30 mai 2019

HCL 253/2019 Craiova adoptată

Proiectul creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la colegiul tehnic de industrie alimentară craiova’’

Pe scurt

Consiliul Local aprobă proiectul „Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova”. Se aprobă accesarea unor fonduri nerambursabile pentru modernizarea infrastructurii educaţionale, în contextul unor programe finanțate din POR 2014-2020. Pentru locuitori înseamnă să se investească în clădire și facilități ale colegiului, cu impact asupra cadrelor didactice și elevilor, posibil îmbunătățiri legate de învățare și folosirea fondurilor europene.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul ,, Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova’’, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.5, nr. apelului de proiecte POR/2017/4/4.4/4.5/1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 253 din 2019 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PROIECTUL CREŞTEREA CALITĂŢII INFRASTRUCTURII EDUCAŢIONALE LA COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ CRAIOVA’’
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
253 / 2019
Data
30 mai 2019
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.253 privind aprobarea proiectului „Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova’’ Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.05.2019; Având în vedere expunerea de motive nr.91367/2019, rapoartele nr.91370/2019 al Direcţiei Elaborare şi Implementare Proiecte și nr.92731/2019 al Directiei Juridice, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea proiectului „Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova” și rapoartele nr.150/2019 al Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.153/2019 al Comisiei Servicii Publice, Liberă Iniţiativă şi Relaţii Internaţionale, nr.155/2019 al Comisiei de Urbanism, Protecţia Mediului şi Conservarea Monumentelor, nr.157/2019 al Comisiei Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti şi nr.160/2019 al Comisiei Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului; În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 399/27.05.2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune 2014-2020 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR 2014-2020, Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Investitiile in educatie, in formare, inclusiv in formare profesionala pentru dobandirea de competente si invatare pe tot parcursul vietii prin dezvoltarea infrastructurilor de educatie si formare, Obiectivul Specific 4.5 – Cresterea calitatii infrastructurii educationale relevante pentru piata fortei de muncă aprobat prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3733/2017, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.14, art.45, alin.1, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se aprobă proiectul ,, Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova’’, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.5, nr. apelului de proiecte POR/2017/4/4.4/4.5/1. Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre, în cuantum de 12.145.152,62 lei (inclusiv TVA). Art.3. Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Craiova, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 233.756,52 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre. Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării optime a proiectului prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre, se vor asigura din bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Craiova. Art.5. Se aprobă asigurarea resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Craiova, dl.Mihail Genoiu, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare, în numele Municipiului Craiova. Art.7. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte şi Direcţia Economico-Financiară vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR, | |Romulus Victor NICOLICEA | Nicoleta MIULESCU | | | | | | | | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala