Craiova › 30 septembrie 2009

HCL 401/2009 adoptată

FINANŢAREA DIN BUGETUL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA PE ANUL 2009 A SUMEI DE 95.598 82 LEI - „SF.NICOLAE – AMARADIA (BELIVACA)”.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 401 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2009; Având în vedere raportul nr.108927/2009 întocmit de Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare Tehnică şi Investiţii prin care se propune aprobarea finanţării din bugetul Consiliului Local al Municipiului Craiova, pe anul 2009, a contribuţiei proprii a Parohiei „Sf. Nicolae” – Amaradia (Belivaca), la costurile eligibile aferente proiectului „Consolidare - restaurare şi valorificare turistică ansamblul bisericii „Sf.Nicolae” – Amaradia (Belivaca) şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.323, 324, 327, 328, 329/2009; În conformitate cu prevederile Legii nr.18/2009 privind bugetul de stat şi Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, modificată şi completată de Legea nr.128/2009; În temeiul art.36 alin.2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.c, art.45 alin.2, lit.a şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă finanţarea din bugetul Consiliului Local al Municipiului Craiova, pe anul 2009, a sumei de 95.598,82 lei, reprezentând contribuţia proprie a Parohiei „Sf.Nicolae” – Amaradia (Belivaca), la costurile eligibile aferente proiectului „Consolidare - restaurare şi valorificare turistică ansamblul bisericii „Sf.Nicolae – Amaradia (Belivaca)”. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare Tehnică şi Investiţii , Direcţia Economico – Financiară şi Parohia Sf. Nicolae–Amaradia vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Teodor Nicuşor SAS |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro