Rectificarea bugetului Consiliului Local pe anul 2020
Pe scurt
Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2020 a comunei Coronini, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. Aceasta înseamnă că s-au modificat sumele alocate din buget și/sau din fonduri externe pentru unele programe (de exemplu subvenții, planuri urbanistice, finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală), afectând bugetul în ansamblu și trajecția plăților pentru locuitori. Banii suplimentari vizează mai ales finanțări din bugetul de stat și fonduri dedicate investițiilor, cu impact asupra derulării proiectelor locale în 2020.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
COMUNA CORONINI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA
NR. 38/27.11.2020
Privind „Rectificarea Bugetului Consiliului Local pe anul 2020”
Consiliul Local al Comunei Coronini, întrunit în şedinţa Ordinară de lucru din data de
27.11.2020
Având în vedere:
- Iniţiativa Primarului Comunei Coronini, exprimată în Referatul de
aprobare/Expunere de motive la proiectul de hotărâre nr. 2114/20.1 1.2020 privind
„Rectificarea Bugetului Consiliului Local pe anul 2020”;
- Prevederile Legii Bugetului de stat pe anul 2020 ar. 5/2020;
- Prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
- Adresa Consiliului Judeţean Caraş Severin nr. X.A. 13358/ 13.08.2020 prin care
comunică alocarea, pentru Comuna Coronini, a sumei de 24.526,00;
- Contractul de Finanţare nr. 2522/09.11.2017, încheiat între Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice şi Comuna Coronini, având ca obiect finanţarea
obiectivului de investiţii "Reabilitare, consolidare, modernizare și extindere școală
general I-8, din comuna Coronini, judeţul Caraş Severin”,
- Raportul Compartimentului financiar contabilitate nr. 2149/26.1 1.2020;
- Avizele și rapoartele comisiilor de specialitate din
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.