18 decembrie 2023

HCL 672/2023 Craiova adoptată

ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ A UNOR SPAŢII APARŢINÂND DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA SITUATE ÎN PIAŢA BRAZDA LUI NOVAC ŞI PIAŢA CHIRIAC

Denumire
Hotărârea nr. 672 din 2023 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
672 / 2023
Data
18 decembrie 2023
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică, pentru 4 ani, a unui spațiu comercial de 201,32 mp situat în Piața Brazda lui Novac, aparținând domeniului public al Municipiului Craiova, către SC Piațe și Targuri Craiova SRL. Spațiul va fi folosit în continuare ca spațiu comercial, iar chiriarul va suporta costurile lucrărilor de amenajare, avizele necesare și utilitățile plătite integral, cu condiția ca amenajările să fie făcute pe cheltuiala sa și să rămână gratis la încetarea contractului. În cazul unor modificări ale spațiului, acesta poate fi reconfigurat doar cu acordul chiriașului și pe cheltuiala lui, respectând toate reglementările legale; spațiul trebuie exploatat conform destinației și contractului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Anexa 3 VA pa PARE M- EPA /A0a3 CAIET DE SARCINI Privind închirierea prin licitaţie publică, pe o perioadă de 4 (patru) ani, a spatiului situat în Craiova, Piata Brazda lui Novac, ce aparţine domeniului public al Municipiului Craiova. CAP. 1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL ÎNCHIRIERII 1.1. DESCRIEREA ȘI IDENTIFICAREA BUNULUI CARE URMEAZĂ SĂ FIE ÎNCHIRIAT 1.1.1 Denumire: spatiu comercial compartimentat aflat in concesiunea SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL 1.1.2 Amplasare si suprafata : spatiul comercial, in suprafata de 201.32 mp este idențificat in Craiova, Piata Brazda lui Novac, conform planului de amplasament anexat. 1.2. DESTINAŢIA BUNULUI CARE FACE OBIECTUL ÎNCHIRIERII 1.2.1 Destinatie actuala /folosinta actuala: spatiu comercial 1.2.2 Destinatia viitoare:spatiu comercial 1.3. CONDIŢIILE DE EXPLOATARE A ÎNCHIRIERII ȘI OBIECTIVELE DE ORDIN ECONOMIC, FINANCIAR, SOCIAL ȘI DE MEDIU URMĂRITE DE CĂTRE SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL PRIVIND EXPLOATAREA EFICACE A BUNULUI cE FACE OBIECTUL ÎNCHIRIERII Conditii de exploatare a inchirierii 1.3.1 Bunul aflat în concesiunea SC Piete si Targuri Craiova SRL este liber de sarcini. 1.32 Conditiile si regimul de exploatare a spatiului disponibil vor fi stipulate in contractul de inchiriere. 1.3.3 Chiriasul este obligat sa utilizeze spatiul conform destinatiei care rezulta din contractul de inchiriere. 1.3.4.Spatiul este compartimentat, insa chiriasul poate sa efectueze alte modernizari, recompartimentari, echipări şi dotăricu acordul prealabil al SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL, pe cheltuiala chiriasului si sub conditia obtinerii tuturor avizelor si autorizatiilor impuse de legislatia in vigoare . 1.3.5. Chiriasul este obligat sub sanctiunea platii de daune interese si a suportarii altor cheltuieli, sa notifice de indata proprietarului efectuarea amenajarilor /reparatiilor la bunul inchiriat. 1.3.6. Amenajarile/reparatiile raman pe deplin drepi, gratuit, libere de orice sarcini SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL la incetarea/rezilierea contractului de inchiriere. 1.3.7.Obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare cad in sarcina chiriasului,pe cheltuiala acestuia. a 1.3.8.Dispozitiile referitoare la mediu si incendii cad in sarcina chiriasului. 1.3.9.Câştigătorul procedurii de închiriere va plăti toate utilităţile neputând avea pretenţia Obiectivele de ordin economic, financiar, social și de mediu urmărite de către SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL privind exploatarea eficace a bunului ce face obiectul închirierii 1.3.10.Administrarea eficienta a domeniului public si privat al Municipiului Craiova aflat în folosinta SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL pentru atragerea de venituri la bugetul propriu si la bugetul local. 1.3.11.Cresterea potentialului zonei din punct de vedere al dotarilor. 1.3.12.Motivele de ordin legislativ aplicate pentru închirierea spatiului prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, în conformitate cu: -prevederile art. 297 si urmatoarele din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; -Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcții; -art.858-866 din Codul Civil. CAP. Il CONDIȚII GENERALE ALE ÎNCHIRIERII: REGIMUL BUNURILOR UTILIZATE DE CHIRIAŞ ÎN DERULAREA ÎNCHIRIERII 2.1. Regimul bunurilor utilizate de chiriaş 21.1. În derularea contractului de închiriere, bunul preluat de chiriaş, îl reprezintă spatiu situat în Piata Brazda lui Novac, in suprafata de 201.32 mp. 2.12, SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL are obligaţia de a preda chiriaşului spatiul situat in Piata Brazda lui Novac, in suprafata de 201.32 mp, pe bază de proces verbal de predare/primire ce va fi încheiat odată cu contractul de închiriere. 2.1.3. În derularea contractului de închiriere, se vor utiliza următoarele categorii de bunuri: a)bunurile de retur: bunurile care au făcut obiectul închirierii ce revin de plin drept, gratuit şi libere de sarcini , la încetarea contractului de închiriere; b)bunurile proprii: bunuri care au aparţinut/au fost edificate de catre chiriaş şi au fost utilizate de către acesta pe durata închirierii şi care, la încetarea contractului, fie: -raman în proprietatea SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL gratuit si fara alte solicitari de ordin financiar c)La expirarea termenului din contractul de închiriere şi la cererea scrisă a Chiriaşului, autoritatea publică locală poate analiza şi supune aprobării Consiliului Local al Municipiului Craiova, posibilitatea prelungirii contractului de închiriere, urmând a fi încheiat un act adiţional al contractului de închiriere. d)Chiriaşul va achita toate costurile ce prevad: - obţinerea avizelor şi acordurilor (inclusiv documentaţiile necesare) cerute de prevederile normative şi legislative în vigoare pentru exploatarea spatiului inchiriat si a constructiei edificate - obţinerea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire; - alte situaţii ce pot apărea pe parcursul derulării contractului de închiriere, dar nu pot fi prevăzule la data încheierii contractului de închiriere, ca urmare a modificărilor ce vor fi impuse de legislaţia specifică, iar viitoarea legislaţie va impune înlocuirea echipamentelor cu altele, sau alte situaţii similare). 2.1.4. Chiriașul are obligaţia de a obţine, pe cheltuiala sa, toate autorizatiile, acordurile şi avizele impuse de legislaţia în vigoare cu privire la edificarea constructiilor provizorii, protecţia mediului, paza contra incendiilor, protecţia muncii, ISCIR, etc.. pe parcursul derulării contractului de închiriere. 2.1.5. Chiriaşul nu va putea solicita recuperarea costurilor precizate anterior, precum şi a altor costuri ce vor rezulta din obţinerea, pe cheltuiala sa a acordurilor şi avizelor de edificare a constructtilor provizorii/de functionare, impuse de legislaţia în vigoare şi care nu pot fi anticipate şi nu sunt menţionate în acest capitol si a modemizarilor /reparatiilor/recompartimentarilor aduse spatiului. 2.2. OBLIGAȚIILE PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI, STABILITE CONFORM LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE 2.2.1 Chiriaşul poartă întreaga responsabilitate pentru respectarea prevederilor legale în vigoare în domeniul protecţiei mediului, paza contra incendiilor, protecţia muncii, PSI, ISCIR, funcţionării, etc., începând de la data preluării bunului, până la încetarea contractului de închiriere şi va suporta toate cheltuielile constatărilor organelor abilitate în aceste domenii, precum şi contravaloarea contravenţiilor stabilite de acestea. 2.2.2 Pe durata închirierii, chiriașul va respecta reglementările de mediu, urmând a suporta toate efectele constatărilor organelor abilitate în acest domeniu, precum şi contravaloarea contravenţiilor stabilite de acestea. 22.3 Chiriasul are obligatia de a obtine, pe cheltuiala sa, toate acordurile si avizele impuse de legislatia mediului 2.2.4 Pe durata închirierii este interzisă schimbarea destinaţiei activităţii pentru care s-a încheiat contractul. 2.3. OBLIGATIVITATEA ASIGURĂRII EXPLOATARII ÎN REGIM DE CONTINUITATE ȘI PERMANENȚĂ 2.3.]. Chiriaşul are obligația să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate si permanenţă a obiectului închirierii, pe cheltuiala sa şi să despăgubească SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL, pentru pagubele produse din culpa sa.Totodata nu are dreptul sa comercializeze pe o suprafata mai mare de 10% dun suprafata spatiului produse agricole, tip legume fructe, etc 2.4. INTERDICŢIA SUBÎNCHIRIERII BUNULUI ÎNCHIRIAT [POSIBILITATEA SUBÎNCHIRIERII, DUPA CAZ 2.4.1. Chiriaşului îi este interzis să subconcesioneze, subînchirieze, cesioneze sau să se asocieze cu alte persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea rezolvirii de drept a contractului, fără somaţie sau punere in întârziere si fără intervenţia instanţei judecătoreşti (pact comisoriu). 2.5. DURATA ÎNCHIRIERII 2.5.1. Contractul de închiriere se încheie în conformitate cu legea română. pentru o perioadă de 4 (patru )ani, începând de la data semnării lui. 2.6. PRELUNGIREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE 2.6.1]. La expirarea contractul de închiriere se poate încheia un act adiţional de prelungire a perioadei de închiriere, la cererea scrisă a chiriașului, iar autoritatea publică locală poate analiza şi supune aprobării Consiliului Local al Municipiului Craiova, posibilitatea prelungirii contractului de închiriere . 2.7. O CHIRIA ŞI MODUL DE PLATA. 2.7.1. Chiria este cea rezultată în urma procedurii de licitaţie publică, fiind stabilită pe baza ofertei câștigătorului procedurii. 2.7.2. Chiria se va achita lunar, până cel mai târziu la data de 5 (cinci) a fiecărei luni pentru luna în curs, iar chiria se datoreaza incepand cu data prevazuta in contract. 2.7.3. În cazul în care, din vina sa, chiriasul nu plăteşte chiria conform celor stabilite la pet. 2.7.2, atunci vor fi calculate si achitate majorari de intarziere de 1% pentru fiecare zi de intarziere , calculate din ziua imediat urmatoare zilei in care suma era scadenta la plata. 2.7.4 Plata chiriei se poate efectua in numerar la casieria unitatii sau prin ordin de plata in contul locatorului, 2.7.5 Chiria se va majora ori de cate ori vor fi prevazute modificari de lege sau de hotarari ale Consiliului Local Municipal Craiova. 2.8. NATURA ȘI CUANTUMUL GARANȚIILOR SOLICITATE 2.8.1 Garantia de participare este in suma de 100 lei. 2.8.2 Garantia de participare se depune intr-un cont de garantii deschis de ofertant la dispozitia SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL sau la casieria unitatii.Ofertantul are obligatia de a face dovada deschiderii contului si virarii garantiei de participare . 2.8.3 Garantia de participare va fi restituita in urmatoarele situatii: - în cel mult trei zile lucratoare de la data constituirii garantiei de buna executie pentru ofertantul a carui oferta a fost declarata castigatoare. Garantia de participare se restituie la solicitarea ofertantului. In cazul in care ofertantul nu solicita restituirea garantiei de participare in termen de trei zile lucratoare de la data constituirii garantiei de buna executie aceasta suma se constituie venit la bugetul SC Piete si Targuri Craiova SRL - in cel mult trei zile lucratoare de la data licitatiei pentru ofertantii ale caror oferte au fost declarate necastigatoare (termenul de trei zile lucratoare nu se aplica in cazul in care exista contestatii cu privire la desfasurarea licitatiei);Garantia de participare se restituie la solicitarea ofertantului. In cazul in care ofertantul nu solicita restituirea garantiei de participare in termen de trei zile lucratoare de la data licitatiei aceasta suma se constituie venit la bugetul SC Piete si Targuri Craiova SRL. Revocarea ofertei dupa inregistrarea acesteia si inainte de adjudecare atrage dupa sine pierderea garantiei de participare 2.8.4 Garantia de buna executie se va constitui pana la data semnarii contractului de inchiriere si va reprezenta contravaloarea chiriei pe doua luni consecutive. 2.8.5 Garantia de buna executie se va depune intr-un cont de garantii deschis de ofertant la dispozitia SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL sau în casieria unitatii. 2.8.6 Garantia de buna executie se va elibera /restitui în cel mult 14 zile de la data expirarii perioadei de valabilitate a contractului de inchiriere cu conditia îndeplinirii de către locatar obligaţiilor asumate prin contract. 2.8.7 In cazul in care locatarul a solicitat prelungirea contractului si/sau contractul a fost prelungit, garantia de buna executie se va restitui in termen de 14 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a actului aditional cu conditia îndeplinirii de către locatar obligaţiilor asumate prin contract. 2.8.8 In cazul in care locatarul nu-si indeplineste obligatiile de plata si/sau deterioreaza spatiul transmis in folosinta, locatorul va retine locatarului din garantia de buna executie contravaloarea chiriei neachitate si contravaloarea daunelor provocate. CAP. III CONDIȚII DE VALABILITATE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ OFERTELE 3.1. Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. 3.2. Ofertele se redactează în limba română, conform legislaţiei române, de către toţi ofertanţii. 3.3. Fiecare ofertant poate depune o singură ofertă, nefiind admise oferte alternative. Fiecare ofertant va declara prin oferta depusa ca OFERTA SA ESTE FERMA (isi mentine oferta) până la finalizarea procedurii de închiriere. 3.4. Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina ofertantului. Oferta depusă la o altă adresă decât cea a SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL, sau după expirarea datei limită pentru depunere se returnează nedeschisă. 3.5. Ofertantul are obligaţia de a asigura integritate plicului ce conţine oferta sa, iar organizatorul procedurii are obligaţia de a deschide plicurile ofertanților numai la data precizată în anunţul procedurii. Documentele care însoțesc oferta trebuie să fie redactate în limba română. 3.6. Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe perioada DECLARATĂ CĂ ESTE OFERTĂ FERMĂ de către ofertant. 3.7 Durata de OFERTA FERMA este pana la data desemnarii ofertantului castigator. 3.8. Sunt considerate oferte CONFORME (valabile) ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate. 3.9. Condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele, precum și modul de elaborare și prezentare, sunt precizate în documentaţia de atribuire. 3.10. Ofertele NECONFORME sunt cele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate. 3.11. Ofertele se depun la sediul SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL, în donă plicuri închise şi sigilate, netransparente, unul exterior și unul interior, care vor conține documentele prevăzute şi care se înregistrează în ordinea primirii lor în registrul "Oferte” menţionându-se data şi ora. 3.12. Pe plicul exterior se va indica obiectul închirierii pentru care este depusă oferta, numele ofertantului, sediul, adresa de corespondenţă, telefonul de contact şi numele persoanei de contact. Plicul exterior va trebui să conţină: a.fisa cu informatii privind ofertantul si o declaratie de participare, semnata de ofertant, fara ingrosari, stersaturi sau modificari. b.acte doveditoare privind calitatile si capacitatile oferantului, conform documentatiei de atribuire. c. acte doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini (chitanța doveditoare a ridicării caietului de sarcini, a documentaţie de atribuire). 3.13. Pe plicul interior, care conţine oferta financiară propriu-zisă, se înscriu numele ofertantului, adresa de corespondență, sediul social, telefonul persoanei de contact şi numele acesteia. 3.14. Pentru desfășurarea procedurii licitaţiei este obligatorie participarea a cel puţin 2 ofertanţi, iar oferta câştigătoare va putea fi stabilită numai daca exista cel puțin 2 oferte conforme. 3.15 Plicurile inchise si sigilate, se predau comisiei de evaluare la data fixata pentru deschiderea lor, prevazuta in anuntul de licitatie. 3.16. După deschiderea plicurilor exterioare în şedinţa publică, comisia de evaluare elimină ofertele care nu conţin totalitatea documentelor şi a datelor prevăzute la punctul 3.12. şi 3.13, ce vor fi declarate oferte neconforme. 3.17 Pentru continuarea desfasurarii procedurii de licitatie este necesar ca dupa deschiderea plicurilor exterioare sa existe cel putin doua oferte conforme. 3.18. După analizarea conţinutului plicului exterior, secretarul comisiei de evaluare întanmnnta mana vena Da 3.19. Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal de către toţi membrii comisiei de evaluare și de către ofertanții prezenţi. 3.20. Sunt considerate oferte conforme ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în Documentaţia de Atribuire. 3.21. În urma analizării ofertelor de către comisia de evaluare, pe baza criteriilor de atribuire secretarul comisiei întocmeşte un proces-verbal în care menţionează ofertele conforme, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate si motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de atribuire. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţii participanţi prezenţi la şedinţa de deschidere a ofertelor. 3.22. Contractul de închiriere va fi încheiat în limba română. Conţinutul contractului de închiriere trebuie să respecte prevederile legale. Contractul de închiriere va fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare. Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de închiriere atrage pierderea garanţiei depusă pentru participare la licitaţie. În cazul în care ofertantul declarat câştigător refuză încheierea contractului de închiriere se poate încheia contract de închiriere cu ofertantul de pe locul IL. În caz similar se va putea încheia contractul cu cel de pe locul III. În cazul în care nu se va putea încheia contract cu aceștia, se va continua până la ofertantul de pe ultimul loc. 3.23.Toţi ofertanţii care au refuzat încheierea contractului de închiriere vor pierde garanția de participare la procedura de atribuire a contractului. 3.24. În situaţia in care nu a fost posibila încheierea contractului de închiriere, procedura va fi anulată, iar autoritatea publică locală va relua procedura de licitaţie publică de la etapa publicării anunţului, în condiţiile legii, Caietul de sarcini şi Documentaţia de Atribuire păstrându-și valabilitatea. Cap. IV. - ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE 4.1. Contractul de inchiriere poate inceta : a. prin acordul ambelor parti b. la expirarea termenului de inchiriere c. inainte de termenul stabilit, prin vointa unilaterala a locatorului, in situatia unei modernizari sau reorganizari a pietei d. in situatia nerespectarii obligatiilor asumate prin contract €. in cazul in care se constata ca terenul pe care se afla amplasata constructia este solicitat in baza Legii nr. 10/2001 republicata si Legea nr. 247/2005, precum şi la demararea procedurilor de vânzare a spaţiului, contractul de inchiriere inceteaza de drept, cu conditia notificarii prealabile a locatorului cu 30 de zile inainte. 4.2 Contractul se reziliaza in urmatoarele cazuri: a. rezilierea contractului se poate face la cererea locatarului cu obligatia degrevarii spatiului de orice sarcini; b. contractul se reziliaza de drept iar spatiul ce face obiectul contractului va fi scos la licitatie in situatia in care chiriasul inchiriaza, se asociaza, donează, comodatează, vinde sau cesioneaza dreptul de folosinta asupra spatiului , ori subinchiriaza, in totalitate sau partial, se asociaza sau cesioneaza dreptul de folosinta asupra spaţiului comercial c. in situatia in care pentru nevoi de interes national sau local, spatiul inchiriat va fi destinat altor scopuri, contractul de inchiriere poate fi reziliat in mod unilateral de catre autoritatea contractanta, dupa instiintarea locatarului, cu 30 de zile inainte. d. contractul poata fi reziliat si in cazul in care locatarul este in lichidare voluntara sau in faliment e. contractul poate fi reziliat de catre locator, daca locatarul nu demareaza obtinerea tuturor avizelor necesare pentru functionare f. rezilierea de drept a contractului poate interveni si ca urmare a neexecutarii oricarei nhliwatii aenmata Aa nnrtila anton atata di ana cara CAP V ALTE CERINTE 5.1. SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL ARE URMĂTOARELE DREPTURI ȘI OBLIGAȚII: 5.1.1 Locatorul are dreptul sa inspecteze spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere si sa verifice respectarea obligatiilor asumate de locatar 5.1.2 Locatorul are obligatia de a instiinta chiriasul cu 15 zile inainte de o eventuala schimbare a situatiei spatiului respectiv, sau atunci cand nu se cunoaste situatia, in 15 zile de la producerea schimbarii respective 5.2. CHIRIAŞUL ARE URMĂTOARELE DREPTURI ŞI OBLIGAȚII: 5.2.1 Locatarului ii este interzis sa subinchirieze, cesioneze sau sa se asocieze cu alte persoane fizice sau juridice, sub sanctiunea rezolvirii de drept a contractului, fara somatie sau punere in intarzie [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă