HCL 271/2008 adoptată
REGULAMENTUL LOCAL DE URBANISM PRIVIND DIMENSIONAREA NUMĂRULUI DE PARCĂRI ÎN FUNCŢIE DE DESTINAŢIA ŞI DIMENSIUNILE INVESTIŢIILOR ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA
Documente
Text
ANEXA LA
HOTĂRÂREA NR.271/2008
Regulament local de urbanism
privind dimensionarea numărului de parcări
în functie de destinaţia şi dimensiunile investiţiilor
în municipiul Craiova
Capitolul I
Rolul Regulamentului Local de Urbanism
Art.1 Regulamentul local de urbanism reprezintă sistemul unitar de
normative care stă la baza elaborării proiectelor urbanistice (Planul
Urbanistic Zonal, Plan Urbanistic de Detaliu), certificatelor de urbanism,
proiectelor de autorizaţii de construire.
Art.2 Regulamentul local de urbanism stabileşte regulile privind
dimensionarea parcărilor în funcţie de destinaţia şi dimensiunile
investiţiilor propuse prin documentaţiile de mai sus.
Art.3 Regulamentul local de urbanism se aplică în proiectarea tuturor
planurilor de urbanism şi documentaţiilor de mai sus, pe orice categorie de
terenuri aflate sau tip de proprietate aflate pe teritoriul administrativ
al municipiului Craiova, conform Planului Urbanistic General (P.U.G.)
aprobat prin Hotărârea Consiliulul Local al municipiului Craiova
nr.23/2000.
Capitolul II
Dimensionarea numărului de parcări
Art.4 Pentru construcţiile administrative următoare: sedii de
primării, sedii de partid – sediu central, sedii de birouri, sedii de
sindicate, culte, fundaţii, organizaţii neguvernamentale, asociaţii,
agenţii, fonduri, etc., vor fi prevăzute câte un loc de parcare pentru 15
salariaţi plus un spor de 20% pentru invitaţi.
Art.5 Pentru toate categoriile de construcţii financiar-bancare
vor fi prevazute câte un loc de parcare la 10 salariaţi şi un spor de 50%
pentru clienţi, dar nu mai puţin de 2 locuri.
Art.6 (1) Pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute locuri de
parcare pentru clienţi după cum urmează:
a) un loc de parcare pentru 200 mp suprafaţa desfăşurată a
constructiei pentru unităţi până la 400 mp;
b) un loc de parcare pentru 100 mp suprafaţă desfăşurată a
construcţiei pentru unităţi cuprinse între 400-600 mp;
c) un loc de parcare de 50mp/suprafaţă desfăşurată a construcţiei
pentru unităţi de 500-1500 mp;
d) un loc de parcare pentru 40 mp suprafaţă desfăşurată a
construcţiei pentru complexe comerciale peste 1500 mp;
(2) Pentru restaurante va fi prevăzut câte un loc de parcare la
4-8 locuri la masă;
(3) La acestea se adaugă spaţiile de parcare a vehiculelor
proprii minim 1 loc pentru spaţiile până la 200 mp aflate în incinte
proprii, pentru celelalte dimensionandu-se în funcţie de dimensiuni.
Art.7 Pentru construcţiile de cult numărul spaţiilor va fi stabilit
în funcţie de obiectiv şi amplasament avându-se în vedere un minim de 5
locuri de parcare.
Art.8 Pentru construcţiile culturale vor fi prevăzute locuri de
parcare pentru vizitatori sau spectatori şi personal după cum urmează:
a) pentru expoziţii şi muzee câte un loc de parcare la 50 mp spatiu
de expunere;
b) pentru construcţiile următoare: biblioteci, cluburi, săli de
reuniune, cazinouri, case de cultură, centre şi complexe culturale,
cinematografice, teatre dramatice, de comedie, de revistă, operă, operetă,
de păpuşi, săli polivalente, circ, câte un loc de parcare la 10 locuri în
sală.
Art.9 (1) Pentru toate categoriile de învăţământ vor fi prevăzute
minim patru locuri de parcare la 12 cadre didactice sau 1 loc de parcare la
3 cadre didactice.
(2) Pentru învăţământul universitar se va adăuga un spor
de 10% pentru vizitatori.
(3) Pentru sedii ale taberelor şcolare se vor prevedea
locuri de parcare pentru autocare conform capacităţii de cazare 1 loc
pentru 40 locuri de cazare.
Art.10 Pentru construcţii de sănătate vor fi prevăzute locuri de
parcare după cum urmează:
a) pentru spital clinic universitar, spital general (judeţean,
orăşenesc, dublat sau nu cu dispensar policlinic), spital de specialitate
(maternitate, pediatrie, contagioşi, oncologie, urgenţă, reumatologie,
clinici particulare), asistenţă de specialitate (boli cronice, handicapaţi,
recuperări funcţionale, centre psihiatrice), dispensar policlinic (600,
1200, 2400 consultaţii/zi), dispensar urban (cu 2-4 circumscripţii
independente sau cuplate cu staţionar, casă de naşteri, farmacie). câte un
loc de parcare la 4 persoane angajate cu un spor de 25% pentru vizitatori;
b) pentru alte unităţi (centre de recoltare sânge, medicină
preventivă, staţii de salvare, farmacii), creşe şi creşe speciale pentru
copii (cu 1, 2, ..., n grupe), leagăn de copii câte un loc de parcare la 10
persoane angajate, dar nu mai puţin de 1 loc şi spor de 10% pentru
vizitatori.
Art.11 Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări sportive
vor fi prevăzute locuri de parcare pentru personal, public şi sportivi în
funcţie de capacitatea construcţiei după cum urmează:
a) pentru complexuri sportive, săli de antrenament pentru diferite
sporturi, săli de competiţii sportive (specializate sau polivalente) câte
un loc de parcare la 10 locuri;
b) pentru stadioane un loc de parcare la 30 de persoane;
c) pentru patinoare artificiale, poligoane pentru tir, popicării câte
un loc de parcare la 15 persoane;
d) pentru complexuri sportive, stadioane, săli de antrenament pentru
diferite sporturi, săli de competiţii sportive (specializate sau
polivalente) minim 3 locuri de parcare pentru autocare;
e) pentru patinoare artificiale, poligoane pentru tir, popicării
minim 1 loc parcare pentru autocare.
Art.12 (1) Pentru categoriile de construcţii şi amenajări de agrement
vor fi prevăzute locuri de parcare după cum urmează:
a) pentru locuri de joacă pentru copii, scuaruri, câte un loc de
parcare pentru 10 persoane;
b) pentru parcuri câte 2-5 locuri pentru 10000 mp în funcţie de
mărimea parcului.
(2) Pentru cluburi va fi prevăzut câte un loc de parcare
la 4 membrii ai clubului, dar nu mai puţin de 4 locuri.
Art.13 (1) Pentru toate categoriile de construcţii de turism vor fi
prevăzute lşocuri de parcare în funcţie de tipul de clădire şi de
categorie, locuri de parcare după cum urmează:
a) pentru hotel, hotel-apartament, câte 6-10 locuri de parcare la 10
unităţi de cazare;
b) pentru motel şi hosteluri câte 5 locuri de parcare la 10 unităţi
de cazare;
c) pentru vile câte un loc de parcare pentru fiecare unitate de
cazare (vilă).
(2) Pentru hoteluri se vor prevedea câte un loc de parcare
pentru autocare la 20 unităţi de cazare;
(3) Pentru pensiuni locurile de parcare se vor prevedea conform
legii turismului pentru pensiuni.
Art.14 (1) Pentru locuinţe individuale (unifamiliale) cu lot propriu
vor fi prevăzute locuri de parcare după cum urmează:
a) pentru cele cu suprafaţă desfăşurată până la 200 mp câte un loc de
parcare în incintă;
b) pentru cele cu suprafaţă desfăşurată peste 200 mp 2 locuri de
parcare în incintă;
(2) Pentru locuinţele colective vor fi prevăzute câte 1
loc de parcare pentru fiecare apartament. La apartamente cu suprafaţa utilă
mai mare decât 100 mp. va fi prevăzut încă un loc de parcare.
(3) Fac exceptie de la prevederile de mai sus locuinţele
sociale construite de autorităţile publice, la care numărul de parcări se
va dimensiona conform R.G.U. Cap. 5.11. pct. Apartamente în locuinţe
colective cu acces şi lot în comun.
Art.15 (1) Pentru construcţiile industriale vor fi prevăzute parcaje
în funcţie de specificul activităţii.
(2) Numărul de parcaje se va dimensiona 1 parcaj pentru 10
salariaţi la care se va adăuga un spor de 10% pentru vizitatori.
Capitolul III
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art.16 Prezentul Regulament local de urbanism privind dimensionarea
numărului de parcări în functie de destinaţia şi dimensiunile investiţiilor
în municipiul Craiova intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data
publicării sale în presa locală.
Art.17 Prezentul regulament nu îşi produce efecte retroactive în
următoarele cazuri:
a) documentaţiile aflate în faza eliberării certificatului de
urbanism sau a proiectului de autorizare de construire sau care au deja
aprobate planuri urbanistice (Planul Urbanistic de Detaliu, Planul
Urbanistic Zonal) în Consiliul Local;
b) documentaţiile aflate în faza eliberării proiectului de autorizare
de construire şi care au deja aprobate documentaţii în faza certificatului
de urbanism;
c) documentaţiile aflate în faza eliberării certificatului de
urbanism;
d) documentaţiile privind zona istorică sau zona centrală a
municipiului Craiova;
e) construcţiile şi amenajările cu caracter special care sunt supuse
autorizării prin legi speciale.
Art.18 Aprobarea documentaţiilor de urbanism a căror solicitare s-
a făcut anterior intrării în vigoare a prezentului regulament, se va face
în condiţiile normelor aplicabile la data solicitării, dar nu mai târziu de
6 luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului local de urbanism
privind dimensionarea numărului de parcări în functie de destinaţia şi
dimensiunile investiţiilor în municipiul Craiova.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Alexandru GÎDĂR
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.