Craiova › 30 aprilie 2009

HCL 244/2009 adoptată

MODIFICAREA TAXELOR PENTRU IMOBILIZAREA ROŢILOR RESPECTIV PENTRU RIDICAREA TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA VEHICULELOR RIDICATE PRECUM ŞI TAXA PE ZI DE STAŢIONARE

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 244 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din 30.04.2009. Având în vedere raportul nr. 49995/2009, întocmit de Direcţia Servicii Publice, prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.442/2005 referitoare la aprobarea taxelor pentru imobilizarea roţilor, respectiv pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor ridicate, precum şi taxa pe zi de staţionare şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.143, 144, 145, 146, 148/2009; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice; Potrivit Dispoziţiei nr.7560/2004 emisă de Primarul municipiului Craiova; În temeiul art. 36 alin.2 lit. d, art. 45 alin.1 şi art.61 alin.2 din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea taxelor pentru imobilizarea roţilor, respectiv pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor ridicate, precum şi taxa pe zi de staţionare, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.442/2005, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Servicii Publice, Direcţia Economico - Financiară şi Regia Autonomă de Transport vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Nicolae PÎRVULEASA |Nicoleta MIULESCU | Anexa la Hotărârea nr. 244/2009 | |Valoare taxă | | Taxă ridicare, transport şi depozitare autovehicule |300 lei / veh | |staţionate neregulamentar | | |Taxă pentru depozitarea vehiculelor pentru o perioadă |10 lei / zi/ veh | |mai mare de | | |48 de ore de la ridicarea acestora | | |Taxă pentru deblocarea autovehiculelor imobilizate |75 lei / veh | | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | | | |Nicolae PÎRVULEASA |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro