22 decembrie 2022

HCL 674/2022 Craiova adoptată

APROBAREA INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI ACTUALIZAȚI ȘI A DEVIZULUI GENERAL ACTUALIZAT PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII „MODERNIZARE STRADA POSTĂVARUL” PRECUM ȘI A SUMEI REPREZENTÂND CATEGORIILE DE CHELTUIELI FINANȚATE DE LA BUGETUL LOCAL PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI

Denumire
Hotărârea nr. 674 din 2022 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
674 / 2022
Data
22 decembrie 2022
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Postăvarul”, precum și categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea acestui obiectiv, în cadrul finanțării prin Programul Anghel Saligny. În rezultat, proiectul poate primi finanțare și se stabilesc termene generale și alocări bugetare concrete pentru costuri, inclusiv ce parte se acoperă din bugetul local față de cea din programul național. Pentru locuitori înseamnă că străduța va fi modernizată, iar fondurile vor fi alocate în mod clar dintre fonduri naționale și locale, cu termene de execuție și eventuale impacturi asupra bugetului local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare strada Postăvarul”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIULUI CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.674 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Postăvarul”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în ședința ordinară din data de 22.12.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr.219946/2022, raportul nr.220622/2022 al Direcției Investiții, Achiziții și Licitații și raportul de avizare nr.221255/2022 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați, și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Postăvarul” precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului şi avizele nr.77/2022 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.77/2022 al Comisiei III- Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.77/2022 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny"; Ordinul nr. 1.321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", Ordinul nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021;   În temeiul art.129 alin.2 lit.b, coroborat cu alin.4 lit.d, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 și art.196 alin.1 lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare strada Postăvarul”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții „Modernizare strada Postăvarul”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Municipiului Craiova a sumei de 15.240,86 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021. Art.4. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administrație Publică Locală și Direcția Investiții, Achiziții și Licitații vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă