Craiova › 30 iunie 2022

HCL 345/2022 adoptată

PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE NR.857/16.05.2018 ÎNCHEIAT ÎNTRE ŞCOALA GIMNAZIALĂ „DECEBAL” CRAIOVA ŞI ȘCOALA POSTLICEALĂ „EDUNET” CRAIOVA

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 345 privind prelungirea duratei contractului de închiriere nr.857/16.05.2018 încheiat între Şcoala Gimnazială „Decebal” Craiova şi Școala Postliceală „Edunet” Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.06.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr.106288/2022, raportul nr.106973/2022 al Direcţiei Patrimoniu și raportul de avizare nr.108522/2022 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune prelungirea duratei contractului de închiriere nr.857/16.05.2018 încheiat între Şcoala Gimnazială „Decebal” Craiova şi Școala Postliceală „Edunet” Craiova şi avizele nr.35/2022 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.27/2022 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.35/2022 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.35/2022 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.108 lit.c, art.287 lit.b, art. 297 alin.1 lit.c şi alin.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, art.1777 şi următoarele, art.1810 din Codul Civil, art.108 alin 1 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.484/2019 privind aprobarea Regulamentului cadru de închiriere a unor spații disponibile excedentare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Craiova, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.353/2021; În temeiul art.129 alin.2 lit. c, art.139 alin.3 lit.g, art.154 alin.1, art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractului de închiriere nr.857/16.05.2018, încheiat între Şcoala Gimnazială „Decebal” Craiova şi Şcoala Postliceală „Edunet” Craiova, având ca obiect spaţiul Corp 2B, în suprafaţă de 719,60 mp, situat în incinta Şcolii Gimnaziale „Obedeanu” din municipiul Craiova, str. Brestei, nr.40, structură a Şcolii Gimnaziale „Decebal”, pe o perioadă de 2 ani, respectiv până la data de 16.05.2024. Art.2. Se împuterniceşte Directorul Școlii Gimnaziale „Decebal” Craiova să semneze actul adiţional de modificare a contractul de închiriere a spațiului identificat la art.1 din prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu, Școala Gimnazială „Decebal” Craiova și Școala Postliceală Edunet Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU|

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro