9 februarie 2023

HCL 7/2023 Cosminele adoptată

Organizarea rețelei școlare a unităților de învătământ de stat din comuna Cosminele, județul Prahova, pentru anul școlar 2023 – 2024

Pe scurt

S-a decis organizarea rețelei școlare din comuna Cosminele pentru anul școlar 2023-2024, adică se aprobă numărul și structura unităților de învățământ de stat (școala gimnazială în Cosminele și grădinița cu program normal în Cosmina de Jos) și condițiile lor de funcționare. Practic, locuitorii vor avea două instituții principale: o școală gimnazială în Cosminele și o grădiniță în Cosminele, arondate acesteia, cu contestații posibile la instanța corespunzătoare. Se stabilește conform avizului instituției de învățământ județene și a comisiilor locale, pentru buget și organizare, fără a indica termene sau finanțări specifice în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Principala, Democratiei.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Principala” în Cosminele

Denumire
Hotărârea nr. 7 din 2023 a Consiliului Local Cosminele
Titlu oficial
Hotărârea nr 7 privind organizarea rețelei școlare a unităților de învătământ de stat din comuna Cosminele, județul Prahova, pentru anul școlar 2023 – 2024
Emitent
Consiliul Local Cosminele
Număr
7 / 2023
Data
9 februarie 2023
Localitate
Cosminele, județul Prahova
Stare
adoptată
Locuri citate
Principala · Principala nr. 95 · Democratiei
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Cosminele

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA COMUNA COSMINELE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024 Având în vedere temeiurile juridice: - prevederile art. 26, art. 27, alin. (1) din O.MLE. nr. 6217/2022 pentru aprobarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar de stat, evidenta efectivelor de prescolari si elevi scolarizati in unitatile de invatamant particular, precum si emiterea avizului conform in vederea organizarii retelei unitatilor de invatamant preuniversitar pentru anul scolar 2023-2024; - prevederile art. 61, alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; Luand act de: - Adresa nr. 6999/19.12.2022 transmisa de Inspectoratul Scolar Judetean Prahova, prin care acorda AVIZ CONFORM pentru organizarea retelei scolare in anul scolar 2023-2024, inregistrata la comuna Cosminele cu nr. 4005/27.12.2022; - Referatul de aprobare al primarului comunei Cosminele, judetul Prahova, inregistrat cu nr. 4076/30.12.2022; - Raportul de specialitate nr. 4078/30.12.2022 intocmit de catre Popa Marcian Bogdan, secretarul general al comunei Cosminele; - Raportul Comisiei de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistii publice, a drepturilor cetatenesti din cadrul consiliului local Cosminele; - Raportul Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement comisia pentru invatamant, sanatate, cultura, protective sociala, activitati sportive si de agrement. In temeiul art. 129, alin. (1) si art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile ulterioare; Consiliul Local al comunei Cosminele, judeţul Prahova, adoptă prezenta HOTARARE: Art.1 Se aproba organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024, dupa cum urmeaza: Unitatea de Invăţământ Felul unităţii ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA COSMINELE / PRE, PRI, GIM Personalitate juridică STR. PRINCIPALĂ, NR. 95, TEL/FAX — 0244 228052, e-mail: scoala_cosminele(Qyahoo.com GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA COSMINELE, Structură arondată SAT COSMINA DE JOS, STR. PRINCIPALA, NR. 83 Art.2. Cu drept de contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Art.3. Prezenta hotarare va fi comunicata autoritatilor, institutilor si persoanelor interesate de catre secretarul general al comunei Cosminele, judetul Prahova Preşedinte de sedinţă, See Snstanti Co Cosminele, Judetul Prahova S/ Nr. na din data de ianuarie 2 N Contrasemnează, Secretarul general al comunei, Popa Mareiân Bogdan NR. 4077 / 30.12.2022 j Vizat secretar general fomuna, ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA COMUNA COSMINELE PRIMAR i PROIECT DE HOTĂRÂRE | privind organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de blue din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024 Având în vedere temeiurile juridice: - prevederile art. 26, art. 27, alin. (1) din O.MLE. nr. 6217/2022 pentru aprobarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar de stat, evidenta efectivelor de prescolari si elevi scolarizati in unitatile de invatamant particular, precum si emiterea avizului conform in vederea organizarii retelei unitatilor de invatamant preuniversitar pentru anul scolar 2023-2024; - prevederile art. 61, alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; Luand act de: - Adresa nr. 6999/19.12.2022 transmisa de Inspectoratul Scolar Judetean Prahova, prin care acorda AVIZ CONFORM pentru organizarea retelei scolare in anul scolar 2023-2024, inregistrata la comuna Cosminele cu nr. 4005/27.12.2022; - Referatul de aprobare al primarului comunei Cosminele, judetul Prahova, inregistrat cu nr. 4076/30.12.2022; - Raportul de specialitate nr. 4078/30.12.2022 intocmit de catre Popa Marcian Bogdan, secretarul general al comunei Cosminele; - Raportul Comisiei de specialitate pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistii publice, a drepturilor cetatenesti din cadrul consiliului local Cosminele; - Raportul Comisiei de specialitate pentru invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement comisia pentru invatamant, sanatate, cultura, protective sociala, activitati sportive si de agrement. In temeiul art. 129, alin. (1) si art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile ulterioare; Consiliul Local al comunei Cosminele, judeţul Prahova, adoptă prezenta HOTARARE: Art.1 Se aproba organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024, dupa cum urmeaza: Unitatea de Învăţământ Felul unităţii ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA COSMINELE / PRE, PRI, GIM Personalitate juridică STR. PRINCIPALĂ, NR. 95, TEL/FAX — 0244 228052, e-mail: scoala _cosminele(Ayahoo.com GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA COSMINELE, SA Structură arondată COSMINA DE JOS, STR. PRINCIPALA, NR. 83 Art.2. Cu drept de contestaţie la instanța de contencios administrativ competentă potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Art.3. Prezenta hotarare va fi comunicata autoritatilor, institutilor si persoanelor interesate de catre secretarul general al comunei Cosminele, judetul Prahova ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA COSMINELE PRIMAR Nr. 4076 / 30.12.2022 REFERAT DE APROBARE al proiectului de hotarare privind organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024 Initiator: Nae Iulian -primarul comunei Cosminele In conformitate cu prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1/2011- Legea educatiei nationale, cu modificarile si completarile ulterioare; Potrivit prevederilor art. 26, art. 27, alin. (1) din O.ME. nr. 6217/2022 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învățământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităţilor de învățământ preuniversitar pentru anul şcolar 2023-2024; Tinand cont de adresa nr. 6999/19.12.2022 transmisa de Inspectoratul Scolar Judetean Prahova, prin care acorda AVIZ CONFORM pentru organizarea retelei scolare in anul scolar 2023-2024, inregistrata la comuna Cosminele cu nr. 4005/27.12.2022; inaintez Consiliului local spre dezbatere si aprobare proiectul de hotarare sus mentionat. Temei legal -prevederile art. 26, art. 27, alin. (1) din O.M.E. nr. 6217/2022 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi școlarizați în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităţilor de învățământ preuniversitar pentru anul şcolar 2023-2024; -prevederile art. 61 alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; PRIMAR, Iulian NAE ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA COSMINELE PRIMAR Nr. 4078 / 30.12.2022 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotarare privind organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024 In baza prevederilor art. 136, alin. (3), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, am analizat proiectul de hotarare privind organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024. In conformitate cu prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1/2011- Legea educatiei nationale, cu modificarile si completarile ulterioare, „reteaua scolara a unitatilor de invatamant de stat si particular preuniversitar se organizeaza de catre autoritatile administratiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratului scolar ”. Potrivit prevederilor art. 26, art. 27, alin. (1) din O.ME. nr. 6217/2022 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreşcolari/preșcolari și elevi şcolarizați în unităţile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităţilor de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024: (1) Organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular se realizează prin hotărâre a consiliului local sau a consiliului judeţean, cu avizul conform al inspectoratului şcolar/Ministerului Educaţiei. (2) Obtinerea avizului conform este obligatorie, lipsa acestuia atrăgând nulitatea hotărârii consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, prin care este organizată rețeaua școlară. Luand act de adresa nr. 6999/19.12.2022 transmisa de Inspectoratul Scolar Judetean Prahova, prin care acorda AVIZ CONFORM pentru organizarea retelei scolare in anul scolar 2023-2024, inregistrata la comuna Cosminele cu nr. 4005/27.12.2022. În raport cu cele prezentate, consider că proiectul de hotărâre îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de lege pentru a fi înaintat spre dezbatere şi aprobare Consiliului Local, sens in care se avizeaza favorabil. Secretar general Popa Marcian B »* fo Vp Lita E] ge Ss) INSPECTORATUL o MINISTERUL EDUCAŢIEI ERE ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA COMPARTIMENTUL PLAN ŞCOLARIZARE, REȚEA ŞCOLARĂ, SALARIZARE, NORMARE Nr. 6999/19.12.2022 Ap. (056: bad a 47 loa CĂTRE CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI COSMINELE PRIMARUL COMUNEI COSMINELE Urmare adresei dumneavoastră nr.3861/14.12.2022, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, întrunit în şedinţa din data de 19.12.2022, în conformitate cu prevederile art. 19, alin.(1), (2), (4), şi art. 61, alin.(1), (2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de anteprescolari/preşcolari şi elevi scolarizati in unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul scolar 2023-2024, aprobata prin O.ME. nr. 6217/2022, emite AVIZUL CONFORM pentru organizarea reţelei şcolare în anul şcolar 2023-2024, la nivelul unităţii administrativ teritoriale. Potrivit prevederilor Ordinului M.E. nr. 6217/2022 veţi emite hotărâre de consiliu local pentru stabilirea rețelei şcolare pentru anul şcolar 2023-2024, la nivelul unităţii administrativ teritoriale, până la data de 12.04.2023. Un exemplar al hotărârii de consiliu local privind organizarea reţelei şcolare pentru anul şcolar 2023-2024 îl veţi transmite Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova. RUL PARTIMENT PLAN ŞCOLARIZARE , REŢEA ŞCOLARĂ, SALARIZARE, NORMARE CONSILIER RAMONA GOLEA 4) Str. Democraţiei nr. 35 Cod 100559 Tel: +40 (0)244 577 699 Fax: +40 (0)244 577 400 www.isj.ph.edu.ro 27 E acu | Ss) INSPECTORATUL Lt] MINISTERUL EDUCAȚIEI ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA COMPARTIMENTUL A PLAN ŞCOLARIZARE, REȚEA ŞCOLARĂ,SALARIZARE, NORMARE Anexa.1 1. ÎNVĂȚĂMÂNT DE MASĂ T ŞCOALA GIMNAZIALĂ. COMUNA | COSMINELE PRI.GIM, STR.PRINCIPALĂ | GaăDIuTACU PROGRAM ORAL SAT | NR 95, TEL/FAX.0244-228052 E i | e-mail: scoala_cosminele( yahoo.com | —_ RURAL COMPARTIMENT PLAN ŞCOLARIZARE, REŢEA ŞCOLARĂ, SALARIZARE, NORMARE CONSILIER RAMONA GOLEA ROMANIA JUDETUL PRAHOVA CO MUNA COSMINELE PRIMAR NR. 86 |_/ 14.12.2022 INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN PRAHOVA Urmare adresei dumneavoastra nr. 6376/18.11.2022 referitoare la emiterea avizului conform pentru organizarea/ reorganizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat si particular (dupa caz), în anul scolar 2023-2024, in temeiul art. 61 alin. (2) din Legea nr. 1011, cu modificarile si completarile ulterioare, va rugam sa emiteti aviz conform pentru organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024, in urmatoarea structura: Nr. | Unitatea de invatamant Felul unitatii Adresa Crt. 1 SCOALA GIMNAZIALA, Personalitate Comuna Cosminele, sat COMUNA COSMINELE Juridica Cosmina de Jos, nr. 95; judetul Prahova A Gradinita cu program normal Cosmina | Structura arondata Comuna Cosminele, sat de Jos Cosmina de Jos, nr. 83, judetul Prahova A Anexam prezentei, raport argumentativ in vederea obtinerii avizului conform pentru organizarea retelei scolare la nivelul comunei Cosminele, pentru anul scolar 2023-2024, în structura sus mentionata. Cu stima ! / N Comuna Cosminele, sat Cosmina de Jos, nr. 91, judetul Prahova, cod postal 107185 Tel. 0244/228220, Fax. 0244/228005, email: primaria, cosminele (yahoo.com „Document care contine date cu caracter personal protejate de dispozitiile legale aplicabile domeniului de protectie a datelor personale !" ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA COSMINELE PRI Mio [14.12.2022 RAPORT ARGUMENTATIV in vederea obtinerii avizului conform pentru organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024 In conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1), (2), (2') din Legea nr. 1P2011- Legea educatiei nationale, cu modificarile si completarile ulterioare, „rereaua scolara a unitatilor de invatamant de stat si particular preuniversitar se organizeaza de catre autoritatile administratiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratului scolar”. Tinand cont de prevederile OME. nr. 6217/2022 pentru aprobarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar de stat, evidenta efectivelor de prescolari si elevi scolarizati in unitatile de invatamant particular, precum si emiterea avizului conform in vederea organizarii retelei unitatilor de invatamant preuniversitar pentru anul scolar 2023-2024, potrivit carora organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat si particular se realizeaza prin hotarare a consiliului local, cu avizul conform al inspectoratului scolar. Avand in vedere faptul ca, la nivelul comunei Cosminele, Gradinita cu program normal Cosmina de Jos nu functioneaza in acelasi spatiu/la aceeasi adresa cu Scoala Gimnaziala Comuna Cosminele; In acelasi context, comuna Cosminele asigura finantarea de baza pentru toti prescolarii/scolarii din invatamantul preuniversitar de stat, la nivelul localitatii si daca este cazul, asigura si finantarea unitatilor de invatamant de stat care functioneaza cu efective sub limitele prevazute la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 1/2011. Potrivit proiectului planului de scolarizare pentru educatia timpurie pentru anul scolar 2023-2024, intocmit de catre Scoala Gimnaziala Comuna Cosminele, numarul prescolarilor este de 16. Deasemenea potrivit proiectului planului de scolarizare pentru anul scolar 2023-2024, intocmit de catre Scoala Gimnaziala Comuna Cosminele, numarul elevilor din invatamantul primar este de 26, iar numarul elevilor din invatamantul gimnazial este de 27. Fata de cele mentionate, solicitam em iterea avizului pentru organizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat din comuna Cosminele, judetul Prahova, pentru anul scolar 2023-2024, in urmatoarea structura : Nr. | Unitatea de invatamant Felul unitatii Adresa Crt. SCOALA GIMNAZIALA, COMUNA | Personalitate Comuna Cosminele, COSMINELE Juridica sat Cosmina de Jos, nr. 95, judetul Prahova Gradinita cu program normal Cosmina de | Structura arondata Comuna Cosminele, Jos sat Cosmina de Jos, nr. 83, judetul Prahova Pa Şcoala Gimnazială, Comuna Cosminele Comuna Cosminele, Judeţul Prahova Tel./Fax: 0244 228 052 CUI 29006354 G-mail: scoalacosminele(G gmail.com NR. 1244/13.12.2022 CĂTRE, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI COSMINELE Prin prezenta adresă, vă rugăm să analizaţi propunerea pentru reţeaua şcolară la nivelul Comunei Cosminele pentru anul şcolar 2023-2024 în conformitate cu Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari, preşcolari şi elevi şcolarizati în unităţile de învățământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2023-2024. În baza prevederilor art. 94 alin (2) lit. d din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul HG nr. 369/2021, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, În comuna Cosminele în anul şcolar 2022-2023 funcţionează o reţea şcolară cuprinzând: -Şcoala Gimnazială, Comuna Cosminele: 4 clase cu un număr de 56 elevi; -Grădiniţa cu program normal Cosmina de Jos: 1 grupa cu un număr de 17 de preşcolari; Total elevi şi preşcolari =73 Pentru anul şcolar 2023-2024 propunem urmatoarea reţea şcolară: -Şcoala Gimnazială, Comuna Cosminele: 4 clase cu un număr de 53 elevi; -Grădiniţa cu program normal Cosmina de Jos: 1 grupa cu un număr de 16 preşcolari; Total elevi şi preşcolari =69 SECRETAR, MICLEA MARIA EHIeWN C2IPIA (3ĂSIVLANDAS 5 Du Ț paul 9 so 6, so 8 so (4 so LZ ( 4 9 so 6, so 8 so [A so LT [A Bio ui) Qi) IVIOL IAA U 9SeJ9 “Iu! Ip “1U| OS “Iu! IA9pP "u Sep “Iu TA9pP "IU Seo “ru TAAJ9 Ju asep Iu P-IIIA e Sep P-IIA e Sep P-IA e Sep P-A ese TILA : 919 Up -A ASV) IVLOL PZOT-EZUZ RIAINNdONd psnpa4 pluaad24/ n2 7upubÎpaul or so 9 so 6, So 8 So ££ (4 ____UbMju ! oi so 9 so 6 so 8 s-o ££ [A :919 up “(J-+7) IV LOL] IAB 1u 9Sepo "ru! IA9pP "1U| 9SŢO Iu) 1A9p "JU 9Sepo "ru TAJ IU! 9SeŢ9 “rul TA3P ii asepo "Iu P-IILA BSeP P-IIA e Sep P-IA e PSeJ9 E-A ese TILA : 9189 up -A ISVID IVLOL EZOZ-Z007 „LNALSIXA "IVIZYNINIO INYINY LY ANI psnpo4 Dlu2a924f no rupi)! S s0 CA sTo S so L so L so 97 [4 Sa Sci 175 JUDIuppau s so 7 sTo___|s ST0__|L so L so 97 [4 "0129 UIp * (117) 1VLOL| IAQŢ2 “ru Seo 'JU| IAB Ju Sep “ul TA9J2 1U) seo '1u TAJ "Iu ASe[9 “Iu! TA9J9 "Iu 9Se9 “Iul IA Iu! sep "1U P-AL E ese P-I]] e esep B-[] E BSPP ese IRON! od BSe[D UVWNIAd INYWYLVANI : 9189 UIp IV LOL PZOT-EC0Z RIINNdOUd 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 P5npo4 Plu2a222Ţ 2 JUD] paul [4 sT0 __|s so [4 So S so L s0 €7 z ag er AMATOR RI y [4 szo__|s so [A sco___|s so L so 7 7 "8129 UIp * (+7) IVLOL! ina ul osepo 1u| Tape "au asep 1u| 14979 “ruj 9Sepo ui VAB Iu] osepo1u 19 “IU 9Se[o “Iul 1AapP Iu] osepo1u IVWIId e-AL E BSepP P-[[] E BSE P-[] E BSE [ese 9eogdoad ese INVWYLYANI REST) TVLOL EZOC-IZ00 „INAISIXA IVARid INYAYÎYANI PZOTEZOT UV 1028 INV NLNAd IVIZYNAID 15 UVWIAd AD INVAYIYANI NULNAd AUVZRIV 1095 Ad ININNV'Id AN LDMIOUd TZ0C TI E1/ TVT IN VIOI ŢIe! DB|PUIUISOOEȚROIS Țieuu- A [_zuexouy | TSOBZTPVZO 2Xe4/PL eAOVWPId [njopnf “oţouruso) punuIo) A|RUIUSO-) PUNUIOO “EIeIZEUUIIE) ee0o$ EDEN E2IPIN (aas)av1au0as £ L 9 91 szo__[so szo i [] [] 0__Jo IQ IO 0_lo IQ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 o le o p o b lo [] 0 0 0 [] 0 0 [] 0 0 PRI lo p PI be o € 2 9 EI] szo [so [szo i 0 0 FETE i E SIR i ÎI şiș îi îl i îi ș =] = i 8 Ş = &| a = &| a = g [=] = =] & &| & , : = Asi E a) dati a d Ela A bila ia ÎI 4 e pal pe-a pate e MR Pa Fi Pc Pa E] «8 5] «| 8 2 4% 5 je mdo> atpuunN :0a52 up “9dnuă agunN doo gun :0282 uyp “odnză agumN 2Ma4pR28 2800nN (tu 9-£)uV10DSId PAN (ut £-0) UV10DSaUdALNY PAIN [ PZ0T-EZ07 UV 1098 1NNY N] SNdOăd AUVZRIV100$ Ad INNVIA E L £ L [A] so szo__[szo [i [] 0 0_Jo IQ Jo 00 0 IQ p "IVLOL 0 0 0 [] 0 0 0 0 0 0 FR b b h R h b h h ȘE Reza 0 0 [] 0 [] [] 0 0 0 0 oh h "AP ! h ; p RR L € TA TI so [szo [szo i 0 0 Fa R b AT E R IN R II. îl Șș î Ș$ îl şiş [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comunacosminele.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala