18 decembrie 2025 · Inițiator: Primar, Octavian Sorin Marinescu

HCL 512/2025 Craiova adoptată

APROBAREA LISTELOR PENTRU STABILIREA ORDINII DE PRIORITATE ÎN SOLUŢIONAREA CERERILOR DE LOCUINŢE ŞI ÎN REPARTIZAREA LOCUINŢELOR SOCIALE PRECUM ŞI ÎN REPARTIZAREA LOCUINŢELOR DESTINATE ÎNCHIRIERII DIN FONDUL LOCATIV DE STAT ÎN ANUL 2026

Denumire
Hotărârea nr. 512 din 2025 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
512 / 2025
Data
18 decembrie 2025
Inițiator
Primar, Octavian Sorin Marinescu
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă listele care stabilesc ordinea de prioritate pentru soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor sociale, precum și a celor destinate închirierii din fondul locativ de stat pentru anul 2026. Practic, locuitorii aflați acum pe listele de așteptare vor ști în ce ordine li se analizează cererile și în ce măsură vor primi o locuință (pentru cine intră în zona de prioritate) și cât timp ar putea dura procesul. Decizia poate afecta bugetul local și termenele de acordare a locuințelor în cadrul Craiovei, conform regulamentelor existente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă lista pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor sociale, în anul 2026, prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

1 2 3 MUNICIPIUL CRAIOVA 4 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA 5 HOTĂRÂREA NR.512 privind aprobarea listelor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor sociale, precum şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii din fondul locativ de stat, în anul 2026 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 18.12.2025; Având în vedere referatul de aprobare nr.398094/2025, raportul nr.409850/2025 al Direcţiei Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari şi raportul de avizare nr. 411367/2025 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea listelor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor sociale, precum şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii din fondul locativ de stat, în anul 2026 și avizele nr.43/2025 al Comisiei I - Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.37/2025 al Comisiei IV - Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.45/2025 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Legii Locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și Hotărârii Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii Locuintei nr.114/1996; Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr109/2024 referitoare la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei Sociale; În temeiul art.129 alin.2 lit. d, coroborat cu alin.7, lit. q, art.139 alin.3 lit. g, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă lista pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor sociale, în anul 2026, prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă lista pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii din fondul locativ de stat, în anul 2026, prevăzută în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Listele prevăzute la art.1 şi art.2 din prezenta hotărâre, vor fi date publicităţii, prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Craiova, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. Art.4. Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuinţe, precum şi la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor, vor fi adresate instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Relaţii cu Consiliul Local, Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari şi Comisia Socială vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | |Octavian Sorin MARINESCU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă