Craiova › 25 septembrie 2008

HCL 215/2008 adoptată

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎMPUTERNICEŞTE PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 215 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.09.2008. Având în vedere raportul nr.106/2008 întocmit de consilier municipal Bianca PREDESCU, prin care se propune instituirea unui mandat de reprezentare a Consiliului Local al Municipiului Craiova de către Primarul Municipiului Craiova în faţa instanţelor şi a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, în susţinerea drepturilor şi intereselor Consiliului Local al Municipiului Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.109, 110, 112, 113, 116/2008; Având în vedere raportul de specialitate nr.133006/2008 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă Socială şi Contencios Administrativ privind această propunere de hotărâre privind darea unui mandat pentru buna reprezentare în justiţie a Consiliului Local al Municipiului Craiova; În conformitate cu prevederile art. 41 şi art. 67 din Codul de procedură civilă, art.1532 şi urm. Cod Civil cu privire la mandat, precum şi art. 1 alin. 2 lit. d) şi e), art. 20 şi 21, art. 36 alin. 1 şi art. 77 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală, prin care se reglementează personalitatea juridică a autorităţilor locale şi reprezentarea acestora în justiţie şi în raporturile cu terţii; În temeiul art. 36 alin.1, raportat la art. 45 alin.1 din Legea nr.215/2001 republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1.Consiliul Local al Municipiului Craiova împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova, pe toată durata exercitării mandatului său : a) să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Craiova cu puteri depline în faţa oricăror instanţe judecătoreşti de orice grad de jurisdicţie, în faţa oricăror autorităţi cu atibuţii jurisdicţionale, a instanţelor arbitrale, în procedurile contencioase şi necontencioase; b) să formuleze şi să susţină acţiunile şi orice fel de cereri reglementate de lege în susţinerea drepturilor şi intereselor legitime ale autorităţii locale astfel reprezentată; c) să formuleze şi să susţină apărările şi excepţiile de fond şi de procedură în litigiile în care Consiliul Local al Municipiului Craiova este parte; d) să formuleze cereri de probatorii şi să participe la administrarea oricăror probe prevăzute de lege în susţinerea drepturilor şi intereselor autorităţii locale; e) să exercite şi să susţină căile de atac ordinare şi extraordinare în cauzele în care Consiliul Local al Municipiului Craiova este parte; f) să îl reprezinte cu puteri depline în procedura executării silite a hotărârilor judecătoreşi şi a oricărui alt titlu susceptibil de executare, să invoce şi să susţină orice incidente cu privire la executare. Art.2. Mandatul este dat şi pentru cuzele aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, hotărârea prezentă a Consiliului Local al Municipiului Craiova asanând eventuala excepţie a lipsei calităţii de reprezentant invocată în litigiile în care autoritatea locală este parte. Art.3 Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului prevăzut la art. 1, în condiţiile legii, Primarul Municipiului Craiova poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, sau un avocat care să reprezinte interesele Consiliul Local al Municipiului Craiova. Art.4 Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Dan Adrian CHERCIU |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro