29 martie 2019

HCL 4/2019 Coșești adoptată

Se aprobă Programul activităţilor culturale pe anul 2019, care se vor organiza de Biblioteca Comunală Coşeşti, conform anexei care face parte din prezenta

Ce se aprobă

Se aprobă Programul activităţilor culturale pe anul 2019, care se vor organiza de Biblioteca Comunală Coşeşti, conform anexei care face parte din prezenta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 4 din 2019 a Consiliului Local Coșești
Titlu oficial
Hotarare-nr-4-din-29.03.2019
Emitent
Consiliul Local Coșești
Număr
4 / 2019
Data
29 martie 2019
Localitate
Coșești, județul Argeș
Stare
adoptată

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEŞ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI COŞEŞTI HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului activităţilor culturale pe anul 2019, care se vor organiza de Biblioteca comunală Coşeşti Consiliul Local Coşeşti întrunit în şedinţă ordinară din data de 29.03.2019; Analizând raportul de specialitate nr. 1619 din 25.03.2019, întocmit de bibliotecarul comunei Coşeşti; Referat de aprobare a domnului primar nr. 1620 din 25.03.2019, Văzând avizele favorabile al Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local Coşeşti; Respectând prevederile art. 36, alin. 4, pct. 4 şi 6 litera ş din Legea nr. 215/2001, republicată; În temeiul dispoziţiilor art. 46 alin.l din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată, adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă Programul activităţilor culturale pe anul 2019, care se vor organiza de Biblioteca Comunală Coşeşti, conform anexei care face parte din prezenta. Art. 2. Finanţarea manifestărilor culturale prevăzute la art. 1 va fi realizată din venitul propriu al bugetului local şi sponsorizări. Art. 3. Prezenta va fi afişată la sediul consiliului local pentru aducerea la cunoştinţă publică, iar un exemplar va fi trimis prin grija secretarului comunei Instituţiei Prefectului judeţului Argeş, în vederea controlului de legalitate. NR. 4 / x Data azi, 29.03.2019 | < PREŞEDINTE SEDINŢĂ - CONTRASEMNEAZĂ BUJOR C SIANTIN SECRETAR = ADRIAN MAZILESCU UV ae NILNY ISNOD A0INE YÎNIGAS ALNIOASAId | în "UOŢA PHI[OSEC I0EYEAUI [Ni suănp| > “SBUEĂNf II[OOS TIABJ NO EUIEI 2P 8puI[09 IS 999Ue) Sas: | 54 GLOZZI'£7 „OPUL0D“* “SI «8161 9Hiquia03p 1]S8s0) H[O9S HAQ[A no 21Za0d ap [PMI09ă BO9JOIȚALE GIOTII 10 | 2 9p en] EQIV E] 2p 211u[) P9IE* Vl 1]S9919Ţ 11J09S IASA "PUUIEO) INȚNĂUNIOUE SPULOUL JO[HZBOd e.MJ93] | 159919] e[209S 61070L'07 „EVe3oq 299 Puuueo [“ EI OVENANS9A | 1]s2s0) e[eoos 6107'60'60 | „21095 ue mynou e 219p1y9s9p 9p E2e)AnSso E Ni VA! "IA9Ţ9 9I)UI SINOU0) eoaolţdla 6IOC380LI „Dd. Ie J09zIIn qe Tei [99“ a! pseuednţ “JS9500 H09S IIA9Ţ9 NO EUNSIĂUII INJNAZNUI POIEJIZIA [noznjA 6107'10'80 „HS$9S00 I9UNUI09 19110)! e2I9/seoun)“ “OI "ULID NOS9ŢNANd ii PUUIEOP “1]S9S0Q) IPMUIpeI8 POIPOȚEONPO IS 292019 P99oIdqd 6107:90'10 „ANȚN[Idoo eniz-orunr |“ '6 J0[019 . "1]s9s0) e[eoos -e99omqargd [NUSUIMUOȚA 6107'S0'17 „ANȚNUIESU 10[1013 POIAISEUIO“ 9 "VIe30p IS JLIEJO "[PUNUL0 ÎE AJEUOIHPEI) TIJOSouuI "VELANOE ENOP 9122 E[ JO[IA9Ţ9 PAIPĂLIIEd ap [n.nu2) 6LO7'S0'SI „AOŢNUIEZOP 15 IN[NILIEŢO 19JIe Eo1o)seounI“ /4 nsouednfp H[OOS EJUŢOUI UI [EAPUIE) B[e0oS 6L07'P0'07 „AHOAPUULId [n[eAeure)“ '9 "ULIOC NOS9ISIID) IOVEJEAUIL “USBurdnf [ROOS-1O[BUIEUUI JEUIȚOUL OISIHIE UIeI30Id 92OIAIg 6107'€0'80 19UIeUI ENIZ — „ALLUIVWA 8“ 'S "EUISȚEAA TIUEBAOPȚOW 10)eyeAUŢ "Saud nsouednf ALL 10[9SE[2 IA9Ţ2 9P 91PJ9IdI9UL BXAȚUEO IS IIZO0d €[eOOS 6107'€0'10 „AOŢNIOSTIELU BPUSS>Ţ* Vp „Aersere) “AI-I 10[8SE[2 IA9J2 9P EIEJUSZOIC N.Ie2] OP ESOId | 115950) EJeOOS GIOZ'Z0'L0 | "11 100110 Imjareta PoIo)seu e] 9p He 3p £9[“ '€ IULUIOI 10PHĂLULIq PAIN 1S8s09 AI-I 10]9SE[9 HA9Ţ9 No enyoa] -n9SA e99orara 6LOT'10'7 2[ 9p Ie 09[.PULUL NO PUBUU UIEp ES ler“ d "NUL9103Q PUOUUIS 10S9ŢOId "WZBOĂ Je)ioai Ap “NIA-A 9|PSE[ *NS2s0) a[e13u38 11[09S HAQ[8-S1N9U0) | 11S9s0) E[e09$ 6107'10'SL| SIN9U00 (LIEIOUIAUI00 -,,NOSOUTUIE [NOIUSAA “| TEMAUL 9IeINSeŢsop 9IeInseţsop ap [eInano i 63) IS LIOJEZIURBIO OŢNEJANOE E EIEUINS P91919s2CJ ap [n90[ epeoLIod pere ynuuersord PoIIUINU "AN ILSASOD 1vD01 INTNIIISNOD V 6107 '£0'67/p "IN VAUVIVLOH VI VXINV NILNY LSNOD 40 VÎNIGAS ALNIOASAId "PUOȚI EN[eOSeC] IOpeeAUL Ti sufănf | > șI “USouednf 11[O9S IIAB[9 N9 BUIEI SP 3pulȚoo IS 992Ue) p o GLOZZI'€7 „OPUL0D“* “SI «8161 2Hlqui399p 1S950Q) 11J02S HA8[2 N9 21Za0d 3p [eNrooă BORIOIAIE GIOCEI 10 | €] SP PIINI PAV €] 2p au[) B9IeA“ VI 1]S9219Ţ 11J09S IASI "PUUIEO) IN[NEUIOUE APUIOUI JO[IZB0d E1IN99] | 1599197] PŢe09S 6LOZ'OL'07 „EIeBOq E99 bututo [“ EI OVEMANS9A | 1]s2s0) e[209S 6107:60'60 | „IE109s ue im[nou e 219pryj9s9p 2p BAJE)ADS9I“* VA! "TA9I9 Iu! SIn9U0) eoooljdla GLOZ80£1 „Dd [e 100ezuun [ge tetu [99* a! pseuednţ "5950 HIOOS ITA9Ţ9 NO EUNSICUUL INŢNAZNUI PSIBIIZI A [naznN 6107'0'80 „DS9S0O I9Unu102 IPLIOJSI E21o]seoun)“ "OI "BULI)) NOSOINAIId ui PUUIEOP “1]S9S0) IPIIUIPLIĂ POIPOJEONPA IS 2927019'€] R99oIqid 6107:90'10 „AINŢNŢIdoo eniz-srunr |“ '6 10Ţ1019 A *1]S9s0Q e[e0os -e99omargd [NYUSUINUOIA 6IOZ'S0'17 „INȚNUIESU 10Ţ1018 PSIBISEUIO“* "8 "ue30p IS Jule[o "PPUNUI0 Î|E A|EUONIPEI) TII9SouI "TEVANOE ENOP 3[99 E[ I0[IA9Ţ POIPĂLIEd op mnu2) 6LOT'S0'SI „ANINILIEZOP 15 MynyLreŢO I8yIe porayseoun)“ "L pseuedn[ HIJOOS BJULOUI UL [eAPUIE) e[e09S 6LOZ'P0'07 „AHIOAPUIUIC [n[eAtUIe)“* 9 "UIIOC NOS9ISIIȚ) JOJEȚeAUL “PSourdnf E|eOOS-10[SUEUUI JEUNȚOUI ONSIHIE Ure1S0zd e990Iaa 6107'€0'80 IBUIEUI ENIZ — „AI LUVIN 8“ 'S "eULIOEOA NUBSAOPȚOJA I0ȚEJeAUL “nseuednf nseuednp ALI I0[8SE[9 TIA82 SP BVPJ9IĂIOIUL OXBHIEO IS |IZOOd P[2O9S 6L07Z'£€0'10 „ANMIOSWIeLu Ppus8aI* v „Oersere) AI" J0[9SEŢ2 TIA9J2 9P EVEJUSZAIĂ N.Iye9] Ap Sold | 15950) EJ2O9S 61077010 | "1'1 10011405 m[areva PoIo)seu e] 9p ne 9p £9[“ '€ DULCI I0PIEĂIOULIq Pau 1]S9s09 AI-I 10[9SEŢ9 IIABŢ2 No E1n999] -N9SA eDajorala 6107'10'b7 [ 9p Ie 09[ ULUI NO EUBUUI UUEp ES ler“ iz "nUB9103Q PUOUIIS 10S27OId "NZB0d Je)Io91 3p “INA-A 9PSE[ *0S9S0) 9[e13U38 11JO2S IIAB[9-SINOU0) | 11S9s0) EJ09$ GLOT'10'SL | SIN9U00 (LIBIOUIRUI02 =, NOSOUȚUII [NoIUS9A || TVE AUI 9IeJnsejsop 9IeINSeŢs2p 3p [eINI[No “LID IS IOJEZIUB10 “1OŢIEȚIAȚOE E EIEUINS P9I9LOSSCI ap [N90Ţ epeorad /ee [nvue501d eounua( "AN ILSASOO TVOOT ININIIISNOD V 6107'£0'67/p "IN VAUVAYVLOII VI VXINY

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comunacosesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala