5 mai 2021 · Inițiator: Adrian-Eduard STOICA

HCL 31/2021 Cornetu adoptată

Acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport Public București-Ilfov, în vederea elaborării unor documente, aprobării modalității de gestiune a serviciului de transport public…

Pe scurt

Se decide acordarea unui mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, în numele Comunei Cornetu, pentru a elabora documente și reguli privind delegarea serviciului de transport local de călători în zona București-Ilfov, conform cadrului legal. Scopul este să pregătească studiul de oportunitate, regulamentul de organizare a serviciului și Caietul de Sarcini pentru gestionarea transportului public local. Pentru locuitori înseamnă că autoritățile pot decide cum va fi organizat serviciul, cum vor fi stabilite prețurile și tarifele, și fragmentele de contracte sau delegări ce pot apărea în viitor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transport și parcări” în Cornetu

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2021 a Consiliului Local Cornetu
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport Public București-Ilfov, în vederea elaborării unor documente, aprobării modalității de gestiune a serviciului de transport public local de călători, atribuirii directe a contractelor de delegare a gestiunii, și stabilirii prețurilor și tarifelor în condițiile legii speciale
Emitent
Consiliul Local Cornetu
Număr
31 / 2021
Data
5 mai 2021
Inițiator
Adrian-Eduard STOICA
Localitate
Cornetu, județul Ilfov
Stare
adoptată
Teme
Transport și parcări

Pe același subiect în Cornetu

Ce prevede

Art.1. Se accrdă mandat special Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară pentru Transport Pubiic București-llfov, ca în numele și pe seama Comunei Cornetu, să elaboreze Studiul de oportunitate privind delegarea serviciului public de transport local de călători în regiunea București-llfov, potrivit art. 29 din Legea 91/2006. Art.2. Se aco-dă mandat special Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară pentru Transport Publc București-llfov, ca în numele și pe seama Comunei Cornetu, să elaboreze Regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Munizipiul București și Judetul Ifov, precum și Caietul de Sarcini al serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul București și Județul Ilfov. Art.3. Se acordă mandat special Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară pentru Transpor. Public București-llfov, ca în numele și pe seama Comunei Cornetu, să aprobe modalitatea de gestiune a serviciului public de transport local de călători în regiunea București-llfov, prin gestiune directă. Art.4. Se acordă mandat special Asociaţiei de Dezvoitare intercomunitară pentru Transport Public București-llfov, ca în numele Și pe seama Comunei Cornetu, să aprobe atribuirea directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport loca! de călători, pe o perioadă de zece ani, către operatorii Societatea de Transport București STB SA, Serviciul de Transport Voluntari SA, Ecotrans STCM SRL și pe o perioadă de un an către operatorul Regio Serv Transport SRL. Art.5. Se acordă mandat special Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară pentru Transport Public București-llfov, ca în numele și pe seama Comunei Cornetu, să stabilească prețurile și tarifele, după caz, în condițiile legii spesiale, potrivit art.8 alin(3) lit. K) din Legea nr, 51/2006, Art.6. Primarul comunei Cornetu, prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.7 Prezenta hotarare se comunica, prin grija secretarului general al comunei, Institutiei Prefectului, judetul !lfov, primarului comunei Cornetu, Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Public Bucuresti-Ilfov, persoanelor interesate si institutiilor abilitate Prezenta hotărâre a fost adoptată astfel: Consilieri in funcţie-14 - Consilieri prezenti- 14 Voturi pentru- 14 Voturi impotrivă- - Abtineri- PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, Nicolae Păun SECRETAR GENERAL AL

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala