Craiova › 30 septembrie 2009

HCL 418/2009 adoptată

SE MODIFICĂ HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.316/2002

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 418 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2009. Având în vedere raportul nr.315/2009 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune modificarea prin completare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.316/2002 referitoare la aprobarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii proprietate privată a statului, care urmează să fie vândute şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.323, 324, 327, 328, 329/2009; În conformitate cu Decizia nr. 1791/2009 a Curţii de Apel Craiova. Potrivit prevederilor Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, modificată şi completată; În temeiul art.36 alin.2 lit.c coroborat cu alin.5 lit.b, art.45 alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se modifică Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.316/2002 privind lista spaţiilor comerciale şi/sau de prestări servicii aprobate pentru vânzare, prin completare cu spaţiul în suprafaţă de 118,02 mp., situat în str. Lipscani, nr.33, deţinut de S.C. MARPROEL S.R.L.. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico – Financiară, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ şi Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale şi de prestări servicii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Teodor Nicuşor SAS |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro