Aprobarea organizarii retelei scolare a unitatilor de invatamant din comuna Corod,judetul Galati,pentru anul scolar 2026-2027
Pe scurt
Se decide aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ din comuna Corod pentru anul școlar 2026-2027, potrivit unei liste/anexe ce face parte integrantă din hotărâre. Înseamnă pentru locuitori că se vor stabili câte și ce școli vor funcționa în comună, cu eventuale modificări la învățământ, iar Primarul este împuternicit să pună în aplicare decizia, iar administrația locală va transmite hotărârea către toate instituțiile relevante. Banii, termenele exacte de implementare și eventualele zone afectate vor fi determinate de anexă și de calendarul operațiunilor educaționale stabilite de Ministerul Educației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ din Comuna Corod, judeţul Galaţi pentru anul şcolar 2026-2027, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
Comuna Corod, str.Ştefan
ROMÂNIA Cel Mare, nr. 258,
JUDEȚUL GALAȚI județul Galaţi,
COMUNA COROD CP:807080,
Fax:0236.864002
e-mail:corodQgl.e-adm.ro
HOTĂRÂREANR. 69
din 24.09.2026
privind aprobarea organizării reţelei şcolare a unităților de învățământ din Comuna Corod, Judeţul
Galaţi, pentru anul școlar 2026-2027.
Iniţiator:Tenie Dumitru primarul comunei Corod, judeţul Galaţi
Nr. şi data depunerii proiectului de hotărâre: 10522 din 18.09.2026
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile legale :
- Ordinului nr. 6637 din 30 octombrie 2025 pentru aprobarea Calendarului operaţiunilor de
organizare a rețelei şcolare, pentru anul şcolar 2026-2027, emis de Ministerul Educaţiei;
-art. 19, alin. 6 lit. a. din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
- art.129, alin. (2), lit.d) și alin. 7 lit. a din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
Luând act de:
-Referatul de aprobare al Primarului Comunei Corod, înregistrată cu nr. 10522 din 19.09.2026;
-Raportul de specialitate al Compartimentului Juridic, înregistrat la nr. 10523 din 19.09.2026;
-solicitarea UAT Comuna Corod nr. 10035/09.09.2026 privind modificarea Avizului conform
privind Rețeaua Școlară pentru anul școlar 2026-2027;
- Avizul conform__al Inspectoratului Şcolar Județean Galaţi. comunicat prin_adresa_nr.
10315/17.09.2026 înregistrat de noi sub nr. 10518 din 18.09.2026 privind__"Reţeaua școlară
pentru anul școlar 2026-2027”:
-Raportul de avizare a Comisiei de specialitate nr. 2:
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul Local al comunei
Corod, adoptă prezenta,
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ din Comuna Corod, judeţul
Galaţi pentru anul şcolar 2026-2027, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuterniceşte Primarul
Comunei Corod, judeţul Galaţi;
Art.3. Secretarul general al Comunei Corod, judeţul Galaţi, va asigura transmiterea şi
comunicarea prezentei hotărâri prin întermediul Compartimentului Relaţii cu Publicul și Arhivă.
Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate,
Florin. MASGRAS Secretar general al comunei,
Gabriel Ciprian PRODEA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.