Craiova › 27 noiembrie 2008

HCL 328/2008 adoptată

SE MODIFICĂ HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.316/2002 PRIVIND LISTA SPAŢIILOR COMERCIALE ŞI/SAU DE PRESTĂRI SERVICII APROBATE PENTRU VÂNZARE PRIN COMPLETARE CU SPAŢIUL COMERCIAL SITUAT ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 328 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.11.2008. Având în vedere raportul nr.165005/2008 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune modificarea prin completare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.316/2002 referitoare la aprobarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii proprietate privată a statului, care urmează să fie vândute şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 212, 213, 214, 215, 218/2008; În conformitate cu Decizia nr. 2040/2006 a Curţii de Apel Craiova. Potrivit prevederilor Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, modificată şi completată; În temeiul art.36 alin.2 lit. c coroborat cu alin.5 lit b, art.45 alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se modifică Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.316/2002 privind lista spaţiilor comerciale şi/sau de prestări servicii aprobate pentru vânzare, prin completare cu spaţiul comercial, situat în municipiul Craiova, str. Unirii, nr.55, deţinut de d-na Ilie Simona. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico – Financiară, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ şi Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale şi de prestări servicii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR, | | Dan Iulius MAGLA | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro