30 iunie 2022 · Inițiator: Primarului Municipiului Craiova, (numele nu apare în text)

HCL 322/2022 Craiova adoptată

APROBAREA ASOCIERII ÎNTRE MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN CONSILIUL LOCAL ŞI ASOCIAŢIA „CENTRUL NAŢIONAL DE EDUCARE CANINĂ” ÎN VEDEREA ORGANIZĂRII CONCURSULUI INTERNAŢIONAL AL CÂINILOR DE SALVARE „CAMPIONATUL MONDIAL DE SALVARE AL IRO

Denumire
Hotărârea nr. 322 din 2022 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
322 / 2022
Data
30 iunie 2022
Inițiator
Primarului Municipiului Craiova, (numele nu apare în text)
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă înființarea unei colaborări între Municipiul Craiova (prin Consiliul Local) și Asociația „Centrul Național de Educare Canină” pentru organizarea Concursului Internațional al Câinilor de Salvare „Campionatul Mondial de Salvare al IRO”, în perioada 15-18 septembrie 2022, conform contractului de asociere din anexa 1. Asta înseamnă că orașul va sprijini organizarea evenimentului, iar resursele (poate finanțare, logistică) vor fi gestionate conform prevederilor contractuale, cu impact asupra bugetului local și a gestionării zonei în care se va desfășura evenimentul. Este prevăzut un program al evenimentului în anexa hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă asocierea între Municipiul Craiova, prin Consiliul Local şi Asociaţia „Centrul Naţional de Educare Canină”, în vederea organizării concursului internaţional al câinilor de salvare „CAMPIONATUL MONDIAL de SALVARE al IRO”, în perioada 15 - 18 septembrie 2022, conform contractului de asociere prevăzut în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.322 privind aprobarea asocierii între Municipiul Craiova, prin Consiliul Local şi Asociaţia „Centrul Naţional de Educare Canină”, în vederea organizării concursului internaţional al câinilor de salvare „CAMPIONATUL MONDIAL de SALVARE al IRO”, în perioada 15 - 18 septembrie 2022 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.06.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr.104025/2022, raportul nr.105808/2022 al Serviciului Imagine şi raportul de avizare nr.106406/2022 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea asocierii între Municipiul Craiova, prin Consiliul Local şi Asociaţia „Centrul Naţional de Educare Canină”, în vederea organizării concursului internaţional al câinilor de salvare „CAMPIONATUL MONDIAL de SALVARE al IRO”, în perioada 15-18 septembrie 2022 şi avizele nr.35/2022 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.27/2022 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport şi nr.35/2022 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.14 alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată, Ordonanței de Guvern nr.26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificarile și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.246/2005; În temeiul art.129 alin.2 lit.e, coroborat cu alin.9 lit.a, art.139 alin.3 lit.f, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă asocierea între Municipiul Craiova, prin Consiliul Local şi Asociaţia „Centrul Naţional de Educare Canină”, în vederea organizării concursului internaţional al câinilor de salvare „CAMPIONATUL MONDIAL de SALVARE al IRO”, în perioada 15 - 18 septembrie 2022, conform contractului de asociere prevăzut în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Programul evenimentului prevăzut la art.1, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se mandatează Primarul Municipiului Craiova să semneze contractul de asociere prevăzut la art.1. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Serviciul Imagine şi Asociaţia „Centrul Naţional de Educare Canină” vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | | | | | | |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | |CONTRASEMNEAZĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | | | | | | |SECRETAR GENERAL, |SECRETAR GENERAL, | | | | |Lucian Costin DINDIRICĂ |Lucian Costin DINDIRICĂ | |Nicoleta MIULESCU |Nicoleta MIULESCU | | | | | | | | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă