Craiova › 31 ianuarie 2008

HCL 6/2008 adoptată

CRITERIILE DE PARTICIPARE LA CONCURSURILE ORGANIZATE LA SPORT CLUB MUNICIPAL CRAIOVA

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 6 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.01.2008; Având în vedere raportul nr.8336/2008 întocmit de Serviciul Resurse Umane prin care se propune aprobarea criteriilor şi a procedurii de participare la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor de preşedinte şi vicepreşedinte la Sport Club Municipal Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.30, 31, 32, 35, 36/2008; În temeiul art.36 alin.2 lit. a, coroborat cu alin.6, lit. a, pct.6, art.63,alin.7 şi art 45 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală: HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă criteriile de participare la concursurile organizate la Sport Club Municipal Craiova, după cum urmează: a) pentru ocuparea funcţiei de preşedinte: - să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România; - studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă; - experienţă de minim 1 an într-o structură de conducere; - cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională; - cunoştinţe operare P.C.; - să nu fi suferit condamnări penale sau civile care l-ar putea face incompatibil cu funcţia pentru care candidează. b) pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte: - să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România; - studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă; - experienţă de minim 1 an într-o structură de conducere; - vechime de minim 5 ani în activitatea sportivă; - cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională; - cunoştinţe operare P.C.; - să nu fi suferit condamnări penale sau civile care l-ar putea face incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Art.2. Se aprobă procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte al Sport Club Municipal Craiova, după cum urmează: - concursul va consta în două probe: proba scrisă şi proba de interviu, conform tematicii aprobate în acest sens; - nota minimă pentru promovare este 8 (opt) pentru fiecare din cele două probe; - organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte se va desfăşura în termen de 15 zile de la aprobarea prezentei hotărâri, respectiv 15 februarie 2008, iar cea de vicepreşedinte, în termen de 30 zile de la data ocupării funcţiei de preşedinte. Art.3. Din comisia de concurs va face parte un reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Craiova, în persoana d-lui Magla Dan Iulius şi un reprezentant al executivului desemnat prin dispoziţie a Primarului Municipiului Craiova. Art.4. Serviciul Administraţie Publică Locală, Serviciul Resurse Umane şi Sport Club Municipal Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Petre GONGU |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro