30 octombrie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Craiova, dl. Diaconu Răzvan Cristian
Pe scurtConsiliul Local aprobă ca reprezentantul Municipiului Craiova, Dl. Diaconu Răzvan Cristian, să voteze pentru Craiova în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia” în data de 03.11.2025, ora 10:00. El va decide pe baza ordinei de zi a întâlnirii respective (începând cu declanșarea procedurii de se …), conform textului hotărârii. Pentru locuitori, înseamnă că ora de vot și deciziile luate pot afecta proiecte de dezvoltare regională, bugete și eventual impactul asupra serviciilor publice intercomunitare, cu termene și zone vizate în ordinea de zi.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova, dl. Diaconu Răzvan Cristian, Administrator Public al Municipiului Craiova, să voteze, în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia”, din data de 03.11.2025, ora 10,00, următoarea ordine de zi
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.418
privind mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova să voteze, în
Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
„Oltenia”, ordinea de zi din data de 03.11.2025
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în sedinţa
ordinară din data de 30.10.2025;
Având în vedere referatul de aprobare nr.339663/2025, raportul
nr.342617/2025 întocmit de Direcţia Servicii Publice şi raportul de avizare
nr.347447/2025 întocmit de Direcția Juridică, Asistență de Specialitate și
Contencios Administrativ, prin care se propune mandatarea reprezentantului
Municipiului Craiova să voteze, în Adunarea Generală a Asociaților
Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia”, ordinea de zi din data
de 03.11.2025 și avizele nr.
33/2025 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii,
Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.
29/2025 al Comisiei III-Servicii
Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.
35/2025 al
Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de
utilităţi publice nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și
completările ulterioare și Hotărârii Guvernului nr.
639/2023 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor
publice;
În temeiul art.129 alin.2 lit. d, coroborat cu alin.7 lit. n, art.132,
art.139 alin.3 lit. h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit. a din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova, dl.
Diaconu Răzvan Cristian, Administrator Public al Municipiului
Craiova, să voteze, în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociației
de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia”, din data de 03.11.2025,
ora 10,00, următoarea ordine de zi:
a. declanșarea procedurii de selecție pentru membrii
Consiliului de Administrație al S.C. Compania de Apă „Oltenia”
S.A.;
b. aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare
al Comisiei de selecție și nominalizare;
c. constituirea Comisiei de selecție și nominalizare;
d. aprobarea contractării serviciilor unui expert
independent specializat în recrutare resurse umane și guvernanță
corporativă;
e. mandatarea aparatului tehnic al Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia” să elaboreze și să publice,
în termen de 15 zile de la data declanșării procedurii de
selecție, Planul de selecție – componenta inițială, inclusiv
Scrisoarea de așteptări.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală și Relații cu Consiliul
Local, Direcția Servicii Publice, dl.Diaconu Răzvan Cristian și
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia” vor aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
| | |
| | |
| | |
|PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, |
| | SECRETAR GENERAL, |
| Cosmin Ion CORÂŢU | Nicoleta MIULESCU |
| | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.