HCL 5/2009 adoptată
AJUSTAREA TARIFELOR PENTRU APA POTABILĂ ŞI CANALIZARE PENTRU CONSUMATORII DIN MUNICIPIUL CRAIOVA
Documente
- hcl hc 05#2009.doc
Text
CONSILIUL LOCAL LA MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 5
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa
ordinară din data de 29.01.2009;
Având în vedere raportul nr.3942/2009 întocmit de Direcţia Servicii
Publice prin care se propune aprobarea ajustării tarifelor pentru apa
potabilă şi canalizare pentru consumatorii din municipiul Craiova şi a
tarifelor pentru apa potabilă livrată consumatorilor racordaţi la
aducţiunea Izvarna şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului
Local al Municipiului Craiova nr.41, 42, 43, 45, 46/2009;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului
public de alimentare cu apă şi de canalizare;
În temeiul art.36 alin.2 lit. d coroborat cu alin.6 lit. a, pct.14,
art. 45 alin.1 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind
administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă ajustarea tarifelor pentru apa potabilă şi canalizare
pentru consumatorii din municipiul Craiova şi a tarifelor pentru apa
potabilă livrată consumatorilor racordaţi la aducţiunea Izvarna,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 17/2007 şi
îşi încetează efectele Hotărârile Consiliului Local al Municipiului
Craiova nr.3 şi 23/2008.
Art.3.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Servicii Publice şi
Compania de Apă Oltenia S.A. vor aduce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEZĂ, |
| | SECRETAR, |
| Nicolae Sidor MARINESCU | Nicoleta MIULESCU |
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.