27 mai 2010

HCL 187/2010 Craiova adoptată

ACORDAREA DE ABONAMENTE LUNARE GRATUITE

Denumire
Hotărârea nr. 187 din 2010 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
187 / 2010
Data
27 mai 2010
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Craiova hotărăște să acorde abonamente lunare gratuite pentru toate liniile de transport în comun în luna iunie 2010 pentru persoanele cu handicap accentuat și grav, precum și pentru însoțitori, asistenți personali și asistenți personali profesioniști ai acestora din Craiova. Abonamentele se dau pe baza certificatului de handicap valabil și acoperă toate liniile; eligibilitatea se extinde și la însoțitori/asistenți. Practic, locuitorii cu handicap vor călători gratuit în transportul local în perioada menționată, iar eliberarea se face în conformitate cu procedurile stabilite.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea de abonamente lunare gratuite, pe toate liniile mijloacelor de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, cât şi pentru însoţitori, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora, din municipiul Craiova, pentru luna IUNIE 2010, în baza valabilităţii certificatului de persoană cu handicap

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 187 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.05.2010; Având în vedere raportul nr.69189/2010 întocmit de Direcţia Asistenţă şi Protecţie Socială prin care se propune acordarea de abonamente lunare gratuite pe toate liniile mijloacelor de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, cât şi pentru însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora, din municipiul Craiova, pentru luna IUNIE 2010 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.75, 76, 77, 79, 80/2010; În conformitate cu prevederile art.23 alin.5 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, coroborat cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice în transporturile rutiere şi pe căile navigabile interioare, Legii nr.102/2001 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.148/2000 pentru modificarea unor reglementări în domeniul serviciilor publice de transport local de călători, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere şi Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.409/2007, republicată, privind tarifele la bilete şi abonamente aferente transportului urban de călători efectuat de Regia Autonomă de Transport Craiova. În temeiul art.36, alin.2 lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.2, art.45, alin.2, lit.a şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă acordarea de abonamente lunare gratuite, pe toate liniile mijloacelor de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, cât şi pentru însoţitori, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora, din municipiul Craiova, pentru luna IUNIE 2010, în baza valabilităţii certificatului de persoană cu handicap. Art.2. Eliberarea abonamentelor de transport gratuite se va face astfel: - pentru persoanele cu handicap, la cerere, pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap, abonamentele fiind nominale, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: - să aibă domiciliul stabil în municipiul Craiova; - să deţină certificat de încadrare în grad de handicap, eliberat de Comisia Pentru Protecţia Copilului sau de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap; - să fie apte fizic pentru deplasare. - însoţitorii care sunt supraveghetori ocazionali beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, numai când acompaniază persoana cu handicap, în baza legitimaţiei deţinute de bolnav; - pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, se eliberează abonamente nominale, care nu sunt transmisibile, evidenţa lor fiind în baza de date a Direcţiei Asistenţă şi Protecţie Socială, figurând angajaţi cu contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată; - pentru asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat se eliberează abonamente nominale la cerere, în baza situaţiei lunare transmise de DGASPC Dolj. Art.3. Decontarea contravalorii abonamentelor eliberate în cursul lunii aprilie 2010, către Regia Autonomă de Transport Craiova, se va face în baza decontului emis. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico - Financiară, Direcţia Asistenţă şi Protecţie Socială şi Regia Autonomă de Transport Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR, | | Dorel Cosmin MARINESCU |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă