani la
data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta;
- cu 10% pentru cladirea care are o vechime cuprinsa intre 30 si 50
de ani inclusiv la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta.
In cazul cladirii utilizate ca locuinta, a carei suprafata construita
depaseste 150 mp, valoarea impozabila a acesteia se majoreaza cu cate 5%
pentru fiecare 50 mp sau fractiune din acestia.
In cazul cladirii la care au fost executate lucrari de reconstruire,
consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere
fiscal, anul terminarii constructiei se actualizeaza astfel ca aceasta se
considera ca fiind cel in care au fost terminate aceste lucrari.
Daca o persoana are in proprietate doua sau mai multe cladiri,
impozitul pe cladiri se majoreaza dupa cum urmeaza:
- cu 65% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de
domiciliu;
- cu 150% pentru cea de-a doua cladire in afara celei de la adresa de
domiciliu;
- cu 300% pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei
de la adresa de domiciliu.
Aceasta majorare nu se aplica in cazul persoanelor fizice care detin
in proprietate cladiri dobandite prin succesiune legala.
Pentru cladirile proprietate publica sau privata a municipiului
Curtea de Arges, concesionate, inchiriate date in administrare ori in
folosinta, dupa caz, peroanelor juridice, se stabileste taxa pe cladiri,
care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinta, in conditii similare
impozitului pe cladiri.
Orice pesoana care dobandeste, construieste sau instraineaza o
cladire are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de
specialitate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii, instrainarii
sau construirii.
Impozitul/taxa pe cladiri se plateste anual, in doua rate egale, pana
la datele de 31 martie si 30 septembrie inclusiv.
Impozitul anual pe cladiri, datorat aceluiasi buget local de catre
contribuabil, persoane fizice si juridice de pana la 50 lei inclusiv, se
plateste integral pana la primul termen de plata.
2. „Impozitul si taxa pe teren” se datoreaza catre bugetul local
al municipiului in care este amplasat terenul.
Pentru terenurile proprietate publica sau privata a municipiului,
concesionate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe
teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor,
titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in
conditii similare impozitului pe teren.
In cazul unui teren amplasat in intravilan, inregistrat in registrul
agricol la categoria de folosinta terenuri cu constructii, impozitul pe
teren se stabileste prin inmultirea suprafetei terenului, exprimata in
hectare, cu suma corespunzatoare prevazuta in anexa nr. 2 litera A.
In cazul unui teren amplasat in intravilan, inregistrat in registrul
agricol la alta categorie de folosinta decat cea de terenuri cu
constructii, impozitul pe teren se stabileste prin inmultirea suprafetei
terenului, exprimata in hectare, cu suma corespunzatoare din anexa nr. 2
litera B, iar acest rezultat se inmulteste cu 4, coeficientul de corectie
corespunzator municipilului Curtea de Arges.
In cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat
in intravilan, inregistrat in registrul agricol la alta categorie de
folosinta decat cea de terenuri cu constructii, impozitul pe teren se
calculeaza potrivit tabelului anterior numai daca indeplineste, cumulativ,
urmatoarele conditii:
a) au prevazut in statut, ca obiect de activitate, agricultura;
b) au inregistrat in evidenta contabila venituri si cheltuieli din
desfasurarea obiectului de activitate prevazut la lit.a).
Inregistrarea in registrul agricol a datelor privind cladirile si
terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum
si schimbarea categoriei de folosinta se pot face numai pe baza de
documente, anexate la declaratia facuta sub semnatura proprie a capului de
gospodarie sau, in lipsa acestuia, a unui membru major al gospodariei,
potrivit normelor prevazute la art. 293, sub sanctiunea nulitatii.
In cazul unui teren amplasat in extravilan, inregistrat in
registrul agricol, impozitul pe teren se stabileste prin inmultirea
suprafetei terenului, exprimata in hectare, cu suma corespunzatoare din
anexa nr. 2 litera C, si se ajusteaza cu coeficientul de corectie
corespunzator zonei, astfel :
- zona A 2.4
- zona B 2.3
- zona C 2.2
- zona D 2.1
Impozitul si taxa pe teren se plateste anual, in doua rate egale,
pana la 31 martie si 30 septembrie inclusiv.
Impozitul anual pe teren, datorat aceluiasi buget local de catre
contribuabili, persoane fizice si juridice, de pana la 50 lei inclusiv, se
plateste integral pana la primul termen de plata.
3. Impozitul si taxa asupra mijloacelor de transport se calculeaza in
functie de tipul mijlocului de transport.
In cazul oricaruia dintre urmatoarele autovehicule, impozitul pe
mijlocul de transport se calculeaza in functie de capacitatea cilindrica a
acesteia, prin inmultirea fiecarei grupe de 200 cm3 sau fractiune din
aceasta cu suma corespunzatoare din anexa nr. 3 litera A.
Pentru remorci, semiremorci sau rulote impozitul este prevazut
in anexa nr. 3 litera B.
In cazul mijloacelor de transport pe apa, impozitul pe mijlocul de
transport este egal cu suma corespunzatoare din anexa nr. 3 litera C.
Impozitul, in lei, pentru autovehiculele de transport marfa cu masa
totala autorizata de peste 12 tone este egal cu suma corespunzatoare din
anexa nr. 3 literele D si E stabilit conform H.G. 1309/2012 pentru anul
2013 urmand ca pentru anul 2014 sa fie actualizate ulterior.
Impozitul pe mijlocul de transport se plateste anual, in doua rate
egale, pana la datele de 31 martie si 30 septembrie inclusiv.
Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiasi buget
local de catre contribuabilii, persoane fizice si juridice de pana la 50
lei inclusiv, se plateste integral pana la primul termen de plata.
4. Instrainarea unei cladiri, unui teren sau unui mijloc de transport
prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege, nu poate fi efectuata
pana cand titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective,
nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor
fiscale aflate in litigiu.
5. Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri, a impozitului
pe teren si a impozitului pe mijlocul de transport, de catre persoanele
fizice si juridice se acorda o bonificatie de 10 % daca plata impozitului
se efectueaza pana la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv.
6. Valoarea taxei pentru afisaj in scop de reclama si publicitate, se
calculeaza anual, prin inmultirea numarului de mp sau fractiuni de mp a
suprafetei afisajului pentru reclama sau publicitate cu sumele stabilite,
astfel:
a) In cazul unui afisaj situat la locul in care persoana deruleaza o
activitate economica, taxa este de 20 lei/an/mp sau fractiune de mp.
b) In cazul oricarui alt panou, afisaj sau stuctura de afisaj pentru
reclama si publicitate, taxa este de 20 lei/an/mp sau fractiune de mp.
In situatia in care afisajul in scop de reclama si publicitate este
amplasat in cursul anului, taxa se datoreaza incepand cu data de intai a
lunii urmatoare celei in care s-a eliberat autorizatia de construire.
Taxa datorata se da la scadere de la data de intai a lunii urmatoare
celei in care contribuabilul a depus cererea prin care pe proprie
raspundere renunta la aceasta modalitate de afisaj, in scop de reclama si
publicitate.
Contribuabilii care utilizeaza un panou de afisaj sau structura de
afisaj pentru reclama si publicitate au obligatia de a depune o declaratie
de impunere anuala la compartimentul de specialitate al autoritatii
administratiei publice locale, pana la data de 31 ianuarie al fiecarui an
sau in termen de 30 de zile de la data eliberarii autorizatiei de
constuire, dupa caz.
Modelul declaratiei de impunere privind stabilirea taxei pentru afisaj
in scop de reclama si publicitate este prevazut in anexa nr. 8.
Taxa pentru serviciile de reclama si publicitate realizate in baza
unui contract sau a unei altfel de intelegeri, cu exceptia serviciilor de
reclama si publicitate realizate prin mijloacele de informare in masa
scrise si audiovizuale se calculeaza prin aplicarea cotei de 3% asupra
valorii serviciilor de reclama si publicitate prevazute, exclusiv taxa pe
valoarea adaugata.
7. Pentru sederea intr-o unitate de cazare din municipiul Curtea de
Arges, se stabileste taxa hoteliera in cota de 1% pentru fiecare zi de
cazare , care se aplica la tarifele de cazare, practicate de unitatile
hoteliere, exclusiv taxa pe valoarea adaugata.
8. Pentru activitatile artistice si distractive de videoteca si
discoteca, impozitul pe spectacole se stabileste in functie de suprafata
incintei in care se desfasoara spectacolul, dupa cum urmeaza:
a) in cazul videotecilor - 0.2 lei/mp/zi
b) in cazul discotecilor - 0.2 lei/mp/zi
Pentru determinarea impozitului pe spectacole, asupra nivelurilor
stabilite la aliniatul (1), se aplica coeficientul de corectie, ce
corespunde localitatii urbane de rangul II, respectiv coeficientul 4.00.
9.Taxa pentru realizarea de copii de pe documentele solicitate in
conditiile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de
interes public, cu modificarile si completarile ulterioare se stabileste la
valoarea de 1 leu/pagina.
10. Procedura, criteriile si conditiile de acordare a scutirii la
plata impozitului pe cladiri si teren datorate de catre persoanele fizice
pentru locuinta de domiciliu, prevazute la art.286 alin.1si 3 din Legea
nr.571/2003 privind codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare
sunt prevazute in anexa nr 9.
11. Pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor,
contribuabilii datoreaza taxe diferentiate conform anexa nr 4.
12. Pentru eliberarea / viza anuala a autorizatiei privind
desfasurarea activitatii de alimentatie publica, contribuabilii datoreaza
taxe diferentiate, conform anexa nr 5.
13. Pentru utilizarea temporara a locurilor publice, contribuabilii
datoreaza taxe diferentiate, potrivit anexa nr 6.
Taxele pentru utilizarea temporara a locurilor publice se platesc
anticipat si se incaseaza in baza acordurilor si a autorizatiilor eliberate
de primar.
Utilizarea temporara a locurilor publice pentru desfasurarea unor
activitati economice se face in baza acordului de comercializare eliberat
de primar.Modelul acordului de comercializare precum si procedurile de
eliberare, se stabilesc prin dispozitia primarului.
14. Amenzile stabilite prin HGR 1309/2012 sunt prevazute in anexa nr
7.
15. Majorarea anuala prevazuta la art. 287 din Legea nr.571/2003
privind codul fiscal , cu modificarile si completarile ulterioare, nu se
aplica in 2014.
16. Zonarea pentru impozitul/taxa pe cladiri si teren este cea
prevazuta in HCL Curtea de Argeş nr.129/2006
17. Taxele extrajudiciare de timbru aplicabile in anul 2014 sunt
prevazute in anexa nr.10.
Art.2. Prezenta hotărâre intră în vigoare începand cu anul fiscal
2014.
Art.3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi
încetează aplicabilitatea prevederile HCL Curtea de Arges nr. 105/2012,
precum şi orice alte prevederi contrare.
Art.4 Prezenta hotărâre se completează cu prevederile Legii
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi ale HGR nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi ale Ordinului nr. 839/2009 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum si H.G. 1309/2012 si OG nr. 30/2011 privind
reglementarea unor masuri financiar-fiscale.
PRESEDINTE SEDINTA CONTRASEMNEAZA
DUMITRACHE STEFAN SECRETAR MUNICIPIU
RADU CHIRCA
Curtea de Argeş - 29 octombrie 2013
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.