Pe scurtMunicipiul Craiova hotărăște să treacă din domeniul public în domeniul privat o parte din bunuri aflate în administrarea unităților de învățământ, pentru a le scoate din funcțiune, a le case, apoi a le demola. Practic, aceste materiale devin proprietate privată a municipiului, iar apoi vor fi epuizate (casate) și demolate, ceea ce înseamnă că nu vor mai exista ca infrastructură pentru elevi sau activități publice. Pentru locuitori, mutarea nu menționează finanțări sau termene exacte, doar că demersul vizează înlăturarea acestor bunuri din spațiile publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
1 MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.556
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului
Craiova, a unor bunuri, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi
demolării
Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa
ordinară din data de 27.10.2022;
Având în vedere referatul de aprobare nr.170337/2022, raportul
nr.179373/2022 al Direcţiei Patrimoniu și raportul de avizare
nr.181324/2022 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și
Contencios Administrativ prin care se propune trecerea din domeniul public
în domeniul privat al municipiului Craiova, a unor bunuri, în vederea
scoaterii din funcţiune, casării şi demolării şi avizele nr.
68/2022 al
Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului,
nr.
68/2022 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii
Internaţionale şi nr.
68/2022 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică
şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi
valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al
statului şi al unităţilor administativ teritoriale, aprobată prin Legea
nr.246/2001, Hotărârii Guvernului nr.841/1995 privind procedurile de
transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând
instituţiilor publice şi Ordinului Ministrului Finanţelor nr.2861/2009
pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii
elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
În temeiul art.129 alin.2 lit. c, art.139 alin.3 lit.g, art.154
alin.1, art.196 alin.1 lit.a şi art.361 alin.2 şi 3 din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public, în domeniul privat al
municipiului Craiova, a bunurilor aflate în administrarea unităţilor
de învăţământ, prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi
demolării.
Art.2. Se mandatează instituţiile de învăţământ prevăzute în anexa la
prezenta hotărâre, să îndeplinească, prin reprezentanţii legali,
operaţiunile legale de scoatere din funcţiune, de casare şi de
valorificare a materialelor rezultate în urma acestei proceduri.
Art.3. Bunurile care trec în domeiul privat prevăzute în anexa la prezenta
hotărâre, rămân în administrarea unităţilor de învăţământ, până
efectuarea operaţiunilor legale de
scoatere din funcţiune, de casare şi de valorificare a
materialelor rezultate în urma acestei proceduri.
Art.4. Sumele obţinute din valorificarea bunurilor prevăzute la art.1, vor
constitui venit la bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului
Craiova.
Art.5. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod
corespunzător anexa nr.8 a Hotărârii Consiliului Local al
Municipiului Craiova nr. 147/1999 referitoare la însuşirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al
municipiului Craiova şi Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Craiova nr.522/2007 referitoare la
aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al
municipiului Craiova, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.6. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de
specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia
Patrimoniu şi unităţile de învăţământ prevăzute în anexa la prezenta
hotărâre vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
| PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, |
| | SECRETAR GENERAL, |
| Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.