25 iunie 2015

HCL 225/2015 Craiova adoptată

Modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova Darea în administrarea liceului cu program sportiv „petrache trişcu” a bunului microbuz marca ford transit 16+1

Pe scurt

Se aprobă actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova, adăugând bunuri noi și corectând identificările existente. De asemenea, se dă în administrarea Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” a microbuzului Ford Transit 16+1, iar predarea acestuia se face în 30 de zile prin proces-verbal. Pentru locuitori înseamnă că vehiculul va fi folosit de liceu pentru transport, iar schimbarea intră în evidențele oficiale ale orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova, după cum urmează: a) se completează cu bunurile prevăzute în anexele nr.1 şi 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre; b) se modifică elementele de identificare ale bunurilor prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 225 din 2015 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
MODIFICAREA INVENTARULUI BUNURILOR CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA DAREA ÎN ADMINISTRAREA LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV „PETRACHE TRIŞCU” A BUNULUI MICROBUZ MARCA FORD TRANSIT 16+1
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
225 / 2015
Data
25 iunie 2015
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Cultură și sport · Școli și educație · Terenuri și clădiri · Transport și parcări

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.225 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 522/2007 referitoare la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.06.2015. Având în vedere rapoartele nr.90638/2013 şi nr.92547/2015 întocmite de Direcţia Patrimoniu, prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 522/2007 referitoare la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.194, 196, 197, 198 şi 199/2015; În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată şi completată şi Hotărârii Guvernului nr.2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe şi Titlul II-Proprietatea privată art.557 din Codul Civil; În temeiul art.10, art.36 alin.2 lit. c, art.45 alin. 3, art.123 alin 1, art.61 alin.2 şi art.115 alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova, după cum urmează: a) se completează cu bunurile prevăzute în anexele nr.1 şi 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre; b) se modifică elementele de identificare ale bunurilor prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă darea în administrarea Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” a bunului Microbuz Marca FORD TRANSIT 16+1. Art.3.Predarea-primirea bunului prevăzut la art.2 din prezenta hotărâre, se va face în baza procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părţi, în termen de 30 de zile, de la adoptarea prezentei hotărâri. Art.3. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.522/2007 referitoare la aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova şi nr.189/2009 \ darea în administrarea unităţilor de învăţământ din municipiului Craiova, a unor bunuri care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova. Art.4.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economico – Financiară şi Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT. SECRETAR, Andrei Gheorghe NANU Ovidiu MISCHIANU \

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala