Craiova › 29 octombrie 2009

HCL 477/2009 adoptată

DAREA ÎN ADMINISTRAREA REGIEI AUTONOME DE TERMOFICARE CRAIOVA A OPT CENTRALE TERMICE AFLATE ÎN SUBSOLUL BLOCURILOR R1 R3 R5 R7 R9 R11 R13 R15

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 477 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.10.2009. Având în vedere raportul nr.126236/2008 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune darea în administrarea Regiei Autonome de Termoficare Craiova, a opt centrale termice aflate în subsolul blocurilor R1, R3, R5, R7, R9, R11, R13, R15, situate în municipiul Craiova, cartier Romanescu, str. Potelu şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.348, 349, 350, 353, 354/2009; În conformitate cu prevederile Legii nr.89/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia; În temeiul art.36 alin.2 lit. c, art.45 alin. 3, art.123 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă darea în administrarea Regiei Autonome de Termoficare Craiova, a opt centrale termice aflate în subsolul blocurilor R1, R3, R5, R7, R9, R11, R13, R15, situate în municipiul Craiova, cartier Romanescu, str. Potelu, în vederea punerii în funcţiune şi exploatării. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico- Financiară, Direcţia Patrimoniu şi Regia Autonomă de Termoficare Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Aurora TIRIBEJA |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro