22 decembrie 2021

HCL 541/2021 Craiova adoptată

MODIFICAREA HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.385/2021 REFERITOARE LA APROBAREA CUANTUMULUI ŞI A NUMĂRULUI DE BURSE ACORDATE ELEVILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR DE STAT DIN MUNICIPIUL CRAIOVA ÎN ANUL ŞCOLAR 2021- 2022

Denumire
Hotărârea nr. 541 din 2021 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
541 / 2021
Data
22 decembrie 2021
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să modifice hotărârea din 2021 privind cuantumul și numărul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat din Craiova pentru anul școlar 2021-2022. Practic, se ajustează sumele și numărul burselor pe care îi pot primi elevii (de performanță, merit, studiu și ajutor social) conform noilor prevederi guvernamentale și criteriilor aprobate anterior. Pentru locuitori înseamnă că eventual vor primi mai puține sau mai multe burse sau se vor modifica condițiile, iar termenele se vor ghida după hotărârile republicate și normele guvernamentale în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.385/2021 referitoare la aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Craiova, în anul şcolar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

1 MUNICIPIUL CRAIOVA 2 CONSILIUIL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA Hotărârea nr. 541 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.385/2021 referitoare la aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Craiova, în anul şcolar 2021- 2022 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 22.12.2021; Având în vedere referatul de aprobare nr.227586/2021, raportul nr.227589/2021 întocmit de Direcţia Economico-Financiară și raportul de avizare nr.228040/2021 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.385/2021 referitoare la aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Craiova, în anul şcolar 2021- 2022 și avizele nr.14/2021 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.14/2021 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport şi nr.14/2021 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021-2022, Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetării, Tineretului si Sportului nr.5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.2 lit.b și d coroborat cu alin.4 lit.a și alin.7 lit.a, art.139 alin.3, lit.a, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.385/2021 referitoare la aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Craiova, în anul şcolar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico- Financiară, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Craiova vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Radu MARINESCU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă