DOCUMENTAŢIA DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII PENTRU BLOCUL O8 CALEA BUCUREȘTI NR.94 ÎN VEDEREA DEPUNERII UNUI PROIECT CU FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2018 a Consiliului Local Craiova
Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru Blocul O8, aflat pe Calea București nr. 94, în scopul depunerii unui proiect finanțat nerambursabil. Se stabilesc indicatorii tehnico-economici principali și o descriere succintă a investiției, potrivit anexelor 2 și 3 ale hotărârii. Practic, locuitorii obțin un plan oficial pentru modernizarea blocului, cu posibilitatea de a obține finanțare nerambursabilă, fără a impune prin acest act termene concrete pentru execuție sau costuri suplimentare comunității, acestea urmând să fie detaliate în proiectul finanțat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru Blocul O8, situat în municipiul Craiova, Calea București, nr.94, în vederea depunerii unui proiect cu finanţare nerambursabilă, prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
MUNICIPIULUI CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.29
privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii
pentru Blocul O 8, situat în municipiul Craiova, Calea București, nr.94, în
vederea depunerii unui proiect cu finanţare nerambursabilă
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară
din data de 31.01.2018;
Având în vedere raportul nr.15198/2018 întocmit de Direcţia
Elaborare și Implementare Proiecte prin care se propune aprobarea
Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru Blocul O8,
situat în municipiul Craiova, Calea București, nr.94, în vederea depunerii
unui proiect cu finanţare nerambursabilă;
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006
privind finanţele publice locale, modificată şi completată, Hotărârii
Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, Hotărârii Guvernului nr.759/2007
privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul
operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi
completările ulterioare şi Ghidului solicitantului - Condiții specifice de
accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul
POR/2017/3/3.1/A/2/7REGIUNI, aprobat prin Ordinul M.D.R.A.P.F.E.
3801/27.07.2017;
În temeiul art.36 alin.2 lit.b, coroborat cu alin.4 lit.d, art.45
alin.1, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001,
republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii
pentru Blocul O8, situat în municipiul Craiova, Calea București,
nr.94, în vederea depunerii unui proiect cu finanţare nerambursabilă,
prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Se aprobă principalii indicatori tehnico-eonomici şi descrierea
succintă a investiţiei prevăzută la art.1, conform anexelor nr.2 şi 3
care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Elaborare și
Implementare Proiecte vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
| PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, |
| |PT.SECRETAR, |
| Traian Alexandru Corneliu BEŢIU |Ovidiu MISCHIANU |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
| | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.