29 iulie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Craiova

HCL 285/2021 Craiova adoptată

DAREA ÎN ADMINISTRAREA REGIEI AUTONOME DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ŞI FONDULUI LOCATIV CRAIOVA A UNOR BUNURI CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA

Denumire
Hotărârea nr. 285 din 2021 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
285 / 2021
Data
29 iulie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Craiova
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a decis darea în administrare Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova a unor bunuri din domeniul public şi privat al oraşului, conform anexelor 1 şi 2 ale hotărârii. De asemenea, se aprobă modificarea suprafeţelor bunurilor din domeniul privat aflate în administrarea regiei, conform anexei 3, iar lista actualizată intră în patrimoniu. Practic, regia va gestiona aceste bunuri în numele municipalităţii, cu impact asupra modificărilor de suprafeţe şi inventarului, fără să se precizeze explicit termene sau fonduri în textul rezumat disponibil.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă darea în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, a unor bunuri care aparţin domeniului public şi privat al municipiului Craiova, prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.285 privind darea în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova a unor bunuri care aparţin domeniului public şi privat al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.07.2021; Având în vedere referatul de aprobare nr.116848/2021, raportul nr.120950/2021 al Direcţiei Patrimoniu şi raportul de avizare nr.122644/2021 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune darea în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova a unor bunuri care aparţin domeniului public şi privat al municipiului Craiova şi avizele nr.180/2021 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.184/2021 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.185/2021 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.108, art. 297 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.2 lit.c, coroborat cu alin.6 lit. a şi b, art.139 alin.3 lit.g, art.154 alin.1, art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată şi completată; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă darea în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, a unor bunuri care aparţin domeniului public şi privat al municipiului Craiova, prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă modificarea suprafeţelor bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, aflate în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, prevăzute în anexa nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă anularea, din inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, aflate în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ, a poziţiilor identificate în anexa nr.4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.282/2008 referitoare la darea în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ a unor bunuri ce aparţin domeniului privat al municipiului Craiova şi nr.80/2006 referitoare la darea în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ a unor bunuri ce aparţin domeniului public al municipiului Craiova. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Dan-Ştefan SPÂNU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă