15 septembrie 2025

HCL 56/2025 Crețeni adoptată

Alegerea președintelui de țedință

Pe scurt

Consiliul Local Crețeni a hotărât să aleagă un președinte de ședință pentru conducerea ședințelor pe o perioadă de 3 luni, respectiv septembrie-noiembrie 2025. În urma votului, Păun Radu-Sergiu a fost desemnat în această funcție, cu 8 voturi „pentru” și 2 împotrivă. Aceasta înseamnă că, în această perioadă, el va conduce ședințele, iar locuitorii pot aștepta un proces decizional cu un interval fix de timp pentru această funcție, fără implicații financiare sau de zonă pentru populație, decât organizarea ședințelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se numește în funcția de președinte de ședință pentru conducerea şedinţelor ordinare şi extraordinare ale Consiliului Local Creţeni, domnul consilier local Păun Radu-Sergiu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 56 din 2025 a Consiliului Local Crețeni
Titlu oficial
HCL 56 ALEGEREA PREȘEDINTELUI DE ȚEDINȚĂ
Emitent
Consiliul Local Crețeni
Număr
56 / 2025
Data
15 septembrie 2025
Localitate
Crețeni, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Crețeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VÂLCEA COMUNA CREȚENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 56 Cu privire la alegerea președintelui de şedinţă al Consiliului Local al Comunei Creţeni pe o perioadă de 3 luni. Consiliul local al comunei Creţeni întrunit în şedinţă extraordinară, publică la data de 15.09.2025 la care participă un număr de 10 consilieri din totalul de 11 în funcţie, şedinţă condusă de domnul consilier local Păun Radu-Sergiu. LUÂND IN CONSIDERARE: _ Referatul de aprobare nr. 4567 din 11.09.2025 cu privire la iniţierea proiectului de hotărâre privind alegerea preşedintelui de ședință al Consiliului Local al Comunei Creţeni pe o perioadă de 3 luni; _ Referatul nr. 4566 din 11.09.2025 întocmit de secretarul general; - Raportul de specialitate nr. 4568/1 1.09.2025 întocmit de compartimentul juridic; -Ținând seama de raportul de avizare sub aspectul legalităţii proiectului de hotărâre, întocmit de către secretarul localităţii, nr. 4628/1 5.09.2025; _ Avizul comisiei pentru învățământ, culte, sănătate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement nr. 56 din 15.09.2025; - Avizul comisiei pentru programe, dezvoltare economico-sociala, protecţia mediului, buget — finante, administrarea domeniului public si privat al localitatii, agricultura, gospodarie comunala, servicii si comert nr. 56 din 15.09.2025; - Avizul comisiei pentru administratie publica locala, juridice, apărarea ordinii publice si linistii publice, a drepturilor cetatenilor nr. 56 din 15.09.2025 ; - Anunţul nr. 4569 din 11.09.2025 privind aducerea la cunoştinţă publică a proiectului de hotărâre; - Procesul verbal de afişaj nr. 4570 din 11.09.2025. In conformitate cu art. 123 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 din Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Consiliului Local Creţeni, aprobat prin HCL nr. 14 din 23.12.2020, Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizională. În temeiul art. 139 alin. (1) și art.196 alin.(1) lit. a) din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, cu un nr. de 8 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă”, a fost adoptată următoarea : Art. 1 Se numește în funcția de președinte de ședință pentru conducerea şedinţelor ordinare şi extraordinare ale Consiliului Local Creţeni, domnul consilier local Păun Radu-Sergiu. Art. 2 Durata mandatului de președinte este de 3 luni, respectiv septembrie, octombrie, noiembrie 2025. La sfârșitul perioadei mandatul încetează de drept. Art, 3 Primarul va duce la îndeplinire prezenta hotărâre, iar secretarul localităţii va asigura comunicarea acesteia la: Institutia Prefectului judetul Valcea, Primarului, şi consilierului local ales în funcţia de preşedinte de ședință. Ppe$edinte A? şedinţă / RădR: u-Seipiu Contrasemnează Secretar General UAT cu exercitare Pănesc Nr. 56 din 15.09.2025 Comuna Creţeni, judetul Vâlcea

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-creteni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala