Hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului Nicolae IONESCU, reprezentantul comunei Cornu în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor - Prahova” să voteze pentru aprobarea prelungirii duratei contractului nr. 888A/5.06.2018 privind delegarea prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în zona 7 - Câmpina
Hotărâre privind actualizarea caracteristicilor unor bunuri imobile de interes public local și modificarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Cornu
Hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al comunei Cornu în Consiliul de Administraţie, în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității în educație și în Comisia pentru combaterea violenței școlare organizate la nivelul Şcolii gimnaziale „Profesor Cristea STĂNESCU" Cornu
Hotărâre privind indexarea impozitului pe mijloacele de transport prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin. (6) din Codul fiscal, prin aplicarea ratei de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2025, la nivelurile minime prevazute de Directiva 1999/62/CE, pentru anul 2026
ANEXA la Hotărârea Consiliului Local privind indexarea impozitului pe mijloacele de transport prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin.(6) din Codul fiscal, prin aplicarea ratei de schimb a m…
Hotărâre privind aprobarea implementării proiectului ,, Îmbunătățire eficiență energetică sediu primărie în comuna Cornu, Județul Prahova”
Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal și a Regulamentului Local aferent pentru “RIDICARE RESTRICȚIE TEMPORARĂ DE CONSTRUIRE, MODIFICARE INDICATORI URBANISTICI ȘI REGIM DE ÎNĂLȚIME PENTRU ZONA DE LOCUIRE, CASE DE VACANȚĂ CU REGIM DE ÎNĂLȚIME MAXIM D+P+1E+M, COMPLEX TURISTIC CU FUNCȚIUNI CONEXE CU REGIM DE ÎNĂLȚIME MAXIM D+P+3E+M, AMENAJARE INCINTĂ, PLATFORME, AMENAJARE ALEI CAROSABILE ȘI AUTO, CU PRELUAREA DE AVIZE CONFORM C.U. NR. 43/24.03.2025 ȘI CONFORM C.U. NR. 152/26.10.2022, PRELUNGIT” (Sst= 104413mp.) în comuna Cornu, sat Cornu de Jos, str. Topșenilor, nr. cadastrale: NC 26388 (T12, parcelele Cc393-434, F393-434, Lv393-434, A393-434), NC 26448 (TARLA T12, parcela F382-384, 405-406), NC 26433 (T12, parcela F424, 424/1)
P.U.Z. RIDICARE RESTRICTIE TEMPORARA DE CONSTRUIRE, MODIFICARE INDICATORI URBANISTICI SI Str. Topsenilor, satul Cornu de Jos, comuna Cornu, judetul REGIM DE INALTIME PENTRU ZONA DE LOCUIRE, …
Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea nr.56/2025 privind aprobarea implementării proiectului ,,Achiziție tractor pentru comuna Cornu, județul Prahova”
Hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect „Intervenții cu privire la infrastructura verde-albastră în comuna Cornu, județul Prahova”
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economică faza Proiect tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „ Intervenții cu privire la infrastructura verde-albastră în comuna Cornu, județul Prahova”
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economică faza Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „ Intervenții cu privire la infrastructura verde-albastră în comuna Cornu, județul Prahova”
Hotărâre privind rectificarea bugetului local al comunei Cornu pe anul 2025
Hotărâre privind alegerea președintelui și a potențialului președinte de ședință pentru ședințele lunii octombrie 2025
Hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai documentației faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investiţii ”Refacere strada Malul Prahovei, punct Tudose, Sat Cornu de Jos, 0,030 km”
Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr.91/2024 privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de la nivelul comunei Cornu pe anul şcolar 2025-2026
Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Cornu nr.53/2025 privind asocierea Comunei Cornu cu Județul Prahova în vederea realizării proiectelor depuse în cadrul Programului „South-Muntenia Energy Efficiency for Public Buildings Investment Programme”
Art. 1 PĂRŢILE Unitatea Administrativ Teritorială județul Prahova, cu sediul în B-dul Republicii nr. 2-4, localitatea Ploiești, județul Prahova, România, cod poștal 100066, telefon: 0244-5…
Hotărâre privind privind modificarea și completarea Strategiei de dezvoltare locală a comunei Cornu 2021-2027
Anexa la Hotărârea Consiliului local nr.65/2025 Completare la STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A COMUNEI CORNU 2021-2027 33. Intervenții cu privire la infrastructura verde-albastră în comu…
Hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetare pe secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare ale bugetului local al comunei în trimestrul II pe anul 2025
Hotărâre privind transformarea funcției publice de execuție vacantă de inspector, clasa I, grad profesional superior - compartimentul urbanism din aparatul de specialitate al Primarului comunei Cornu, județul Prahova
Anexa la PHCL nr.63/2025 STAT DE FUNCŢII: COMUNA CORNU valabil de 1.09.2025 NR. FUNCŢIA DE Funcţia publică Gradul Funcţia contractuală Treapta C+B75 Numele, prenumele/VACANT, Nivelul Nive…
Hotărâre privind decontarea cheltuielilor pentru deplasarea cadrelor didactice care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din comuna Cornu, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă pentru luna iunie 2025
Hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului Nicolae IONESCU, reprezentantul comunei Cornu în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor - Prahova” să voteze pentru aprobarea Regulamentului revizuit de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare a localităților din județul Prahova
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.