29 august 2024

HCL 371/2024 Craiova adoptată

REPARTIZAREA ÎN VEDEREA ÎNCHIRIERII A UNOR LOCUINŢE SOCIALE

Denumire
Hotărârea nr. 371 din 2024 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
371 / 2024
Data
29 august 2024
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide repartizarea, în vederea închirierii, a unor locuințe sociale aflate în administrație. Pentru locuitori înseamnă că se vor forma liste și se vor aloca apartamente celor cu prioritate, în funcție de criteriile stabilite, iar chiria va respecta tarifele actualizate de stat/administratie. Hotărârea stabilește cadrul legal, procedurile și condițiile pentru acordarea acestor locuințe, inclusiv termenele și normativele aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii, a două locuinţe sociale, către persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 371 privind repartizarea, în vederea închirierii, a unor locuinţe sociale Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.08.2024; Având în vedere referatul de aprobare nr.280982/2024, raportul nr.289997/2024 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari și raportul de avizare nr.292746/2024 întocmit de Direcția Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune repartizarea, în vederea închirierii, a unor locuinţe sociale și avizele nr.27/2024 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.25/2024 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport şi nr.29/2024 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Legii Locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, Hotărârii Guvernului nr.310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m2) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ- teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome, art.286 şi art.296 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.659/2023 referitoare la aprobarea listelor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor sociale, precum şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii din fondul locativ de stat, în anul 2024 şi Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.109/2024 referitoare la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei Sociale; În temeiul art.129 alin.2 lit.d, coroborat cu alin.7 lit.q, art.139 alin.3 lit.g, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii, a două locuinţe sociale, către persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să încheie şi să semneze contractele de închiriere ale locuinţelor identificate în anexa la prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală Relaţii cu Consiliul Local şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL, Lucian Costin DINDIRICĂ Nicoleta MIULESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă