29 august 2024

HCL 355/2024 Craiova adoptată

APROBAREA TARIFELOR PENTRU ACTIVIŢĂŢILE DESFĂŞURATE DE POLIŢIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎNCEPÂND CU DATA DE 01.09.2024

Denumire
Hotărârea nr. 355 din 2024 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
355 / 2024
Data
29 august 2024
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă noile tarife ale Poliției Locale din Craiova, valabile începând cu 01.09.2024: 17,09 lei pe kilometru pentru transport valori, 51,36 lei pe oră pentru însoțire transport valori și 283,71 lei pe obiectiv pe lună pentru monitorizarea și intervenția în caz de nevoie. Aceste tarife înlocuiesc vechea Hotărâre nr. 83/2008 și vor afecta costurile de serviciu pentru cetățeni în situații legate de transport valori, însoțire și protecția obiectivelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă tarifele pentru activiţăţile desfăşurate de Poliţia Locală a Municipiului Craiova, începând cu data de 01.09.2024, după cum urmează: a) tarif minim pentru activitatea de transport valori - 17,09 lei/km parcurs; b) tarif minim pentru activitatea de însoţire transport valori - 51,36 lei/ora; c) tarif minim pentru activitatea de monitorizare obiective și intervenție în caz de nevoie - 283,71 lei/obiectiv/lună

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.355 privind aprobarea tarifelor pentru activiţăţile desfăşurate de Poliţia Locală a Municipiului Craiova, începând cu data de 01.09.2024 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.08.2024; Având în vedere referatul de aprobare nr.286766/2024, raportul nr.294698/2024 al Direcţiei Patrimoniu și raportul de avizare nr.296240/2024 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea tarifelor pentru activiţăţile desfăşurate de Poliţia Locală a Municipiului Craiova, începând cu data de 01.09.2024 și avizele nr.27/2024 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului şi nr.29/2024 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1332/2010 privind aprobarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale; Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.648/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale a Municipiului Craiova; În temeiul art.129 alin.2 lit.d coroborat cu alin.7 lit.p, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă tarifele pentru activiţăţile desfăşurate de Poliţia Locală a Municipiului Craiova, începând cu data de 01.09.2024, după cum urmează: a) tarif minim pentru activitatea de transport valori - 17,09 lei/km parcurs; b) tarif minim pentru activitatea de însoţire transport valori - 51,36 lei/ora; c) tarif minim pentru activitatea de monitorizare obiective și intervenție în caz de nevoie - 283,71 lei/obiectiv/lună. Art.2. Pe data prezentei hotărâri, îşi încetează efectele Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.83/2008. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Relaţii cu Consiliul Local, Direcţia Economico-Financiară şi Poliţia Locală a Municipiului Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | | | |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă