15 aprilie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Craiova

HCL 149/2019 Craiova adoptată

Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din municipiul Craiova Apartinand Sectorului educație-gradinița cu program…

Pe scurt

S-a hotărât modificarea Hotărârii din 2018 care aproba Documentația de avizare a lucrărilor pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Craiova, în special la Gradinița Floare Albastră și Creșa nr.3, în cadrul sectorului Educație. Practic, se aprobă actualizarea documentației tehnice și a condițiilor pentru accesarea fondurilor europene, pentru perioada 2019-2020, conform normelor legale. Pentru locuitori înseamnă că proiectul poate primi finanțare și să se efectueze intervențiile de eficiență energetică în clădirile publice vizate, aducând eventual îmbunătățiri privind consumul de energie și condițiile din creșa și grădiniță.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din Municipiul Craiova apartinand sectorului Educație-Gradinița cu program prelungit ”Floare Albastră”, inclusiv Creșa nr.3”, în forma revizuită, prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 149 din 2019 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
DOCUMENTAŢIA DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL CRAIOVA APARTINAND SECTORULUI EDUCAȚIE-GRADINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ”FLOARE ALBASTRĂ” INCLUSIV CREȘA NR.3” ÎN FORMA REVIZUITĂ
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
149 / 2019
Data
15 aprilie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Craiova
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație · Investiții și fonduri europene · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIULUI CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 149 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.409/2018 referitoare la aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din Municipiul Craiova apartinand sectorului Educație - Gradinița cu program prelungit ”Floare Albastră”, inclusiv Creșa nr.3 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa de îndată din data de 15.04.2019; Având în vedere expunerea de motive nr.69301/2019, rapoartele nr.69311/2019 al Direcţiei Elaborare şi Implementare Proiecte și nr.70571/2019 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.409/2018 referitoare al aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din Municipiul Craiova apartinand sectorului Educație-Gradinița cu program prelungit ”Floare Albastră”, inclusiv Creșa nr.3; În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată, Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014- 2020, Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul cadru al documentatiei tehnico-economice aferente obiectivului de investitii finantate din fonduri publice și Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/B/2/SV, aprobat prin Ordinul M.D.R.A.P.F.E. 4438/02.04.2018; În temeiul art.36 alin.2 lit.b, coroborat cu alin.4 lit.d, art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din Municipiul Craiova apartinand sectorului Educație-Gradinița cu program prelungit ”Floare Albastră”, inclusiv Creșa nr.3”, în forma revizuită, prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici, în forma revizuită, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă modificarea în mod corespunzător a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.409/2018. Art.4. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR, | |Romulus Victor NICOLICEA | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala