31 octombrie 2019

HCL 449/2019 Craiova adoptată

Repartizarea în vederea închirierii a două locuinţe sociale

Pe scurt

Se decide repartizarea, în vederea închirierii, a două locuințe sociale existente în municipiul Craiova. Aceasta înseamnă că două familii sau persoane evacuate sau în pericol de evacuare vor primi chirie în aceste locuințe, în baza unor criterii de prioritate stabilite, iar locuințele vor fi ocupate pe perioade prevăzute și în conformitate cu normele legale aplicabile. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna acces facil la o locuință socială, cu termene și condiții de închiriere stabilite de autorități.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 449 din 2019 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
REPARTIZAREA ÎN VEDEREA ÎNCHIRIERII A DOUĂ LOCUINŢE SOCIALE
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
449 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.449 privind repartizarea, în vederea închirierii, a două locuinţe sociale Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.10.2019; Având în vedere referatul de aprobare nr.170760/2019, raportul nr.172252/2019 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari și raportul de avizare nr.173973/2019 întocmit de Direcția Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune repartizarea, în vederea închirierii, a două locuinţe sociale şi avizele nr.344/2019 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberă Iniţiativă şi Relaţii Internaţionale, nr.353/2019 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.357/2019 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti şi nr.361/2019 al Comisiei I- Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului; În conformitate cu prevederile art.48 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.30 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.68/2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel national, art.1,art.2, art.3, art.14 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, art.II din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2007 pentru modificarea Legii locuinţei nr. 114/1996 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2007, art.108, 354, 355 şi art.362 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.470/2018 privind aprobarea listei pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari, în anul 2019; În temeiul art.129, alin.2, lit.d, coroborat cu alin.7, lit.q, art.139, alin.1, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea fondului unic de locuinţe sociale, destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.136/2013, modificată şi completată, prin completare cu locuinţa situată în municipiul Craiova, str.Brestei, nr.257, bl.51g, sc.1, ap.307. Art.2. Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii, a două locuinţe sociale, destinate persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari, către persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să încheie şi să semneze contractele de închiriere a locuinţelor identificate la art.1 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Gheorghe NEDELESCU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala