HCL 65/2025 Cucerdea adoptată

Aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ teritoriale comuna Cucerdea, pentru anul școlar 2026-2027

Pe scurt

Se aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din comuna Cucerdea pentru anul școlar 2026-2027. Decizia înseamnă că În oraș/zonă se stabilesc care școli funcționează, cum vor funcționa clasele și eventual ce transformări sau creșteri/scăderi de flux elevi se vor aplica, conform planului aprobat. Pentru locuitori, impactul poate însemna eventuale schimbări în localizarea elevilor, termene pentru înscrieri și posibile ajustări ale instituțiilor din localitate, în funcție de rețeaua aprobată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organizarea rețelei şcolare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ-teritoriale comuna Cucerdea, pentru anul şcolar 2026-2027, conform anexei cure face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Cucerdea

Denumire
Hotărârea nr. 65 din 2025 a Consiliului Local Cucerdea
Titlu oficial
HCL nr. 65/2025 privind aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ teritoriale comuna Cucerdea, pentru anul școlar 2026-2027
Emitent
Consiliul Local Cucerdea
Număr
65 / 2025
Localitate
Cucerdea, județul Mureș
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL MUREŞ COMUNA CUCERDEA CUCERDEA, nr. 329, jud. MURES, 547190, tel./fax: 0265-457198, te! 0265 457100. caile cuserdeafiejmures.ro , web: www.e-comune.ro/ primaria. cugerdea.me HOTĂRÂREA nr.65 privind aprobarea organizării reţelei şcolare a unităților de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza unităţii administrativ teritoriale comuna Cucerdea, pentru anul şcolar 2026-2027 Consiliul Local al comunei Cucerdea, judetul Mureş, întrunit în ședință ordinară din data de 22 decembrie 2025, Având în vedere: - Reteratul de aprobare nr. 6.182 din 11.12.2025 al proicctului de hotărâre prin care se propune aprobarea organizării rețelei şcolare a unităților de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza unităţii administrativ. teritoriale comuna Cucerdea. pentru anul școlar 2026-2027 şi Raportul de specialitate întocmit de Secretarul general al Comunei Cucerdea înregistrat sub nr. 6.183 din 11.12.2025, - Raportul de avizare ale comisiei de specialitate nr. 2 înregistrat sub nr. 208/22,12.2025, - Avizul conform pentru unitățile de învăţământ preuniversitar din U.A.T.Comuna Cucerdea, pentru unul scolar 2026-2027, acordat în baza Hotărârii nr. 34/26.11.2025 a Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, nr. 10.473/03.12.2025, înregistrată la Primăria comunei Cucerdea Sub nr.6. 141 din 10.12.2025, În contormitate cu prevederile art.16 şi art. 19 din Legea nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar. ar.3 din Ordinul M.E. nr. 6.800 din 12 decembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei privind procesul de organizare a rețelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar Şi pentru aprobarea Calendarului operaţiunilor de organizare a rețelei şcolare pentru anul şcolar 2024 - 2025, Ordinul M.E. nr. 6637 din 30.10.2025 privind aprobarea Calendarului operaţiunilor de organizare a reţelei şcolare, pentru anul şcolar 2026 - 2027, art. 7 alin.(13) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în ulministrația publică, În temeiul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, şi actualizată, art, 129 alin. (2) lit. „d” alin. (7) lit. „a, art. 139, art. 196 alin. () lit. a”, art. 200 din OUG 572019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă organizarea rețelei şcolare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ-teritoriale comuna Cucerdea, pentru anul şcolar 2026-2027, conform anexei cure face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2, Primarul comunei Cucerdea. va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. cu respectarea dispoziţiilor din actele normative în materie. Art, 3. Secretarul general al Comunei Cucerdea are responsabilitatea comunicării prezentei hotărâri Primarului Comunei Cucerdea, Instituţiei Pretectului Judeţului Mureș, Școlii Gimnaziale Şeulia de Mureş, Inspectoratului Scolar Judeţean Mureş şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea acesteia pe pagina de internet Www .e-comune.ro/primaria-cucerdea-ms.ro. PRESEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Cernea Ionuţ Secretar general Sabău Carmen-Georgeta gi Nr. 65/2028 Prezenţi la şedinţă: 9 consilieri Adoptată în şedinţa ordinară din data de 22 decembric 2025 Cu un număr de 9 voturi pentru”. din numărul total de 9 consilieri în funcţie To , | pr Za 9orD3f DIVA oa da) » j o ap 23 Mp SPD x _ PTD n c pavao > pg If RAIN Do = pyvol că , ua 9 2 - 18 5E2ă = 9 i pin Ata 2 RI 9 “e Pa îi E7951094)-uatirue-) neqeş - [E.I9uU25 172.199$ ANISEA 1104 AVIATAd ÎN PI: 7 a ma a a Cp E Na POL LCb/S970 | “SS'UN , V'IVdIONNId '4IS DIDIDOTȚIEA PIEIPI33 eu [Ad POIIpouu 2S n Li eapoon , Op N SHANIA Ad 861LSPSOZ0 :XE] :b01 1 Sb/Soz0 70]. piaong PBOLI097 | remy | VI'IN34S TVAUON Z61Lbs"po> /SSTS7067 INVUDOAd “SS'IN erediouluigq ns “SoInye ap ernog | e [o MD YVĂINIOVID_| (ATD / Rd) SAN a] FOYIPOUL 2s NN AU VIIMAS VIVIZVNINID VIvOD$ | 2op199n) L | ÎN Se0c | Ii pop 2 Ia ] PIUOpIZAI “POT 1el0o5 muze AS e UI eSeLLIOA/pjunsap INN [eD0Ţ/ "Aur [IELU-O/XR/ 9) 1u | PO9/A(41) | IIPOA IOA as lap Hm | 'esoipy/orepord ap equu [PPM U200$ i JEDStŢ | | Un 2729 oDrpoodls | IPAIN/CIV )zepuoae AUL Op tinpoatu eorpunf Deueuosod | DnUap! | | | DS-UiRA sq tinonns | no NUBUIPIZAUI op POIEIIUL) | Lyn ! po)! | 4 TOT-OT07 VAVI0DS Valu pi Ai DE pi PNXAU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: cucerdea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala