Pe scurtSe decide prelungirea duratei de valabilitate a Acordului de parteneriat încheiat între Primăria Craiova (Direcția Generală de Asistență Socială), Arhiepiscopia Craiovei și Asociația Vasiliada. Aceasta înseamnă pentru locuitori că proiectele de asistență socială, protecția persoanelor vulnerabile și finanțate prin acest parteneriat pot continua să fie implementate fără întrerupere, folosind aceleași condiții de finanțare; termenii, sursa fondurilor și zonele afectate rămân cele stabilite în acordul actual, pe perioada prelungită. (Hotărârea se referă la aprobări legale și avize ale comisiilor buget-finanțe și juridică, fără modificări majore ale programelor.)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.282
privind prelungirea duratei de valabilitate a Acordului de parteneriat
încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Direcţia
Generală de Asistenţă Socială Craiova, Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia
„Vasiliada”
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa
ordinară din data de 27.06.2024;
Având în vedere referatul de aprobare nr.210995/2024 şi raportul
nr.210999/2024 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi
Contencios Administrativ prin care se propune prelungirea duratei de
valabilitate a Acordului de parteneriat încheiat între Consiliul Local al
Municipiului Craiova, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Craiova,
Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia „Vasiliada” și avizele nr.
19/2024 al
Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului şi
nr.
21/2024 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi
Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu
privire la asociaţii si fundaţii, cu modificările şi completările
ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.197/2006 privind aprobarea programelor
de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu
handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi
a finanţării acestor programe, cu modificările şi completările ulterioare,
Ordinului Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
nr.325/2006 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare, selectare şi de
finanţare a proiectelor din cadrul programelor de interes naţional în
domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, a persoanelor fără
adăpost şi a persoanelor victime ale violenţei în familie şi Legii
nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin.2 lit.e, coroborat cu alin.9 lit.a, art.139
alin.3 lit.f, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă prelungirea duratei de valabilitate a Acordului de
parteneriat încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova,
prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Craiova, Arhiepiscopia
Craiovei şi Asociaţia „Vasiliada”, pentru o perioadă de 5 ani,
începând cu data de 01.07.2024.
Art.2. Se împuterniceşte Directorul General al Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială Craiova să semneze actul adiţional de prelungire a
acordului de parteneriat, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.257/2006.
Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică şi Relaţii cu Consiliul Local,
Direcţia Economico – Financiară, Direcţia Generală de Asistenţă
Socială Craiova, Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia „Vasiliada” vor
aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
| |
|PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |
|CONTRASEMNEAZĂ, |
| |
| |
|SECRETAR GENERAL, |
| |
|Lucian Costin DINDIRICĂ |
|Nicoleta MIULESCU |
| |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.