27 septembrie 2018

HCL 412/2018 Craiova adoptată

Studiul de trafic” şi „analiza gazelor cu efect de seră (ges)” aferente măsurilor de intervenţie aplicabile transportului public cu tramvaiele în municipiul Craiova

Pe scurt

Se aprobă Studiul de Trafic și Analiza gazelor cu efect de seră (GES) aferente măsurilor de intervenție pentru transportul public cu tramvaie în Craiova. Asta înseamnă că orașul își planifică cum să fie circula tramvaiele mai eficient și să reducă emisiile: sunt analizate variațiile de trafic și impactul asupra mediului, pentru a se stabili eventuale amenajări, termene și fonduri. Decizia vine în baza cerințelor de accesare fonduri europene și prevede ca primarul să coordoneze implementarea prin direcțiile și serviciile implicate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă „Studiul de Trafic” şi „Analiza gazelor cu efect de seră (GES)”, aferente măsurilor de intervenţie aplicabile transportului public cu TRAMVAIELE, în municipiul Craiova, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transport și parcări” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 412 din 2018 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
„STUDIUL DE TRAFIC” ŞI „ANALIZA GAZELOR CU EFECT DE SERĂ (GES)” AFERENTE MĂSURILOR DE INTERVENŢIE APLICABILE TRANSPORTULUI PUBLIC CU TRAMVAIELE ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
412 / 2018
Data
27 septembrie 2018
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Transport și parcări

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 412 privind aprobarea „Studiului de Trafic” şi a „Analizei gazelor cu efect de seră (GES)”, aferente măsurilor de intervenţie aplicabile transportului public cu TRAMVAIELE, în municipiul Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.09.2018; Având în vedere expunerea de motive nr.146569/2018, rapoartele nr.147445/2018 întocmit de Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte și nr.146878/2018 întocmit de Directia Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea „Studiului de Trafic” şi a „Analizei gazelor cu efect de seră (GES)”, aferente măsurilor de intervenţie aplicabile transportului public cu TRAMVAIELE, în municipiul Craiova și rapoartele nr.425/2018 al Comisiei Servicii Publice, Liberă Iniţiativă şi Relaţii Internaţionale, nr.428/2018 al Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.430/2018 al Comisiei de Urbanism, Protecţia Mediului şi Conservarea Monumentelor, nr.432/2018 al Comisiei Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti şi nr.435/2018 al Comisiei Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului; În conformitate cu prevederile din Ghidul solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1, Axa Prioritară de Investiţii 4e, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ, prin investiţii bazate pe P.M.U.D. aprobat prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3729/21.07.2017; În temeiul art.36, alin.2, lit.b coroborat cu alin.4, lit.d, art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă „Studiul de Trafic” şi „Analiza gazelor cu efect de seră (GES)”, aferente măsurilor de intervenţie aplicabile transportului public cu TRAMVAIELE, în municipiul Craiova, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Silviu Ionuţ DUMITRACHE |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala