23 decembrie 2025

HCL 72/2025 Crețeni adoptată

Aprobare rețea învățământ

Pe scurt

Se aprobă Reţeaua de învățământ preuniversitar de stat din comuna Crețeni pentru anul școlar 2026-2027, adică se decide ce școli și în ce niveluri vor funcționa în comună în acel an și cum se organizează oferta educațională. Pentru locuitori înseamnă clar care unități sunt disponibile pentru copii lor (școli de toate nivelurile) și cum se vor finanța, potrivit normelor naționale, cu termenele și avizele necesare. Decizia se finalizază în baza avizelor inspectoratului, comisiilor locale și a notificărilor publice din decembrie 2025.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Proiectul Reţelei unităților de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Creţeni, pentru anul şcolar 2026-2027, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Crețeni

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2025 a Consiliului Local Crețeni
Titlu oficial
HCL 72 APROBARE REȚEA ÎNVĂȚĂMÂNT
Emitent
Consiliul Local Crețeni
Număr
72 / 2025
Data
23 decembrie 2025
Localitate
Crețeni, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Crețeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VÂLCEA COMUNA CREȚENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 72 Cu privire la aprobarea Reţelei de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Creţeni, pentru anul şcolar 2026-2027 Consiliul local al comunei Creţeni întrunit în şedinţă ordinară, publică la data de 23.12.2025 la care participă un număr de 10 consilieri din totalul de 11 în funcţie, şedinţă condusă de domnul consilier local Cotigă Ion. LUÂND IN CONSIDERARE: - Referatul de aprobare nr. 6331/09.12.20252 prin care se propune aprobarea Reţelei de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Creţeni, pentru anul şcolar 2025-2026; - Raportul de specialitate al Compartimentului Juridic prin care se propune aprobarea Reţelei de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Creţeni, pentru anul şcolar 2026-2027; - Raportul Argumentativ nr. 1007 din 05.11.2025 privind rețeaua şcolară pentru anul 2026-2027 întocmit de Şcoala Gimnazială Creţeni; _ Având în vedere adresa nr. 6080/17.11.2025 prin care Inspectoratul Școlar al Judeţului Vâlcea acordă avizul conform pentru organizarea Reţelei unităţilor de învățământ preuniversitar de stat din comuna Creţeni, pentru anul şcolar 2026-2027; -Ținând seama de raportul de avizare sub aspectul legalităţii proiectului de hotărâre, întocmit de către secretarul localităţii, nr. 6545/23.12.2025; - Avizul comisiei pentru învățământ, culte, sănătate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 72 din 23.12.2025; - Avizul comisiei pentru programe, dezvoltare economico-sociala, protecţia mediului, buget — finante, administrarea domeniului public si privat al localitatii, agricultura, gospodarie comunala, servicii si comert nr. 72 din 23.12.2025; - Avizul comisiei pentru administratie publica locala, juridice, apărarea ordinii publice si linistii publice, a drepturilor cetatenilor nr. 72 din 23.12.2025 ; - Anunţul nr. 6333 din 09.12.2025 privind aducerea la cunoştiință publică a proiectului de hotărâre; - Procesul verbal de afişaj nr. 6334 din 09.12.2025. În conformitate cu prevederile art. 16, alin. 1 și alin. 2, art. 19, alin. 1, alin. 6, lit. (a) şi alin. 7, art. 23, alin. 1 din Legea nr. 198/2023-Legea Învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru A N determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanțării de bază a unităţilor de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, cu modificările şi completările ulterioare şi cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi art.196 alin.(1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, cu un nr. de 10 voturi „pentru”, a fost adoptată următoarea : HOTĂRÂRE Art.1. — Se aprobă Proiectul Reţelei unităților de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Creţeni, pentru anul şcolar 2026-2027, după cum urmează: Şcoala Gimnazială, Comuna Creţeni, judeţul Unitate cu Vâlcea personalitate a a L juridică (PJ) Grădiniţa cu Program Normal, comuna Structură arondată DI Creţeni (AR) Art, 2. — Cheltuielile de personal vor fi calculate conform costului standard, corelat cu numărul de elevi şcolarizaţi, iar pentru cheltuielile de personal neacoperite, Consiliul Local al comunei Creţeni nu se poate angaja în asigurarea diferențelor de fonduri. Art.3. — Primarul comunei Creţeni vor duce la îndeplinire a prezentei hotărâri. iar secretarul localităţii va asigura comunicarea acesteia Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei Creţeni, Directorului unităţii şcolare cu personalitate juridică menţionate, Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea şi aducerea la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local și pe site-ul instituţiei, secțiunea Monitorul Oficial Local . Preşedinte-de:sedi Contrasemnează Secretar General UAT cu exercitare ăne Nr. 72 din 23.12.2025 Comuna Creţeni, judetul Vâlcea

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-creteni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala