MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.147
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.03.2011.
Având în vedere raportul nr.49704/2011 întocmit de Direcţia Proiecte,
Programe de Dezvoltare Tehnică şi Investiţii prin care se propune reactualizarea
devizului general şi a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul
„Modernizarea punctelor termice din municipiul Craiova, etapa a – III - a” şi rapoartele
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.50, 51, 52,
53 şi
54/2011;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
58/2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri
financiar-fiscale;
În temeiul art.36, alin.2 lit. b coroborat cu alin. 4, lit. d , art.45, alin. 2, lit.e şi
art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă reactualizarea devizului general pentru obiectivul “Modernizarea
punctelor termice din municipiul Craiova, etapa a – III – a”, precum şi a
devizelor pe obiect, cu următorii indicatori tehnico – economici:
• Valoarea totală a investiţiei (inclusiv T.V.A.) 62.772,25 mii lei
din care construcţii+montaj (C+M ) 29.798,70 mii lei
• Durata de realizare 2 ani,
( 1 Euro = 4,3 lei)
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.150/2007.
Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare
Tehnică şi Investiţii şi Direcţia Economico – Financiară vor aduce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Dorel Cosmin MARINESCU Nicoleta MIULESCU
TRACT€B€L €ngineening
GDF -:S\-/eZ.
DEVIZGENERALACTUATIZAT
la nivelul lunii decembrie 2O1O
privind inve$ilia
" MODERNIZARE TERMTCE
PUITCTE URBANEDIN
MUNICIPIULCRAIOVA,ETAPAA-rrr-A"
ca urmarea modificdrilor
a cirei valoaretotalEse actualizeaz5 initial5
de cursvalutarSide TVAde la aprobarea
tntocmitconformHG2B/200S
2010 1EUR0=
Cursvalutardecembrie 30 LEI
CAPITOLUL 1
Cheltuieli terenului
CAPITOLUI.2
pt. asigurarea
Cheltuieli utilitifilor
procedurilor
Organizarea de
2.L72
21,434
627,354 !
CAPITOLUL4
-'-i
!
CIti
[0.931,641 2542.247 2.077,0L2
Utilaje,echipamente
gifun4ionale
tehnologice cu
6741,692
Utilajeff,r5 montaj5i
48.O73 1"179.967
CpddocuntentC738RoFE/ltlfXPT1'001
TRACT'€B€L Engin€€ring
GDF.s\./Cz'
-
tr. Denrmflrea cadblelord
crt erbcaoib|efr de dr€nriti Yaloare (firE Tltr) TvA Yatoare (ar TVA
l.lii lei l'lii euro Flii lei ilii lei l'lii euro
1 z 3 4 5 6 7
CAPITOLUL 5
Altechdtuieli
5 . 1 Oroanizare de santier
5.1.1Lucrdride construclii 247,925 57.657 47,103 295,028 68,611
5.1.2Cheltuieli conexe
oroaniz6rii santierului 7.+37 t,729 1.455 8,845 2,057
Comisioane. taxe,cotelegale,
5 . 7 costuride finantare
5.2.1Comisioaner taxesi cote
leoale 540,617 125.72s 52.815 593.431 138,007
5.2.2CostuI creditului
Cheltuielidiverse
$i
5.3 nenrevHzute 514.201 119.582 97,696 611.897 t42,302
Total CAPITOLUL5 1.310,179 304,693 199,0r2 1.509.202 ?50,977
cAplrOLUL 6
pentrudareain exploatare
Cheltuieli
tireapersonalului
Pregf, de
6 . 1 exoloatare
6.2 Probetehnoloqice 60,907 14.164 11,578 72,484 16,857
Total CAPITOLUL6 60.907 14,164 11,578 7?'#4 t6,957
TOTAL 6ENERAL 51.784,058 L2.275,362 s.e881e+ 62.77?,.249 14.598,197
Din care: C+M 25.040,S28 5.823.472 4.757.774 29.798,74i 6.929.931
r{r:.'i!'' \
Proiectant r{:
,'f;J
hi'/
t\')
lJ-
S.C.TRACTEBEL Engineering5'4. ^lo*"'
5 .t*"
DirectorGeneral
Dr. ing.DanielaSCRIPCARIU
-/'
Enengiei
DirectorDepartampfProducerea
mo.uii?r!rue
DirectorR.A.lelmofigare D.P.P.D.T.l.
Director
Jl-,'\'L-> -: --::' EHGINEERING5,4. TatianTudbrache
Buiirrestr- iot':Aiun t
Sefproiect .1_-,
ing.ClaudiarSTRoI
rJ/\J
V
CoddocumentC738RoPE/W1PT1'Oo1 Revizia
TRACTCB€L €ngineering
€'Dr.l}/g=
PRINCIPAUIIIN DICATOR.I
TEHNICO.ECONOMICI
Vabarcabtalfi a inrrestifiei
Valoirea totalAa investitieiactualizatdla nivelullunii decembrie2010 ca urmarea
de cursvalutar+i de TVAestede 62.772,249
modificf,rilor mii lei, cu TVA.
b. VabaruaC+M
ValoareaC+Mactualizatd la nivelutluniidecembrie de curs
2010ca urmarea modificdrilor
valutargi de TVAestede 29.798,701mii lei,cu TVA
Duffi de real'zarca inrrcdiJiei
Duratade realizare estede 2 ani"
a investiliei
CoddocumentC738RoPE/W1PT1-001 Revizia
TRACT€B€-&gin€Eriqq
GDFS\/€=
TABEL
" n ioderrtizare,iPuncte
termiceurbanedin municipiulCraiorra,
etapaa-f,Il-a"
a c6reivaloarre
tobltr se actualizeazd de cursvalutar9i de WA:
ca urrnarea modific5rilor
' de la aprobarea initial5
MIl LEI Ualoaretotal5lc+M
totalaprobbt5i Valoare
Nr.:, Val0are laultima
aprobattr Realizat
ta Restdeexecutet tohle
Valoare'
cn,: I CtM I i,i actualizare C+M
'., C+M lnpr{urivechi Inpreluri
t ,;
' i
delaultima
Dec.2006 lunie
2008 Dec.2{10 actualizare Dec2010 ' Dec.
2010
U 3 4 5 o
1 51.615.S02 53,82J,889 L4,478.463 39,349.226 48,293.786 62.772,?4.9
24.502.518 25.552,617 6;947,981 18.604,636 22.850,720 29,798,701
$'
CoddocumentCT3SRoFE/W1PT1-001 Rs/izia
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.