Craiova › 30 octombrie 2008

HCL 239/2008 adoptată

DOCUMENTAŢIA DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII PENTRU „ÎNLOCUIRE CABLURI DE ALIMENTARE STAŢII DE REDRESARE ŞI CABLURI ALIMENTARE TRAMVAI ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA”

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 239 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.10.2008; Având în vedere raportul nr.141410/2008 întocmit de Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare Tehnică şi Investiţii prin care se propune aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru „Înlocuire cabluri de alimentare staţii de redresare şi cabluri alimentare tramvai în Municipiul Craiova” şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.168, 170, 171, 172, 175/2008 ; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.63/1999 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de Comunitatea Europeană, precum şi fondurilor de cofinanţare aferente acestora cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.22/2000, Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale şi Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, modificată şi completată; În temeiul art.36, alin.2 lit. b coroborat cu alin. 4, lit. d, art.45, alin. 3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru „Înlocuire cabluri de alimentare staţii de redresare şi cabluri alimentare tramvai în Municipiul Craiova”, având următorii indicatori tehnico – economici: 1. Valoarea totală(INV) a investiţiei 13.314.800 LEI (3.678.120 EURO) din care: construcţii + montaj (C+M) 11.740.510 LEI (3.243.230 EURO) şi anume: - Substaţie redresare S1(C+M): 1.514.905 LEI - Substaţie redresare S2(C+M): 1.583.765 LEI - Substaţie redresare S2(C+M): 8.641.840 LEI Preturi luna septembrie 2008-09-23 1 EURO = 3,62 lei 2. Eşalonarea investiţiei (INV/C+M) - anul I 3.994.440 LEI/3.522.153 LEI - anul II 9.320.360 LEI/8.218.357 LEI 3. Durata de execuţie a investiţiei – 10 luni în vederea trecerii la întocmirea fazelor următoare de proiectare, respectiv PT+CS şi detalii de execuţie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare Tehnică şi Investiţii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | |                 |SECRETAR, | | Alexandru GÎDĂR |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro