Craiova › 30 octombrie 2008

HCL 291/2008 adoptată

ÎNFIINŢAREA UNEI COMISII MIXTE FORMATĂ DIN PATRU CONSILIERI LOCALI ŞI TREI FUNCŢIONARI PUBLICI DIN APARATUL DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI CRAIOVA

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 291 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.10.2008; Având în vedere raportul nr.125/2008 întocmit de consilierul municipal Dan Adrian Cherciu, raportul nr.147631/2008 al Direcţiei Servicii Publice prin care se propune înfiinţarea unei comisii mixte care să asigure parcurgerea etapelor stabilite de lege în vederea punerii în practică a unui sistem unitar de amenajare, întreţinere şi exploatare a parcărilor în municipiul Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.168, 170, 171, 172, 175/2008 ; În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea nr.3/2003 şi Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice; Potrivit prevederilor art.36 alin.2 lit.c, art.55 alin.9, art.45 alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală ; HOTĂRĂŞTE : Art.1.Se aprobă înfiinţarea unei comisii mixte, formată din patru consilieri locali şi trei funcţionari publici din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Craiova, prevăzuţi în anexa la prezenta hotărâre, care să asigure parcurgerea etapelor stabilite de lege în vederea punerii în practică a unui sistem unitar de amenajare, întreţinere şi exploatare a parcărilor în municipiul Craiova. Art.2. Comisia desemnată potrivit articolului 1 din prezenta hotărâre, va avea următoarele atribuţii: ▪ efectuarea unui studiu având ca obiect stabilirea modalităţii optime de gestiune pentru serviciul de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor şi supunerea aprobării Consiliului Local al Municipiului Craiova, a concluziei rezultate prin efectuarea acestuia; ▪ întocmirea Caietului de sarcini privind desfăşurarea procedurii de achiziţie publică a parcometrelor şi altor dispozitive necesare. Art.3.Comisia mixtă prevăzută la art.1 îşi va desfăşura activitatea până la 31.12.2008. Art.4.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Servicii Publice şi consilierii locali desemnaţi vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | |                 | | | |SECRETAR, | | Alexandru GÎDĂR | Nicoleta | | |MIULESCU | FP 43 – 01, vers.01 ANEXA LA HOTĂRÂREA NR.291/2008 COMPONENŢA COMISIEI - Boboc Virgil – consilier municipal - Cherciu Dan Adrian - consilier municipal - Radu Teodor - consilier municipal - Ştefârţă Emilian - consilier municipal - Tuţu Nicu – director adjunct Direcţia Servicii Publice - Fetoiu Mihăiţă – şef birou Siguranţa circulaţiei, transport public, parcări - Marta Doru – inspector Siguranţa circulaţiei, transport public, parcări PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Alexandru GÎDĂR

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro