Craiova › 27 noiembrie 2008

HCL 320/2008 adoptată

SE APROBĂ TRECEREA DIN DOMENIUL PUBLIC ÎN DOMENIUL PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA A BUNULUI – „W.C. PUBLIC GRĂDINA MIHAI BRAVU” IDENTIFICAT LA POZIŢIA NR.1820 DIN HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR.141/2008

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 320 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.11.2008; Având în vedere raportul nr.160963/2008 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune trecerea din domeniul public, în domeniul privat al municipiului Craiova, a bunului – „W.C. Public Grădina Mihai Bravu”, aflat în administrarea S.C. Companiei de Apă Oltenia S.A., în vederea scoaterii din funcţiune şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 212, 213, 214, 215, 218/2008; În conformitate cu prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de Guvern nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată de Legea nr.246/2001; În temeiul art.36 alin.2 lit.c, art.45 alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public, în domeniul privat al municipiului Craiova, a bunului – „W.C. Public Grădina Mihai Bravu”, identificat la poziţia nr.1820 din Hotărârea Guvernului nr.141/2008, aflat în administrarea S.C. Companiei de Apă Oltenia S.A., în vederea scoaterii din funcţiune. Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.147/1999 şi 173/2001 referitoare la însuşirea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Craiova. Art.3. Direcţia Patrimoniu va lua măsuri pentru îndeplinirea procedurilor legale, prin intermediul Consiliului Judeţean Dolj, pentru modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr.141/2008. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economico - Fianaciară şi S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR, | | Dan Iulius MAGLA | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro